28 martie, 2019

Ţvetan Ţvetanov (foto), şeful grupului parlamentar al partidului bulgar de guvernământ, GERB, şi-a anunţat demisia din Parlament în urma unui scandal de corupţie care a dus deja la demisia ministrului Justiţiei şi a altor doi adjuncți din alte două minsitere.

„Voi continua să fiu vicepreşedintele GERB şi şef de campanie”, a declarat Ţvetanov, considerat al doilea cel mai influent politician din Bulgaria, după premierul Boyko Borisov.

Oficialul este implicat într-un scandal de corupţie referitor la achiziţia unor apartamente de lux la preţuri foarte mici. În iunie 2018, a obținut un apartament de lux în Sofia, de la compania bulgară de construcții Arteks, într-o tranzacție de tip cash-and-property-swap. – a oferit companiei 100.000 de euro și două apartamente, în schimbul  apartamentului de lux.


Investigația procurorilor arată că prețul de achiziție al apartamentului de lux a fost de patru ori mai mic decât valoarea sa reală de piață – de 630 de euro pe metru pătrat, în loc de 2.600 de euro pe metru pătrat.

Cele două locuințe date la schimb au fost vândute de Arteks, la doar câteva ore după încheierea tranzacției, lui Simeon Velkov, fost angajat la sediul central al alegerilor GERB, care a fost un subordonat al lui Țvetanov.

Fost ministru de Interne, în perioada 2009 – 2013, Țvetanov neagă orice greșeală, spunând: „Tot ce am făcut este complet legal”, și susține că acuzațiile ce i se aduc ar face parte dintr-o campanie de compromitere lansată de adversarii politici pentru a influența votul de la alegerile pentru Parlamentul European.

Procurorii anticorupție investighează termenii tranzacțiilor încheiate între compania Arteks și mai mulți membri ai partidului de guvernământ GERB.


Mai mult, presa bulgară a dezvăluit că tranzacțiile au avut loc după ce parlamentul a dezbătut şi votat în procedură de urgenţă amendamente legislative referitoare la legea construcţiilor, modificări avizate de ministrul Justiţiei, Ţeţka Ţaceva. Se pare că toate personajele publice de pe traseul noii legi au primit apartamente de lux construite în Sofia de Arteks Engineering AD, inclusiv preşedintele Curţii Supreme de Justiţie, anunță Radio Europa Liberă.

Pe de o parte, este anchetată originea fondurilor utilizate de politicieni și suspiciunile de trafic de influență și conflict de interese, iar în ceea ce privește firma sunt investigate legăturile acesteia cu partidele politice, donațiile făcute formațiunilor politice și participările sale la achiziții publice.

Demisia lui Ţvetanov vine după ce săptămâna trecută ministrul Justiţiei, dar şi adjunctul ministrului Energiei şi adjunctul ministrului Tineretului şi Sportului au demisionat şi ei ca urmare a unor acuzaţii similare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: