miercuri

31 iulie, 2024

mobi

Guvernul german a introdus joi o controversată taxa de autostradă. Până acum o astfel de taxă era impusă doar camioanelor. Astfel,  şoferii vor fi obligaţi să plătească până la 130 de euro pe an pentru folosirea sistemului de...
31 octombrie, 2014
Un nou proiect de legislație privind supravegherea macroprudenţială a sistemului financiar naţional a fost publicat joi de către Ministerul de Finanțe, după ce prima tentativă, din urmă cu exact un an, a rămas fără rezultat. Diferențele față de...
30 octombrie, 2014
Banca Comercială Română (BCR) a avut în primele nouă luni cheltuieli nete cu provizioane de 4,05 miliarde lei (910,9 milioane euro), de 2,5 ori mai mari decât în perioada similară din 2013, ca parte a procesului de curăţare...
30 octombrie, 2014
José Manuel Durao Barroso şi-a luat ieri rămas bun, într-o ultimă conferinţă de presă susţinută în calitate de preşedinte al Comisiei Europene. După 10 ani de la asumarea celei mai puternice poziţii din mecanismul instituţional al Uniunii Europene,...
30 octombrie, 2014
Preşedintele Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din România, profesorul Mihai Manoliu, solicită Ministerului Finanţelor „să supravegheze ferm şi să coordoneze atent activitatea ANAF”, nemulţumit de modul în care se aplică în teritoriu metodologia de inspecţie fiscală privind impozitul pe...
30 octombrie, 2014
Ministrul suedez de Externe a anunţat că Guvernul său a recunoscut, joi, prin decret statul Palestina, devenind prima ţară occidentală a Uniunii Europene care ia această decizie. „Astăzi, Guvernul ia decizia de a recunoaşte statul Palestina. Este un...
30 octombrie, 2014
Negocierile începute miercuri la Bruxelles între Ucraina şi Rusia în cadrul eforturilor de rezolvare a contenciosului lor pe tema gazelor au eşuat. Rusia condiţionează revenirea la masa negocierilor de încheierea unui acord prealabil între UE şi Kiev privind...
30 octombrie, 2014
Zeci de mii de oameni, unele publicaţii internaţionale estimează numărul lor de la 40.000 la 100.000, numărul avansat de Reuters, au ocupat podurile de peste Dunăre în capitala Ungariei, în cel mai mare protest faţă de Viktor Orban...
29 octombrie, 2014
La solicitarea şi sub îndrumarea Ministerului de Finanţe, ANAF a realizat şi a distribuit în rândul inspectorilor, începând cu luna august 2014, așa numitul „Îndrumar de control” în scopul „perfecţionării activităţii de inspecţie fiscală şi pentru crearea unui...
29 octombrie, 2014
La câteva ore după ce a anunţat că a avizat favorabil proiectul de lege care poate trimite ziariştii după gratii dacă dezvăluie informaţii din dosare de corupţie, Guvernul a modificat comunicatul iniţial, transmiţând că nu susţine propunerea legislativă...
29 octombrie, 2014
Potrivit unui raport dat publicităţii miercuri de Agenţia Naţională Antidrog, România este o prezenţă relativ semnificativă pe rutele de traficare a drogurilor din Europa. În Raportul Naţional privind Situaţia Drogurilor din România 2014 se afirmă: „România rămâne o...
29 octombrie, 2014
Rezultatele financiare la nivel agregat ale companiilor au înregistrat o evoluţie pozitivă pe parcursul anului trecut și în acest an, cu o tendință de plafonare a acestei evoluții. Pentru  o imagine concretă asupra acestei evoluții,  prezentăm pe scurt...
29 octombrie, 2014
Ministrul finanțelor publice, Ioana Petrescu, a semnat miercuri, la Berlin, Declarația de conformare cu prevederile Acordului multilateral pentru schimbul automat de informații financiare, anunţă un comunicat al ministerului. Documentul a fost semnat de reprezentanți din 52 de state...
29 octombrie, 2014
Poşta România Broker de Asigurare şi-a propus să devină, în următoarele 12 luni, cel mai mare jucător pe piaţa de profil, veniturile din comisioanele încasate din distribuţia contractelor de asigurare fiind estimate de directorul general al companiei la...
29 octombrie, 2014
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis, miercuri dimineaţa, arestarea fostului ministru Gabriel Sandu, a oamenilor de afaceri Dorin Cocoş şi Nicolae Dumitru şi a primarului din Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan în dosarul licenţelor Microsoft....
29 octombrie, 2014
”Dosarul Microsoft”/ Procurorii anticorupție au dispus luni reținerea fostului ministru al Comunicațiilor Gabriel Sandu, a primarului din Piatra Neamț, Gheorghe Ștefan, și a oamenilor de afaceri Dorin Cocoș și Nicolae Dumitru (Niro), urmând ca Înalta Curte de Casație...
28 octombrie, 2014
Bugetul general consolidat a înregistrat un mic excedent după primele nouă luni din acest an ( +419,1 milioane lei sau 0,06% din PIB estimat pentru anul în curs). Rezultatul este considerabil mai bun decât în aceeași perioadă a...
28 octombrie, 2014
Lituania a făcut luni un pas spre independența energetică față de gazul rusesc: un vas numit simbolic The Independent, în fapt un terminal de gaz lichefiat plutitor, a ancorat la țărmul țării baltice, în orașul Klaipeda. Un proiect...
28 octombrie, 2014
Premierul Victor Ponta a anunţat marţi, înaintea unei decizii formale a BNR, că dobânda de referinţă a Băncii Naţionale va scădea, probabil, în zilele următoare. Premierul Ponta a făcut acest anunţ cu prilejul participării la cea de-a XXIII-a...
28 octombrie, 2014
Fostul deputat PSD Viorel Hrebenciuc a fost reţinut, marţi, în dosarul retrocedărilor ilegale de păduri şi urmează să fie adus la instanţa supremă pentru judecarea propunerii de arestare preventivă. Viorel Hrebenciuc a fost reţinut de procurorii DNA Braşov,...
28 octombrie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: