joi

25 aprilie, 2024

27 martie, 2019

Experții Comisiei Europene au refuzat să-și de-a acordul de principiu cerut de Cabinetul Viorica Dăncilă referitor la proiectul de OUG prin care coaliția intenționează modificarea codurilor penale, conform unor surse G4Media.

Refuzul le-a fost comunicat autorităților române miercuri, după ce reprezentanții Executivului le-ar fi transmis experților CE că se grăbesc să adopte acest document, mai ales că modificările ar avea girul Curții Constituționale.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene, comisarul Frans Timmermans, va avea o discuție telefonică în cursul zilei de joi cu premierul Viorica Dăncilă pe tema justiției, potrivit surselor G4Media, în condițiile în care liderii PSD au dat toate semnalele că vor ca proiectele de OUG să fie adoptate cât mai rapid de guvern.


Deputatul USR Stelian Ion a declarat miercuri că OUG pentru modificarea codurilor ar urma să fie aprobată vineri, ziua când va avea loc ședința de guvern anunțată inițial pentru joi.

Ministerul Justiției a pregătit cele două proiecte de OUG pentru care coaliția a făcut mai multe presiuni asupra ministrului de Justiției, Tudorel Toader, înainte de a-i acorda acestuia susținerea la moțiunea simplă.

Prin efectele lor, celor două OUG i-ar putea anula lui Liviu Dragnea de pedeapsa din Dosarul Referendum (pedeapsă din cauza căreia nu a putut fi premier) și l-ar scăpa de o eventuală răspundere penală în Dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.

De asemenea, poate rezolva, din perspectiva prescripției, dosarul TelDrum.


Procesul privind angajările fictive  se află  la doar câteva termene de final și de o probabilă condamnare cu închisoare, ținând cont că, la fond, Liviu Dragnea a primit o pedeapsă de trei ani și șase luni închisoare.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: