vineri

26 iulie, 2024

mobi

Subvențiile pentru producătorii de energie din surse regenerabile sub forma certificatelor verzi vor fi reduse drastic începând de anul viitor, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, ministrul delegat pentru Energie, Constantin Niță. ”Vom reduce de anul viitor subvențiile pentru...
5 decembrie, 2013
La Consiliul JAI care începe joi se va discuta „situaţia la zi” a aplicării dispoziţiilor Schengen de către România şi Bulgaria, fără a se da un vot, și va fi prezentat raportul final pe cele cinci ac’iuni propuse...
5 decembrie, 2013
Rata creditelor neperformante a ajuns în octombrie la 21,7%, în creștere cu 0,1 puncte procentuale față de septembrie, a declarat, joi, șeful Direcției de Supraveghere a Băncii Naționale a României, Nicolae Cinteză, la Forumul Bancar Român, potrivit AGERPRES....
5 decembrie, 2013
Gazoductul South Stream nu va putea fi folosit pe teritoriul Uniunii cât timp nu respectă legislaţia UE, iar acordurile bilaterale semnate pentru construcţia gazoductului, încheiate de Rusia cu Bulgaria, Serbia, Ungaria, Grecia, Slovenia, Croaţia şi Austria, trebuie renegociate...
5 decembrie, 2013
Compania Roşia Montană Gold Corporation (RMGC) este urmărită penal pentru evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani în dosarul de evaziune fiscală în care este arestat fostul angajat al SGG Marcel Păvăleanu, dosar în care sunt implicate...
4 decembrie, 2013
Practic, guvernul a venit cu soluția închiderii bugetului general consolidat pe deficitul negociat cu FMI la 2,2% din PIB prin majorarea cu circa 20% a accizelor la carburanți (de la 0,36 euro/litru la 0,43 euro/litru la benzină și...
4 decembrie, 2013
Comisia Europeană a sancţionat 8 bănci internaţionale importante cu amenzi în valoare totală de 1,712 miliarde euro, pentru că au participat la activităţi de tip cartel prin care au manipulat indicii de dobândă pe piaţa interbancară EURIBOR şi...
4 decembrie, 2013
Kievul va trimite o delegație la Bruxelles pentru a ”continua negocierile în vederea semnării Acordului de Asociere cu UE în termeni favorabili Ucrainei”, și o altă delegație, la Moscova, ”pentru a consolida parteneriatul strategic cu Rusia”, a anunțat...
4 decembrie, 2013
Cele trei mari agenții de rating Moody’s, Fitch și Standard&Poor’s, au fost avertizate de către Autoritatea europeană de supraveghere a piețelor financiare (ESMA) să-și adapteze analizele întrucât au dat greș în mai multe situații, în trecut. ESMA a...
4 decembrie, 2013
Tinerii din statele OECD care intră acum pe piaţa muncii se vor pensiona la 67 de ani, indiferent că sunt bărbaţi sau femei, şi vor avea pensii mai mici decât cele ale generaţiilor anterioare, este principala concluzie din...
4 decembrie, 2013
Comisia Europeană a prezentat planurile privind combaterea evaziunii fiscale, pentru a evita neplata taxelor de către corporaţii, scrie EUObserver. Planul oficialilor europeni este acela de a rescrie regulile privind statutul taxelor companiilor-mamă şi al subsidiarelor, pentru a preveni...
4 decembrie, 2013
Premierul și președintele au declarat, la finalul discuțiilor purtate marți seară, că își păstrează pozițiile, Victor Ponta fiind hotărât să introducă acciza suplimentară de 7 eurocenți la carburant, iar șeful statului, să retrimită Legea bugetului la Parlament și...
3 decembrie, 2013
Codruț Șereș – fost ministru al Economiei, și  Zsolt Nagy – fost ministru al Comunicațiilor, au fost condamnați marți, de către Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), la câte șase, respectiv cinci ani de închisoare cu executare,...
3 decembrie, 2013
Premierul Ponta a prezentat marți, în Parlament, strategia de construcție a autostrăzilor din România, într-un moment în care președintele Traian Băsescu a refuzat să semneze memorandumul cu FMI tocmai din cauza suprataxei de 7 eurocenți pe litrul de...
3 decembrie, 2013
Premierul și președintele Traian Băsescu se vor întâlni marți, la cererea premierului, pentru a discuta bugetul pe 2014 și pentru a găsi soluții la impasul apărut după ce șeful statului a anunțat că nu semnează memorandumul cu FMI...
3 decembrie, 2013
Investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut cu 10,0% în trimestrul III 2013, faţă de trimestrul III 2012. Investiţiile nete realizate în economia naţională au scăzut în primele nouă luni ale lui 2013, faţă de perioada 1.I-30.IX.2012,...
3 decembrie, 2013
România se află pe locul 34, din 35, în clasamentul Indicelui de Consum European pentru Servicii de Sănătate (EHCI), cu 478 de puncte din maximum de 1.000 puncte. România și Serbia (cu 451 de puncte) sunt singurele state...
3 decembrie, 2013
Fondul Monetar Internațional (FMI) monitorizează evoluțiile din România și așteaptă ca autoritățile să decidă dacă vor să modifice politicile necesare pentru a asigura ținta de deficit stabilită, se arată într-o declarație a reprezentaților FMI transmisă marți agenției AGERPRES,...
3 decembrie, 2013
Guvernul a trimis Parlamentului un nou proiect de Cod al insolvenței, care nu mai conține reglementarea specială referitoare la suspendarea licenței audio-vizuale și nici aplicarea retroactivă a legii, prevederi ce figurau în Ordonanța de Urgență aprobată în octombrie...
3 decembrie, 2013
Traian Băsescu a anunțat luni seară că a primit la semnat memorandumul încheiat de guvern cu FMI dar că nu îl va semna. ”Am informat Fondul cu privire la decizia mea, în ianuarie vine din nou delegația FMI,...
2 decembrie, 2013

Bugetul – între guvern și președinție: Dilema celor șapte cenți și soluția utopică

Practic, guvernul a venit cu soluția închiderii bugetului general consolidat pe deficitul negociat cu FMI la 2,2% din PIB prin majorarea cu circa 20% a accizelor la carburanți (de la 0,36 euro/litru la 0,43 euro/litru la benzină și de la 0,33 euro/litru la 0,40 euro/litru la motorină).

Întrebarea este dacă merită acoperirea a patru zecimi din PIB riscul de creștere a inflației și de frânare a creșterii economic

Bugetul – între guvern și președinție: Dilema celor șapte cenți și soluția utopică

Practic, guvernul a venit cu soluția închiderii bugetului general consolidat pe deficitul negociat cu FMI la 2,2% din PIB prin majorarea cu circa 20% a accizelor la carburanți (de la 0,36 euro/litru la 0,43 euro/litru la benzină și de la 0,33 euro/litru la 0,40 euro/litru la motorină).

Întrebarea este dacă merită acoperirea a patru zecimi din PIB riscul de creștere a inflației și de frânare a creșterii economic

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: