cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

justitie

După 30 de ani de la Revoluție, dosarul privind responsabilitatea pentru morțile din decembrie 1989 a fost finalizat și pleacă în instanță, a anunțat luni Augustin Lazăr, procurorul-șef României. Reamintim că în timpul Revoluție: 1.166 de oameni au...
8 aprilie, 2019
Asociația Mișcarea pentru apărarea statutului procurorilor (AMASP) acuză conducerea Secției speciale pentru anchetarea magistraților (SIIJ) că a prezentat public date nereale privind situația dosarelor preluate, în special a numărului de dosare deschise prin autosesizare. Organizația le cere lui...
8 aprilie, 2019
Nu, nu e vorba acum de nerespectarea de către decindeți a legii responsabilității financiar-bugetare – acolo știm cum stăm și sper că există niște antreprenori care, săturându-se, să lucreze deja la un plan de acțiune (mai multe detalii...
7 aprilie, 2019
Laura Codruţa Kovesi a scăpat de controlul judiciar, după ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a admis miercuri contestația depusă împotriva măsurilor preventive stabilite de Secția pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție (SIIJ). Decizia este definitivă. Secția pentru...
3 aprilie, 2019
Comisia Europeană a lansat miercuri o nouă procedură de infringement împotriva guvernului polonez, din cauza reformei din justiție. De data aceasta, reglementarea vizată este noul regim disciplinar al judecătorilor adoptat de Varșovia, o lege ce „nu oferă garanțiile...
3 aprilie, 2019
Comisia Europeană este pregătită să ia imediat măsuri, în câteva zile, dacă autoritățile de la București vor schimba legislația pentru a acorda impunitate demnitarilor condamnați pentru corupție, a declarat miercuri Frans Timmermans, prim-vicepreședintele executivului comunitar. „Avertizez cu privire...
3 aprilie, 2019
Ministerul Justiţiei a pus în dezbatere publică, luni, un proiect de hotărâre care prevede suplimentarea cu 41 de posturi a schemei de personal de la Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ). Articolul unic al HG: Numărul maxim...
1 aprilie, 2019
Curtea de Apel a respins acțiunea prin care Ministerul Apărării Naționale (MapN) a cerut anularea decretului de numire a generalului Nicolae Ciucă (foto) în funcția de șef al Statului Major al Armatei. Decizia nu este definitivă și poate...
29 martie, 2019
Premierul Viorica Dăncilă i-a promis prim-vicepreședintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, într-o videoconferință ce a avut loc joi, că nu va adopta în şedinţa de vineri o OUG pentru modificarea codurilor penale, conform unor surse Mediafax. De asemenea, sursele...
28 martie, 2019
Președintele CSM, Lia Savonea (foto), sugerează că președintele Klaus Iohannis a încălcat Constituția atunci când a invitat la Palatul Cotroceni magistrații. Motivul invocat într-un comunicat emis în numele președintelui Lia Savonea, nu al CSM,  ar fi faptul că...
28 martie, 2019
Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ) a clasat dosarul supranumit Tmmermans, deschis in rem ca urmare a unei sesizări a lui platformei luju.ro și în care mai erau acuzați, pe lângă procurorul general, prim-vicepreședintele Comisiei Europene –...
28 martie, 2019
Ţvetan Ţvetanov (foto), şeful grupului parlamentar al partidului bulgar de guvernământ, GERB, şi-a anunţat demisia din Parlament în urma unui scandal de corupţie care a dus deja la demisia ministrului Justiţiei şi a altor doi adjuncți din alte...
28 martie, 2019
Ambasadoarea Olandei la Bucureşti, Stella Ronner-Grubacic (foto), a avut joi dimineaţă, o întâlnire cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader,  căruia i-a împărtășit îngrijorarea privind posibila adoptare, „azi sau mâine”, a unei OUG privind modificarea codurilor penale. La ieșirea din...
28 martie, 2019
Procurorul general Augustin Lazăr cere Consiliului Superior al Magistraturii să verifice posibile abateri disciplinare comise de procurorul şef adjunct al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie (SIIJ), Adina Florea (foto), referitor la solicitarea de transmitere a dosarului Tel...
28 martie, 2019
A eșuat și a doua rundă de negocieri purtată între Parlamentul European și Consiliul UE pentru nominalizarea procurorului – șef al Parchetului European (EPPO), au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate discuțiilor. Ambele părți refuză să cedeze la preferatul...
27 martie, 2019
Experții Comisiei Europene au refuzat să-și de-a acordul de principiu cerut de Cabinetul Viorica Dăncilă referitor la proiectul de OUG prin care coaliția intenționează modificarea codurilor penale, conform unor surse G4Media. Refuzul le-a fost comunicat autorităților române miercuri,...
27 martie, 2019
Un număr de 42 de dosare, cu 335 inculpați, ar trebui să fe rejudecate, dacă Executivul va adopta proiectul de OUG ce va permite contestarea sentințelor de după 1 februarie 2014. Este doar unul dintre efectele pe care...
27 martie, 2019
Preşedinta Curţii supreme, Cristina Tarcea, a catalogat sesizarea transmisă CCR, săptămâna trecută, de către vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Florin Iordache, drept „o presiune asupra instanţelor de judecată şi o imixtiune inacceptabilă în actul de justiţie”. Sesizarea, înregistrată vineri, se...
26 martie, 2019
Câteva zeci de magistrați protestează tăcut luni seară, pe treptele Palatului de Justiție din Capitală, față de proiectele de ordonanțe de urgență privind modificarea codurilor penale și față de refuzul Guvernului de a abroga OUG 7. Ei au...
25 martie, 2019
Președintele Klaus Iohannis a declarat sâmbătă că vrea referendum pentru că numai în acest fel îşi pot arăta cetăţenii dezaprobarea faţă de modul în care PSD strică legile justiției. Şeful statului a mai spus că întreaga guvernare PSD...
24 martie, 2019

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: