vineri

2 august, 2024

mobi

Guvernul a decis miercuri extinderea perioadei de implementare a unor proiecte pe Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU) 2007-2013. Scopul acestei decizii este evitarea pierderii banilor europeni. Beneficiarii vor putea solicita, motivat, prelungirea perioadei de implementare a...
6 mai, 2015
Lansarea aproape concomitentă în spațiul public a Programului de Convergență asumat de România pentru perioada 2015 – 2018 și a Prognozei de primăvară a Comisiei Europene prilejuiește o comparație între modul în care apar perspectivele de dezvoltare ale...
6 mai, 2015
Comisia Europeană a lansat miercuri o anchetă privind concurenţa în comerţul online din UE, se arată într-un comunicat de presă al CE. Investigaţia se va concentra asupra comerțului cu aparate electronice, îmbrăcăminte și încălțăminte, precum și asupra conținutului...
6 mai, 2015
Curtea Constituțională a României a decis miercuri că hotărârea Senatului privind votul asupra cererii de încuviințare a arestării preventive a social-democratului Dan Șova este neconsttuțională, admițând astfel contestația PNL. Conducerea Senatului ar urma să decidă pașii care vor...
6 mai, 2015
Cu doar o zi înainte de alegerile parlamentare din Marea Britanie, sondajele de opinie arată o luptă strânsă între conservatori şi laburişti. Cercetările nu indică victoria clară a niciuneia dintre tabere, în condinţiile în care, în funcţie de...
6 mai, 2015
Liderii partidelor parlamentare au semnat o inițiativă legislativă de modificare a legii 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal și protecția vieții private, în cadrul consultărilor care au avut loc, miercuri, la Palatul Cotroceni, informează Administrația Prezidențială. Inițiativa,...
6 mai, 2015
Puterea de cumpărare a sumelor plasate în depozite bancare a scăzut pe parcursul primului trimestru din acest an, ca urmare a inflației mai ridicate decât dobânzile lunare plătite de bănci. În plus, sub influența datelor statistice referitoare la...
5 mai, 2015
Serviciul Român de Informaţii (SRI) a invitat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) să desemneze un reprezentant pentru o întâlnire de lucru, care ar urma să aibă loc joi, la sediul Direcţiei Generale de Prevenire şi Combatere a Terorismului....
5 mai, 2015
Parlamentarii au depus în ultima perioadă tot mai multe inițiative de modificare a Codului Penal și a Codului de Procedură Penală, acestea aflându-se în diferite faze ale procesului legislativ. Cea mai recentă este inițiativa unor deputați PSD, depusă...
5 mai, 2015
Capacitatea României de a răspunde la o eventuală amenințare armată venită dinspre Est a crescut constant după declanșarea conflictului din Ucraina. Meritul nu este al țării noastre (aproximativ 85% din echipamentele deținute de Armata Română sunt depășite fizic...
5 mai, 2015
Britanicii vor avea de ales joi nu atât între conservatori şi laburişti, ci între Marea Britanie şi UE, iar rezultatul scrutinului îi preocupă pe liderii de la Bruxelles. Dar nu numai pe ei: think-tank-urile britanice calculează costurile unei...
5 mai, 2015
Creditele acordate de bănci vor înregistra în acest an o creştere de 2,3% şi de 4,3% anul viitor, cu accent pe retail, unde creditarea va avansa cu 5,2% în 2016, susţinută de finanţările ipotecare acordate prin Prima Casă,...
5 mai, 2015
Baza de la Deveselu va funcţiona sub autoritatea Comandamentului Forţelor Întrunite de la Napoli, a anunţat marţi ministrul Apărării, Mircea Duşa, precizând că obiectivele acestei baze vor fi operaţionalizate spre sfârşitul anului. Ministrul Apărării Naţionale, Mircea Duşa, a...
5 mai, 2015
Cazul din Republica Moldova cunoscut drept „Jaful secolului”, în urma căruia au dispărut din ţara de peste Prut un miliard de dolari, începe să fie elucidat prin publicarea raportului unei companii americane de audit, Kroll. Raportul confidenţial de...
5 mai, 2015
Preşedintele Klaus Iohannis se consultă miercuri cu liderii partidelor parlamentare pe tema legilor Big Brother, discuțiile având ca punct de plecare documentul transmis de Administrația Prezidențială cu privire la legile securității cibernetice. Consultările pe tema securităţii cibernetice (legea...
5 mai, 2015
Cifra de afaceri din comerţul cu amănuntul a crescut în primul trimestru faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, atât ca serie brută cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate,...
5 mai, 2015
Fostul deputat Marko Attila a fost dat în urmărire internaţională prin Interpol, după ce a fost arestat preventiv în lipsă la solicitarea DNA, potrivit unor oficiali din cadrul Poliţiei Române citate de Mediafax. Potrivit anchetatorilor, fostul deputat este...
4 mai, 2015
Anul 2014 a fost marcat de adâncirea crizei din mass-media românești. Afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vânzărilor și a audiențelor, de problemele legate de distribuție, de publicitatea din bani publici alocată discreționar și,...
4 mai, 2015
România și-a menținut angajamentul de adoptare a euro la 1 ianuarie 2019, în cadrul Programului de Convergenţă 2015-2018 transmis zilele trecute Comisiei Europene. Acest angajament a fost reiterat în cadrul așa-numitului „Semestru European„, adoptat pentru întărirea coordonării politicilor...
4 mai, 2015
Utilizarea cardului de sănătate a devenit obligatorie de la 1 mai, dată de la care, previzibil, au ieșit la iveală și neajunsurile sistemului: haos în multe cabinete, programul medicilor și pacienților dat peste cap, dificultăți în a accesa...
4 mai, 2015

SRI invită CNA la o întâlnire de lucru

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a invitat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) să desemneze un reprezentant pentru o întâlnire de lucru, care ar urma să

Analiză CJI: Starea presei în 2014

Anul 2014 a fost marcat de adâncirea crizei din mass-media românești. Afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vânzărilor și a audiențelor,

SRI invită CNA la o întâlnire de lucru

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a invitat Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) să desemneze un reprezentant pentru o întâlnire de lucru, care ar urma să

Analiză CJI: Starea presei în 2014

Anul 2014 a fost marcat de adâncirea crizei din mass-media românești. Afacerile de media au fost lovite, în continuare, de scăderea vânzărilor și a audiențelor,

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: