cursdeguvernare

luni

30 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

mobi

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, a declarat miercuri, în conferinţa de presă comună cu preşedintele Klaus Iohannis, că dacă legile Justiţiei vor rămâne aşa cum au ieşit din Parlament, fără a ţine de cont de deciziile CCR, „discuţiile...
31 ianuarie, 2018
China a devenit cel mai mare investitor străin din Europa Centrală și de Est (ECE, inclusiv Rusia), după o creștere a investițiilor sale în 2017 cu 78%, până la 7,7 miliarde de euro și de 96% în 2016....
31 ianuarie, 2018
Guvernul Dăcilă a emis miercuri ”o serie de măsuri de reorganizare a administrației publice centrale, în concordanță cu Hotărârea Parlamentului pentru acordarea încrederii noului Cabinet”. Astfel, prin ordonanță de urgență au fost înființate Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației...
31 ianuarie, 2018
Guvernul României beneficiază de a cincea cea mai mare pondere a veniturilor din taxele de mediu, cu 9% din  totalul taxelor şi contribuţiilor, potrivit datelor publicate miercuri de Eurostat. Totuși, România este amenințată cu procedura de infringement, din cauza poluării aerului din...
31 ianuarie, 2018
Premierul Viorica Dăncilă a anunţat miercuri, la începutul şedinţei de Guvern, că nu vrea să beneficieze de protecţia SPP. „Aş vrea să precizez că am transmis Serviciului de Pază şi Protecţie încă de luni seară că nu vreau...
31 ianuarie, 2018
Prima ședință a Guvernului Dăncilă are pe ordinea de zi o Ordonanță de Urgență care va reglementa oficial, dar provizoriu, problemele ridicate de precedentele modificări operate la Codul fiscal de către coaliția PSD-ALDE: e vorba de procedura de...
31 ianuarie, 2018
Ioan Ştefan Groza (foto), profesor al Universităţii de Ştiinte Agricole şi Medicină Veterinară Cluj-Napoca, coordonator al Disciplinei de Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie, a fost numit secretar de stat în Ministerul Educaţiei, prin decizie a premierului Dăncilă, decizie publicată...
31 ianuarie, 2018
Președintele Donald Trump a susținut marți seara primul său discurs despre Starea Uniunii, în care a pledat pentru încheierea programului Loteria Vizelor și, în general, pentru reforma întregului sistem de imigrație în SUA și a cerut sprijin legislativ...
31 ianuarie, 2018
Sistemul de sănătate din România a ocupat și în 2017 ultimul loc în Indexul European al Consumatorului de Sanatate, raport ce analizează situația din 34 de state europene. A obținut un punctaj total de 439 de puncte, față de 548...
30 ianuarie, 2018
Darius Vâlcov a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, potrivit unei decizii a premierului Viorica Dăncila publicată marți în Monitorul Oficial. Fost primar din Slatina, Darius Vâlcov, trimis...
30 ianuarie, 2018
Mediul economic din România anului 2018 se confruntă cu un virus pe cât de activ pe atât de periculos: antreprenoriatul bazat pe insolvența firmelor administrate. Într-un top al acestei contra-performanțe, primii 10 antreprenori au zeci de firme în...
30 ianuarie, 2018
Cheltuielile cu personalul ale companiilor cu capital privat majoritar românesc au crescut cu 15%, până la 65 de miliarde de lei în 2016, în vreme ce productivitatea a sporit de aproape patru ori mai puțin, cu 4% față...
30 ianuarie, 2018
Să fim noi ai naibii dacă mai înțelegem ceva din ”democrație”. Căci nu manipulatorii ne derutează. Ci faptele. Și iată niște (doar câteva) fapte: Vinerea trecută (26 ianuarie 2018), Justiția a descins la ministerul de Finanțe al Portugaliei....
30 ianuarie, 2018
Ambasadorul Statelor Unite ale Americii în România, Hans Klemm, a declarat marţi, la Zalău, că predictibilitatea şi stabilitatea sunt foarte importante pentru România şi că speră că, odată cu instalarea noului Guvern, se va intra într-o perioadă de...
30 ianuarie, 2018
Reprezentanţii Asociaţiei Pro Infrastructură afirmă marți că declaraţia premierului referitoare la inaungurarea a 350 de kilometri de autostradă până în 2020 şi modernizarea unor sectoare de drum şi cale ferată este ”total iresponsabilă, o altă minciună şi o...
30 ianuarie, 2018
Donald Tusk, preşedintele Consiliului European, i-a trimis o scrisoare de felicitare premierului Viorica Dăncilă, transmiţându-i că Guvernul are ”o responsabilitate importantă„ pentru menţinerea valorilor UE, inclusiv prin respectarea normelor statului de drept şi prin combaterea corupţiei. În numele...
30 ianuarie, 2018
Noul ministru al Transporturilor, Lucian Șova (foto), a mers marți la minister pentru a-și lua funcția în primire. Odata ajuns la birou, Lucian Şova i-a chemat la minister pe toţi șefii din instiuţiile şi ai companiilor de transporturi,...
30 ianuarie, 2018
Procurorul Mircea Negulescu, în cazul căruia Inspecţia Judiciară a deschis trei dosare disciplinare, a fost exclus din magistratură, conform deciziei de marţi a Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii. Decizia poate fi contestată...
30 ianuarie, 2018
Produsul Intern Brut a înregistrat o creştere de 2,5% în 2017 atât în Zona Euro cât și pe ansamblul UE28, și de 2,6% în Trimestrul 4 / 2017, în UE28, față de aceeași perioadă a anului anterior, potrivit...
30 ianuarie, 2018
Execuţia bugetară pentru anul 2017 indică faptul că s-au cheltuit aproximativ 1,8% din PIB pentru Apărare, deşi se propuseseră, alocaseră şi votaseră 2% din PIB prin Legea bugetului de stat, a scris pe pagina sa de Facebook consilierul...
30 ianuarie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: