vineri

29 martie, 2024

2 iulie, 2013

Preşedintele Traian Băsescu solicită reexaminarea legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol, semnat la Bucureşti la 15 februarie, în sensul respingerii acestei legi.

Preşedintele a retrimis spre reexaminare în Parlament Legea de aprobare a Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V., prin care KazMunaiGaz răscumpăra de la Ministerul Economiei cu 200 milioane dolari un pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare.

„Preşedintele României, domnul Traian Băsescu, a semnat marţi, 2 iulie a.c., cererea de reexaminare a Legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi The Rompetrol Group N.V. semnat la Bucureşti la 15 februarie 2013, pe care a trimis-o Parlamentului României, în temeiul Articolului 77 alineatul (2) din Constituţia României”, precizează un comunicat de presă transmis MEDIAFAX de Preşedinţie.


În scrisoarea privind reexaminarea trimisă de şeful statului către Vasile Zgonea, preşedintele Camerei Deputaţilor, prin care solicită respingerea acestei legi, se arată că cele două părţi semnatare îşi asumă un angajament de cumpărare din partea The Rompetrol Group N.V. a unui pachet minoritar de acţiuni reprezentând 26,6959% din capitalul social al Rompetrol Rafinare S.A., deţinut în prezent de Oficiul Participaţiilor Statului şi Privatizării în Industrie (OPSPI) în schimbul a 200 de milioane dolari SUA.

„Ca o premisă a implementării tranzacţiei mai-sus amintite, OPSPI va face demersuri utile şi necesare pentru ca toate procesele aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti şi măsurile administrative iniţiate împotriva S.C. «Rompetrol Rafinare» – S.A. să înceteze. De asemenea, cele două părţi stabilesc constituirea unui fond de investiţii kazah-român, sub forma unei societăţi cu structura acţionariatului 80% The Rompetrol Group şi 20% statul român, care va investi în proiecte din domeniul energetic. Aşadar, legea supusă reexaminării are un caracter individual, ea fiind concepută nu pentru aplicarea ei la un număr nedeterminat de cazuri concrete, ci într-un singur caz prestabilit expres, pentru realizarea tranzacţiei cu The Rompetrol Group N.V., o societate cu sediul în Strawinskylaan 807, Amsterdam, Olanda. Această soluţie legislativă nu reglementează o relaţie socială generală, ci o prealabilă înţelegere, adică un acord de voinţă între The Rompetrol Group N.V. şi Guvern”, argumentează preşedintele Băsescu în cererea de reexaminare.

De asemnea, şeful statului arată că „în situaţia de faţă, stingerea litigiilor respective se putea realiza pe calea unei tranzacţii între Ministerul Finanţelor Publice şi The Rompetrol Group N.V., printr-o hotărâre adoptată de Guvern, potrivit competenţei sale de administrare a proprietăţii statului”.

„Totuşi, Guvernul a ales calea unei iniţiative legislative, pe care a depus-o în Parlament. În urma adoptării de către Parlament a proiectului de lege amintit, puterea legislativă a încălcat dispoziţiile Articolului 1 alineatul (4) din Constituţia României, deoarece şi-a arogat competenţa de legiferare, cu încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat”, mai afirmă preşedintele Băsescu.


Premierul Victor Ponta aprecia săptămâna trecută, în vizita oficială de la Astana, că România speră că va fi pentru Kazahstan un partener special în Uniunea Europeană şi locul preferat de investiţii în economie, adăugând că fondul de investiţii de un miliard de dolari convenit de guvern cu Rompetrol poate asigura dezvoltare economică şi locuri de muncă în România.

„Am avut voinţa politică de a lua o decizie şi de a finaliza diferendul care există între Guvernul României şi grupul Rompetrol. Cred că am făcut foarte bine şi că mesajul cel mai clar este că împreună trebuie să ne gândim în viitor cum dezvoltăm relaţiile noastre economice. Am încredere ca acel fond de investiţii de un miliard de dolari convenit de guvern şi Rompetrol va crea dezvoltare economică şi locuri de muncă în România.Cu sprijinul autorităţilor din Kazahstan, şi firmele româneşti de IT, din domeniul producţiei de energie sau al infrastructurii pot avea acces la piaţa de aici şi pot participa la dezvoltarea economică”, a afirmat Ponta.

Curtea Constituţională (CC) a respins săptămâna trecută cu majoritate de voturi, obiecţia de necunostituţionalitate asupra legii privind aprobarea Memorandumului de înţelegere încheiat între statul român şi Rompetrol, formulată de opoziţie. Obiecţia de neconstituţionalitate formulată de 80 deputaţi a fost respinsă pe motiv că este neîntemeiată, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX de CC.

În 29 mai, Mircea Toader a anunţat că opoziţia a atacat la Curtea Constituţională legea respectivă.

Plenul Camerei Deputaţilor a aprobat, în 21 mai, cu 233 de voturi „pentru”, 63 de voturi „împotrivă” şi 26 de abţineri, proiectul de lege privind memorandumul încheiat între statul român şi grupul Rompetrol.

Deputaţii PPDD şi PDL au anunţat atunci că au votat împotriva acestui memorandum, întrucât consideră că va aduce prejudicii statului român.

Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, declara, în 9 mai, că dacă Parlamentul nu este de acord cu prevederile memorandumului pentru Rompetrol toate înţelegerile vor fi anulate şi se va merge pe formula „ori totul ori nimic” şi susţinea că statul ar fi fructificat orice altă şansă de a obţine mai mulţi bani.

Guvernul a anunţat că statul va încasa 200 milioane dolari prin răscumpărarea de către compania de stat KazMunaiGaz din Kazahstan a unui pachet de 26,69% din acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC), iar 25 milioane dolari din suma totală reprezintă prima convenită pentru dobândirea de către grupul Rompetrol a majorităţii absolute de vot la Rompetrol Rafinare.

Statul român îşi va menţine o participaţie nediluabilă de 18% pe o perioadă de trei ani, iar după expirarea acestei perioade va avea posibilitatea să implementeze o nouă procedură de privatizare pentru vânzarea acesteia. În această perioadă, conform înţelegerii, nu va interveni nicio reducere sau diluare a participaţiei OPSPI la capitalul social al Rompetrol Rafinare.

La finalul acestei perioade, grupul Rompetrol este de acord să participe în cadrul „oricărei proceduri de privatizare” prin care OPSPI va vinde acţiunile rămase şi să ofere un preţ care să reflecte „valoarea justă” a acestor acţiuni, valoare care va fi determinată la momentul vânzării.

Deciziile Curții Constituționale invocate de președinte

Cele două decizii ale Curții Constituționale invocate de președintele Băsescu anulează prevederile unor legi adoptate de Parlament în 2005 și în 2007 pentru două cazuri particulare: restituirea unor bunuri care aparținuseră Regelui Mihai, respectiv atribuirea unei locuințe unui general în retragere.

În Decizia nr. 600/2005 cu privire la constituţionalitatea Legii pentru reglementarea situaţiei juridice a unor bunuri care au aparţinut fostului suveran al României, Mihai I, Curtea Constituțională arată că parlamentul nu poate emite legi pentru o singură persoană.

De asemenea, CCR consideră că anumite chestiuni referitoare la cazuri particulare de retrocedări de bunuri trebuie reglementate administrativ sau în justiție.

O soluție asemănătoare a adoptat CCR și referitor la o lege privind atribuirea unei locuinţe generalului în retragere Marin Lungu.

În 2007, CCR a decis că legea privind atribuirea locuinței generalului respectiv era neconstituțională pentru că se referea la un caz individual și, ”fiind adoptată intuitu persoane, ea încetează de a mai avea legitimitate”.

De asemenea, CCR arăta că administrația publică are atribuții în atribuirea de locuințe, nu Parlamentul, încălcându-se astfel principiul separației puterilor în stat.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: