Cristian Grosu / Referendumul antreprenorului

Nu, nu e vorba acum de nerespectarea de către decindeți a legii responsabilității financiar-bugetare – acolo știm cum stăm și sper că există niște antreprenori care, săturându-se, să lucreze deja la un plan de acțiune (mai multe detalii – AICI-LINK).

Acum e vorba chiar de referendumul din 26 mai, cel privind justiția.

Asta pentru că direcția întrebărilor, pe care a anunțat-o însuși declanșatorul evenimentului – președintele Klaus Iohannis – e profund greșită din perspectiva șansei de-a produce efecte.

Căci mediul de afaceri onest are două mari probleme care-i vin ”din afară”, adică dinspre statul român:

Prima problemă este ca businessul său să se afle sub arbitrariul deciziei unui funcționar public – adică al celui care, forțând fișa postului său, decide cine moare și trăiește pe o piață, fie ea locală, națională sau de export.

A doua problemă, e imixtiunea serviciilor secrete în piață și în zona de business, cu prejudicii atât pentru mediul de afaceri onest, cât și pentru bugetele publice.

Ambele probleme au legătură nemijlocită cu mixul toxic care blochează România de doi ani și jumătate: ”Justiția” și ”statul paralel”.

”Blochează”: toate instituțiile au fost forțate într-un fel sau altul să lase totul baltă și să-și consume energia, resursele și influența pe această paradigmă de guvernare menită să rezolve, până la urmă, doar câteva dosare.

Înainte de-a vorbi despre cele 2 probleme, să mai facem o precizare:

chiar dacă e un referendum consultativ, există, totusi, 2 variante în care el poate fi orientat spre eficiență.
Una e ”referendumul simbolic”: ”poporul” să spună dacă corupția e bună sau nu, astfel că ne lămurim repede și … ”simbolic”.

A doua variantă e formularea unor întrebări la care răspunsurile să poată fi folosite inclusiv în cheie juridică.

Șeful statului pare să rateze, prin propunerile sale, cea de-a doua variantă:
pică din capul locului chestiunea cu Ordonanțele de Urgență care să nu poată fi date pe cazuri privind justiția: pur și simplu e neconstituțională.

Dar pică și prima direcție: cea referitoare la imposibilitatea legiferării amnistiei și grațierii pentru faptele de corupție: asta pentru că o astfel de întrebare a pur și simplu inutilă.

Iar aici începe problema mediului de afaceri: abuzul în serviciu, ”neglijența” în serviciu și, în general, tot blocajul care vine din imixtiunea politicului în mediul de business, NU sunt infracțiuni de corupție – decât dacă se poate dovedi că s-au luat și s-au dat bani. Ceea ce, la actuala legislație, e aproape imposibil.

Așadar:

Business-ul, funcționarul public și Justiția. Și prezumtivul referendum

Să lucrăm cu câteva exemple:

Ai un lanț de magazine, sau de restaurante, concurența e mai prietenă decât tine cu decidentul politic care butonează de pe telecomandă funcționarul public să zicem de la Protecția Consumatorului. Azi îți retrage de la raft niște mărfuri pentru că au eticheta nu stiu cum (am ntâlnit cazul ăsta), iar până ajungi să câștigi în instanță trec ani de zile în care funcționarul poate chiar avansa în carieră (am întâlnit și asta); sau vede o muscă în bucătărie (am întâlnit și asta!) și vine tot mai des și vede tot mai multe muște.

E coruptie? Nu. Iar până îl dai tu în judecată și până când câștigi, se prescrie fapta – că asta scrie în Ordonanțele lansate pe piață de ministrul Justiției.

Sau: guvernul are nevoie stringentă de bani (și avem un calendar electoral în care are mereu nevoie stringentă de bani) și decide peste noapte nu doar să schimbe legislația fiscală: ci pur și simplu să reinterpreteze legea fiscală (am văzut asta). Iar funcționarul public care ieri îți spunea că ești în regulă, azi îți spune că lucrurile stau pe dos (da, am văzut asta).

Sau primești o OUG între Crăciun și Anul Nou, sau în perioada concediilor: ieri ”lacome” au fost băncile, companiile din energie și comunicații; mâine ”lacomul” ai să fii tu, care-ți exploatezi angajații și alergi ”după profit” (cum scris în justificarea unei măsuri abuzive a ANAF – am văzut asta!). Nu poți să tragi pe nimeni la răspundere – pentru că au abrogat însăși legea care le cerea socoteală.

E corupție? Nu.

E corupție dacă un primar te poartă cu anii pentru eliberarea unei autorizații, numai pentru că frate-său sau amanta are o firmă cu același business și-i încurci? Nu.

Toate exemplele de mai sus nu sunt ”accidente” în interacțiunea dintre antreprenor și funcționarii statului: e valabil și în București, dar mai ales dincolo de București – acolo unde pegra politică locală decide pe cine primește în parohie și pe cine nu – asta e atmosfera.

Or, întrebarea de la Referendum Nu are voie să ignore abuzul în serviciu:

adică dreptul funcționarilor publici, al instituțiilor și, până la urmă, al politicienilor care decid și peste unii și peste alții, de a interveni în piață brutal, simplu, cu o biată legitimație, și să decidă cine trăiește și cine moare.

Problema se vede la fel și privită din sens invers:

Businessul, serviciile și ”statul paralel” și compromiterea luptei cu statul paralel

Celălalt pol al ”binomului” care paralizează de doi ani și jumătate România, e ”statul paralel” – cu trimitere la serviciile secrete, în accepțiunea celor doi ”luptători” asumați Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu.

Două lucruri se cuvine a fi spuse aici:

Primul: nu există discuție serioasă despre ”statul paralel”, fără a analiza serios și legea în mână imixtiunea serviciilor secrete în societate – incluzând aici și imixtiunea în mediul de afaceri.

Al doilea lucru: Cei doi domni, președinții celor două Camere ale Parlamentului, au compromis orice luptă serioasă și eficientă cu statul paralel (ăla fără ghilimele). Or tocmai acel stat paralel dă de furcă mediului de afaceri:

I-a auzit cineva pe domnii Dragnea și Tăriceanu vorbind de imixtiunea serviciilor în mediul de business, de distorsiunea pieței, de gap-ul la TVA și de alte lucruri care interferează și cu economia și cu gradul de colectare la bugetuele publice?

Nu. Și nici n-o să auzim: afacerile din Brazilia ale lui Liviu Dragnea (făcute nu cu cine știe ce geniu în afaceri internaționale de la Rușii de Vede) și moștenirea lăsată celui de-al doilea de către Dinu Patriciu ne arată de ce, de fapt, chestiunea serviciilor nu a fost niciodată discutată serios în Comisiile Parlamentare.

Chiar: Comisii Parlamentare cu majoritățile PSD și ALDE (de pe vremea USL), care ar fi trebuit să reglementeze la nivelul reglajelor fine raportul dintre servicii și societate.

Cum? Simplu: abordarea serioasă și responsabilă a problemelor, dialog cu șefii serviciilor pe chestiuni foarte punctuale și de finețe (departe de circoteca de la Antena 3, România TV și alte… ), preocupare la cel mai înalt nivel politic de-a găsi soluțiile punctuale pentru fiecare derapaj sau lucru la limita legii în ce privește serviciile.

Ce-am primit noi în schimb de la cei dou ”luptători” cu ”statul paralel”?
Niciun diftong despre afaceri.
Niciun diftong nici măcar despre justiție, până când nu au picat, sub presiunea străzii, cea mai simplă formulă de-a închide cele 2-3 dosare – vestitele OUG 13 si 14.

Niciun diftong, ani de zile, împotriva protocoalelor pe care le-a semnat toată lumea care acum spune că nici n-a știut de ele.

Când Sebastian Ghiță – membru în Comisia de Control al SRI, alături de alți membrii PSD și actualul ALDE – câștiga contracte de sute de milioane de euro, nu avea nicio obiecție împotriva serviciilor. La fel, astăzi – de fapt, nu astăzi, ci de vreo doi ani – Liviu Dragnea: câtă vreme era invitat la festinurile serviciilor, nu avea nicio problemă cu ”statul paralel”. A început să aibă când a constatat că nu oricine negociază cu oricine.

Dacă ar fi după mine (și am mai scris-o) sunt 2 lucruri pe care le-aș duce în CSAT și le-aș denumi atentat la siguranța națională.

Una ar fi infrastructura:
cu energia politică, juridică, cu expetiza și determinarea care s-au investit în ultimii doi ani jumate în chestiunea celor 2-3 dosare penale, s-ar fi găsit soluții la carențele de legislație care împiedică construirea rapidă de autostrăzi.

A doua ar fi GAP-ul la TVA:
cu rigoarea cu care s-a scormonit după protocoale, mărturii, avocați, procurori, inculpați și alți ”jucători” în această piesă sinistră, s-ar fi dat și de cărările pe care ne fug banii din TVA – și ne fug cu cât crește consumul!

De fapt, e simplu la ambele probleme:

Infrastructura nu se face pentru că e vorba de bani europeni – adică de bani controlați, iar cea mai bună metodă pentru ei e Parteneriatul Public-Privat – cum să lași tu, politician român, necomisionată infrastructura unei țări fără infrastructură ? – s-au întrebat și și-au răspuns niște băieți.

Și cine să se ocupe de gaura de campion european de la TVA? – s-au întrebat și și-au răspuns alți băieți.

*
Revenine la întrebarea de la referendumul din 26 mai, președintele Iohannis trebuie să arate că e de bună credință, și să direcționeze întrebările dincolo de cuvintele în cheie populistă ”amnistie, corupție, grațiere”:

întrebarea / întrebările trebuie să fie nu doar simbolice, ci și acoperitoare pentru problemele pe care mediul de afaceri onest le așteaptă de la justiție. Adică de la Justiție.

Altfel, peste vreo 10 ani, nu doar că ne vom afla în aceeași situație, dar vom vedea o grozăvie mult mai mare – o grozăvie pe care numai un părinte poate să o vadă: 

Justiția și ”statul paralel” al copiilor noștri. 

Dar despre asta, într-un număr viitor.

Alături de cum arată ”dubla măsură” cu care e tratată România.