Comisia Europeană a lansat miercuri o nouă procedură de infringement împotriva guvernului polonez, din cauza reformei din justiție.
De data aceasta, reglementarea vizată este noul regim disciplinar al judecătorilor adoptat de Varșovia, o lege ce „nu oferă garanțiile necesare pentru a-i proteja împotriva controlului politic”.
Polonia dispune acum de două luni pentru a răspunde acestor acuzații, a precizat executivul european.
Motivele invocate de Comisia Europeană:
- În primul rând, Comisia este de părere că Polonia nu a reuşit să îşi îndeplinească obligaţiile sub Articolul 19 (1) din Tratatul Uniunii Europene, citit în legătură cu Articolul 47 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, care prevede dreptul unei soluţii efective în faţa unei curţi independente şi imparţiale.
- Legile din Polonia permit expunerea judecătorilor la investigaţii disciplinare, proceduri şi ulterior sancţiuni, în baza deciziilor lor judiciare. De asemenea, noul regim disciplinar nu garantează independenţa şi imparţialitatea Camerei Disciplinare din cadrul Curţii Supreme, care revizuie deciziile luate în cadrul procedurilor disciplinare declanşate împotriva judecătorilor. Această Cameră Disciplinară este alcătuită exclusiv din judecători noi, selectaţi de Consiliul Judiciar Naţional, ai cărui membri sunt aleşi acum de Parlamentul polonez.
- Comisia consideră că Polonia nu a reuşit să îşi îndeplinească obligaţiile sub Articolul 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, care prevede dreptul tribunalelor de a cere decizii preliminare din partea Curţii Europene de Justiţie. Observând dezvoltarea situaţiei din Polonia, noul regim disciplinar permite judecătorilor să fie expuşi procedurilor disciplinare pentru deciziile lor judiciare. Aceste decizii se referă şi la întrebările adresate Curţii de Justiţie. Dacă judecătorii nu sunt protejaţi împotriva expunerii la sancţiuni disciplinare pentru exercitarea acestui drept prevăzut în articolul 267 din TFEU, noul regim crează un efect negativ pentru folosirea acestui mecanism.
Reamintim că împotriva Poloniei a fost lansată procedura prevoztă la art. 7 din TUF, ceea ce poate duce la suspendarea dreptului de vot al Varșoviei atunci când se vor lua decizii în Consiliul European.