Parlamentul European i-a ridicat marţi imunitatea eurodeputatei franceze Marine Le Pen (foto), dând astfel unei cereri depuse de Parchetul din Lyon, care ar putea decide inculparea liderei Frontului Național pentru incitare la ură rasială.
Aleasă în 2004 în Parlamentul European, Marine Le Pen este vizată de o anchetă a justiției franceze în urma unei plângeri depuse după un discurs susţinut în 2010, în care compara rugăciunile de pe stradă ale musulmanilor cu ocupaţia nazistă din al Doilea Război Mondial.
Marine Le Pen a anticipat încă de luni rezultatul votului, afirmând că nu se teme şi că îşi menţine cuvintele controversate. Ea a apreciat că este judecată pentru “un delict de opinie” şi a apreciat că i se va ridica imunitatea parlamentară pentru că este o “disidentă”.
Răspunzând unei cereri a justiţiei franceze, Comisia JURI a PE s-a pronunţat pe 19 iunie cu mare majoritate, într-o şedinţă cu uşile închise, pentru ridicarea imunităţii parlamentare a preşedintei FN. Marine Le Pen a fost chemată de trei ori la o audiere în Comisia JURI, în martie, aprilie şi mai, pentru a-şi susţine cauza, dar nu a răspuns acestei invitaţii.
Înaintea preşedintei Frontului Național, Bruno Gollnisch a fost privat de două ori de imunitatea parlamentară după afirmaţii care au făcut obiectul unor urmăriri judiciare în Franţa. În 1998, Jean-Marie Le Pen a fost vizat şi el de aceeaşi procedură, după ce a făcut o declaraţie şocantă: camerele de gazare naziste au fost doar “un detaliu al istoriei celui de-al Doilea Război Mondial”.
Potrivit site-ului independent VoteWatch Europe, Marine Le Pen este unul din deputaţii cu cea mai scăzută activitate în PE: ea nu a redactat niciun raport sau moţiune de decizie, nu a depus nicio declaraţie scrisă, iar intervenţiile sale publice sunt extrem de rare.
Un răspuns
In umila mea parere : daca nu dai posibilitatea ideilor sa se manifeste in cadru legal , in partide politice , ele nu vor dispare.
Doar ca se vor manifesta ilegal , cu arma in mana , a se vedea criminalul Brevik pe insula in Norvegia .
Problemele nu dispar daca se ascunde gunoiul sub pres si doar nu vorbim despre ele .
Problemele nu dispar daca bagi piumnul in gura celor care indraznesc sa le ridice.
http://en.wikipedia.org/wiki/Thought_Police