Cristian Grosu / Statele paralele ale statelor UE și strâmbarea statului oficial român

Să fim noi ai naibii dacă mai înțelegem ceva din ”democrație”. Căci nu manipulatorii ne derutează. Ci faptele.

Și iată niște (doar câteva) fapte:

Vinerea trecută (26 ianuarie 2018), Justiția a descins la ministerul de Finanțe al Portugaliei. ”Pe surse” s-a aflat că era vorba de suspiciuni privind tratamentul fiscal preferențial pe care ministerul l-ar fi acordat unui grup de companii – un fel de Teldrum lusitan.

Justiția portugheză n-a făcut spectacol din asta – deși Mário Centeno, fostul ministru, a preluat și președinția Eurogroup din această lună – n-a vorbit nimeni nici de stricarea imaginii Portugaliei în UE, în lume, nici despre jocurile de culise care se țes îndeobște în jurul unei asemenea poziții. Asta pentru că nici nu aveau de ce:

Niciunul dintre domnii miniștri ai cabinetului de la Lisabona nu și-a ridicat fustele în cap, niciuna dintre doamnele ministru n-a scos trompeta ca să dea cu ea în masă.

Nimeni în Portugalia nu a cerut schimbarea legilor justiției portugheze, demiterea anchetatorilor și – ”Țațo! Mooor…!” – n-a reclamat afrontul politic la adresa ministrului proaspăt înscăunat la Eurogroup.

”Statul paralel” portughez își vede în continuare de proiect.

Ceva mai aproape, dar puțin mai departe în timp: vineri, 19 ianuarie 2018, Parlamentul de la Praga îi ridică imunitatea premierului tocmai demisionat al țării – Andrej Babis, pentru folosirea ilicită a fondurilor europene în legătură cu unele companii (tot un fel de Teldrum combinat cu Belina – dar de pe plaiurile Boemiei).

În plină campanie electorală la prezidențiale – niciunul din miniștrii și colegii de partid ai lui Babis n-au cerut schimbarea legilor justiției, n-a invocat amestecului statului paralel cehesc în alegeri, n-a cerut capetele anchetatorilor.

Nu, nu ne pripim să facem o comparație cu situații asemănătoare cu referire la boiernașii de țară care au ajuns la butoanele României europene din micile și săracele (mai ales săracele) lor feude: ne derutează fapte petrecute mai sus :

Marți, 16 februarie, 2016: ”Fostul presedintele francez Nicolas Sarkozy, liderul partidului Republicanii (centru-dreapta), a fost pus sub acuzare, marti seara, pentru actiuni ilegale de finantare a campaniei prezidentiale din anul 2012, informeaza ziarul Le Figaro”.

Sarkozy: omul care, alături de Merkel, a gestionat primii ani ai UE cu proaspăt intrații total nepregătiți în uniune – România și Bulgaria, alături de celelalte trei surate care abia învățau șă pășească.

Un dosar ca ”Bygmalion” – finanțarea ilicită a partidului, a produs un scandal monstru în Franța, dar nu suficient de mare încât cineva să ceară schimbarea legilor Justiției, anchetarea anchetatorilor, moarte știutorilor de limbă engleză – ”lua-i-ar dracu de americani exploatatori!…”.

E drept, ”statul paralel francez” n-a avut prea mult de furcă cu clasa politică franceză: pe Sena se știe că unde-i lege nu-i tocmeală, iar legea nu se schimbă numai ca tata statului să scape de ea.

Să ne ierte francezii, dar facem niste pași mai sus:

Helmuth Kohl a trebuit să părăsească conducerea CDU în urma scandalului finanțării electorale a partidului:

Kohl – părintele efectiv al reunificării Germaniei (numai un neamț știe ce înseamnă și cum sună asta), unul din părinții actualei Uniuni Europene în care au loc și săracii și cei care trăiesc după principiile fanariote, omul pe care nicio carte de istorie – nu doar a Germaniei, ci a întregii Europe – nu-l va putea evita.

A evitat penalul (a fost arestat doar Walther Leisler Kiep – trezorierul partidului, la 3 noiembrie 1999), dar a fost nevoit să iasă de pe scena politică – într-un moment în care mai avea multe de spus: ieșire care a fost un noroc pentru România – a spus-o în clar că, dacă ar fi fost cancelar la intrarea Greciei, nici Grecia nu ar fi intrat, atât de din alt film era și țara aia.

”Din alt film”: problema României – și, de fapt, nu a României, ci a boiernașilor de țară ajunși la butoanele unui stat european – e că nu știe în ce film joacă:

Pentru că, de sus, ne întoarcem puțin mai jos, dar tocmai ca să rămânem pe tărâmul faptelor concrete, dure și de neînțeles :

Când, în 23 februarie 2016, dl. Adrian Severin, titratul nostru europarlamentar, era condamnat la închisoare în scandalul ”Sundy Times”, ceilalți colegi de ”șmen” – eurodeputații Erns Strasser – Austria (Austria!) și Zoran Thaler (Slovenia) – fuseseră condamnați cu ani înainte la închisoare (unul la 3 ani și jumătate – austriacul, celălalt, mai ”comunist”, la doi ani și jumătate). E drept, spre deosebire de dl. Adrian Severin – care a pus Parlamentul European în delicata poziție de a-i ridica imunitatea – au demisionat instantaneu după izbucnirea scandalului, desigur, la presiunea ”statelor paralele” din țările lor de rahat.

Înapoi, sus!

Bill Clinton a fost anchetat – într-un spectacol grandios organizat de ”statul paralel” american – nu pentru că și-a sprijinut trabucul de muchia care nu trebuia: ci pentru sperjur.

Aici dl. Călin Popescu Tăriceanu – os din osul domnesc – e intrigat că trebuie să spună adevărul în fața unor anchetatori, iar acuzația de sperjur în această țară în care decidentul rezistă la putere exclusiv prin minciună i se pare o copilărie.

Ba chiar și Donald Trump: statul paralel al SUA îl hărțuiește pe actualul președinte – da uite că nimeni nu vorbește în America de schimbarea sistemului legislativ.

*

Exemplele pot continua – însă ar fi o muncă inutilă, cele de mai sus au doza potrivită de relevanță.

Fenomenul are o denumire oficială: ”Checks and balances”.

Efectele ”statelor paralele” ale altora pe statul oficial românesc

Da, există efecte – și ele nu distrug doar coerența funcționării ”tehnice” a statului român oficial, ci corodează la rădăcină raportul dintre stat și cei care-l finanțează de facto și care-l alcătuiesc. Câteva:

1, Statutul sistemului administrativ românesc e comprimis la această oră de situația că legile justiției sunt modificate la presiunea, forța politică și decizia a doi cetățeni aflați într-un devastator conflict de interese:

atât dl. Dragnea cât și dl. Tăriceanu concep (da, chiar ei – o dovadă AICI-LINK) legislația justiției nu pentru protecția cetățeanului și a economiei împotriva corupției, ci în funcție de dosarele lor penale.

2, Cei doi acreditează ideea – prin toate aparițiile publice posibile – că toți românii sunt hoți și incorecți, astfel încât, înainte de-a obține verdicte în justiție, să obțină verdicte de înțelegere și ”empatie” : cu toții suntem așa, nu?

3, Dezideratul mesajului pe care cei doi domni – decidenți absoluți prin controlul asupra Parlamentului – îl urmăresc este minimalizarea infracțiunilor de corupție, sperjur, abuz etc – și, de asemenea, minimalizarea îndreptățirii justiției de-a ataca aceste infracțiuni.

4, Inocularea în societate a ideii că statul se împarte între ”ei” (Justiția) și ”noi” – ”noi” fiind cei pe care justiția îi vânează în baza legii: exact ca și cum noi toți am fi făcut, facem și vom face ce au făcut, fac și vor face dnii. Dragnea și Tăriceanu.

5, Pervertirea legislației judiciare prin mutarea focusului de pe drepturile victimei pe cele ale infractorului: nu contează câți pedofili scapă: contează câți politicieni corupți sunt salvați prin eliminarea probelor video.

Ce fac…..

Faptul că mesajul către poporul votant este lipsa de încredere în structura instituțională a statului are consecințe și forme de exprimare extreme:

marți, 30 ianuarie 2018, guvernul a anunțat că membrii săi – de la premier la ultimul băiat de prăvălie – renunță la serviciile SPP.

Cu 10 zile înainte anunțaseră că nu vor mai cere avizul serviciilor de informații privind propunerile de minștri – care, în treacăt fie spus, au nevoie de certificate ORNIS (nu poți trimite în CSAT un ministru care se intersectează în afacerile locale cu firmele rusești conduse de foști agenți GRU…).

OK – asta e opțiunea PSD-ALDE.

Problema apare, însă, atunci când partidul (Partidul!) își ia el însuși, pe responsabilitatea sa, protecția și, mai ales Controlul pas cu pas al miniștrilor:

Obsesia statului paralel a creat o alta – obsesia controlului și întâlnirilor miniștrilor cu oricine i-ar putea face să se îndoiască de infailibilitatea deciziilor de la Teleorman :

Miniștrii vor fi supravegheați nu de către SPP, ci de către Jandarmerie și de către Ministerul de Interne – că doar de aia dna. Carmen Dan a fost o miză supremă în Guvern. Și nici nu-i de mirare că statutul polițistului își modifică focusul oficial de pe ”siguranța cetățeanului” pe ”păstrarea ordinii publice”. Ordine publică ca la Teleorman: nu mișcă nimeni.

Și ce nu vor să facă …

În fapt, chestia asta cu ”statul paralel” e lipsită de seriozitate dacă ne uităm nu atât la ce face cuplul Dragnea – Tăriceanu, ci la ce anume nu face.

Vedem, cel puțin 2 lucruri esențiale:

a, Când spun ”statul paralel”, cei doi spun, de fapt, serviciile secrete.

Dar n-am auzit pe niciunul dintre ei – deși numesc și demit oamenii din comisiile de control al serviciilor din Parlament – venind cu o listă de imixtiuni în economie ale companiilor serviciilor secrete – afaceri adevărate care sparg concurența, provoacă dezechilibre în domenii economice, acaparează sectoare și blochează dezvoltarea naturală a pieței.

Apropo: l-a auzit cineva pe dl. Dragnea mirându-se cum a pus mâna Sebastian Ghiță pe tot ce înseamnă digitalizare în România? Sau pe dl. Tăriceanu despre mafiile transpartinice din energia pe care i-a lăsat-o moștenire Dinu Patriciu?

Ei… – ”stat paralel” o fi el, da nici chiar așa …

b, Sutele, miile de procese terminate cu condamnări definitive și irevocabile nu se sfârșesc și cu recuperarea prejudiciului:

dacă nu există control asupra justiției și a verdictelor – oare nu avem un instrument coordonat politic, pe numele său ANAF? ANAF de ce nu recuperează sutele de milioane confiscate de Justiție, bani de care România are nevoie ca de aer pentru a mai investi câte ceva?

Păi ANAF se încâlcește în legislație – păstrată vagă tocmai pentru ca ”statul paralel” să nu se aleagă și cu banii luați: râdem, glumim, zornăim cătușele, ne dăm la televizor – dar nu dăm la vaccin …

*

Revenind la ”statele paralele” ale altora, să mai observăm un paradox care ar trebui să ne taie pofta de mâncare:

dat fiind că ceilalți își recupează banii și pun o presiune sănătoasă pe politicienii cărora puterea le ia mințile, și că aici lucrurile stau invers – anume că banii sunt ultimul lucru recuperat din această hârjoneală cu cătușe, legi strâmbate și boiernași care se dau în stambă la televizor – mă tem că aici totul e croit invers.

Domnii Dragnea și Tăriceanu sunt statul – în sensul în care statul era Regele Soare – iar adevăratul stat paralel suntem noi. Probabil că așa și discută între ei cei doi atunci când rămân fără bani de muniție:

”Dariuse! Dănuțule! Fugiți și mai aduceți vreo sută de milioane, mânca-v-ar pârnaia!”. ”De unde să mai scoatem?”. ”Cum de unde?: Din statul paralel, pezevenghilor!”.