30 ianuarie, 2018

Darius Vâlcov a fost numit în funcția de consilier de stat în cadrul aparatului propriu de lucru al prim-ministrului, potrivit unei decizii a premierului Viorica Dăncila publicată marți în Monitorul Oficial.

Fost primar din Slatina, Darius Vâlcov, trimis în judecată pentru fapte de corupţie, a fost și consilier al premierului Tudose.

Darius Vâlcov a fost, a confirmat-o chiar Liviu Dragnea, și consilier al grupului PSD de la Camera Deputaților, lucrând inclusiv la programul de guvernare pe care PSD l-a pregătit primului premier instalat după alegerile generale, Sorin Grindeanu.


S-a aflat, de asemenea, în umbra deciziilor privind fiscalitatea în anul 2017, elaborate la Ministerul de Finanțe.

În mai 2015, Darius Vâlcov a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar, senator şi ministru.

Darius Vâlcov este acuzat că, în perioada aprilie-decembrie 2011, a primit de la omul de afaceri Theodor Berna, patronul Tehnologica Radion, prin intermediul fostului primar Minel Florin Prina, suma de 2,5 milioane de lei. Banii i-au fost daţi lui Prina, în cinci tranşe de câte 500.000 de lei, în municipiul Slatina. Vâlcov ar mai fi primit, în perioada 2012- 2013, tot de la Theodor Berna, prin intermediul mai multor firme, suma de 3.080.000 de lei.

În luna iunie a acestui an, Darius Vâlcov a fost plasat sub control judiciar pentru instigare la dare şi luare de mită, cu interdicţia de a părăsi ţara, într-un alt dosar care vizează un funcţionar public din cadrul Oficiului de cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt acuzat că a luat mită timp de trei ani de la o firmă controlată de către Vâlcov.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: