cursdeguvernare

marți

17 septembrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

justitie

Statele Unite au desemnat pentru România și Bulgaria un reprezentant special care va acorda asistență în domeniul justiției, pentru combaterea corupției la nivel înalt, a spălării banilor și a crimei organizate, scrie BNR.bg. Jessica Kim (foto), procuror federal,...
8 ianuarie, 2020
Claudiţa Selavărdeanu (foto), vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale Pentru Restituirea Proprietăţilor (ANRP), a fost pusă sub urmărire penală de procurorii DNA. Ea este acuzată că ar fi permis administratorului unei firme de consultanță acces la informaţii nedestinate publicităţii. Aceste...
20 decembrie, 2019
Medicul Gheorghe Burnei (foto), chirurg ortoped, a fost condamnat luni la trei ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care a fost cercetat pentru 21 de fapte de luare de mită. Tribunalul Municipiului București i-a interzis însă...
16 decembrie, 2019
”Domnu ziarist, să vă pun o întrebare: credeți dumneavoastră că eu, maiorul – sau căpitanul, că eram căpitan atuncea – căpitanul Cocan, am înarmat două companii cu muniție de război, le-am îmbarcat în camioane, am ieșit pe poarta...
16 decembrie, 2019
Gelu Oltean (foto), fost șef al Departamentului Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), partenera sa și un cetățean britanic au fost arestați duminică, într-un dosar de trafic de droguri de mare risc instrumentat de DIICOT Brașov, conform unor surse...
15 decembrie, 2019
Dosarul Rompetrol II, în care era anchetată o datorie istorică a acestei companii către stat, a fost clasat, iar măsurile impuse în acest dosar, inclusiv sechestrele, au fost ridicate. Soluția nu a fost anunțată de DIICOT, parchetul care...
11 decembrie, 2019
DNA i-a pus marți sub urmărire penală pe cei trei parlamentari social-dmocrați acuzați că făceau parte din rețeau șpăgii plătite în vama Nădlac de către șoferii de TIR ce depășeau greutatea declarată a încărcăturii. Deputatul Dorel Căprar, deputatul...
10 decembrie, 2019
Ministerul Justiției a scos la concurs, marți, toate posturile de conducere vacante din principalele parchete, inclusiv pe cele ce urmează a fi eliberate în perioada imediat următoare. La începutul lunii decembrie, ministrul Cătălin Predoiu a declanșat procedura pentru...
10 decembrie, 2019
Mai multe percheziții sunt în desfășurare luni dimineață, la sediul PSD Arad și la locuințele a doi deputați din acest județ și a unui senator din Caraș Severin, precum și la sediul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri...
9 decembrie, 2019
Adina Florea și-a retras candidatura la conducerea controversatei Secții speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați (SIIJ), în contextul în care această structură ar putea fi desființată curând. Actual ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, a organizat consultarea adunărilor...
5 decembrie, 2019
Recursul compensatoriu, care a dus la eliberarea înainte de termen a peste  a fost abrogat miercuri, cu 272 voturi „pentru” şi cinci abţineri. Legea pleacă la promulgare, Camera Deputaților fiind forul decizional. Abrogarea nu înseamnă încetarea imediată a...
4 decembrie, 2019
Membrii Comisiei juridice din Camera Deputaților au votat marți, în unanimitate, abrogarea recursului compensatoriu, la ședință fiind prezenți inclusiv social – democrați Florin Iordache și Eugen Nicolicea. Votul final pe abrogare urmează să fie dat miercuri în plenul...
3 decembrie, 2019
Procurorii DNA au cerut luni, în finalul procesului Colectiv, pedeapsa maximă (15 ani) în cazul pompierilor Antonina Radu şi George Petrică Matei. Cei doi sunt acuzați că au tolerat funcționarea ilegală a clubului, deoarece cunoșteau foarte bine că...
2 decembrie, 2019
Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiției au lansat un apel în care ler președintelui Klaus Iohannis, premierului Ludovic Orban și ministrului Justiției Cătălin Predoiu ”soluții imediate pentru modificări legislative, în acord cu standardele statului...
29 noiembrie, 2019
Curtea Supremă a admis, joi, reînceperea urmăririi penale față de fostul premier Petre Roman și a lui Teodor Brateș, fost redactor-șef al televiziunii publice, în ceea ce priveşte plângerile formulate de 672 de persoane, menționează News.ro Pe de...
28 noiembrie, 2019
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, miercuri, la rejudecarea apelului, condamnarea fostei șefe a DIICOT Alina Bica la patru ani de închisoare cu executare, pentru favorizarea făptuitorului. Este aceeași pedeapsă primită primită înaintea deciziei CCR...
27 noiembrie, 2019
Procurorii DNA fac marţi percheziţii la Regionala CF Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la patru  locuinţe ale unor persoane fizice, într-un dosar vizând infracţiuni de corupţie comise în 2019. ”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie –...
26 noiembrie, 2019
Fostul ministru al Finanţelor Sebastian Vlădescu și fostul deputat Cristian Boureanu au fost trimiși în judecată într-un dosar în care consorțiului de firme austriece Swietelsky – Wiebe – Takenaka ar fi plătit „comisioane” de aproximativ 20 de milioane...
15 noiembrie, 2019
Două asociații ale magistraților – Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție – îi cer ministrului Cătălin Predoiu să nu declanșeze procedura de numire a noilor șefi la DNA, Parchetul General și DIICOT înainte de...
15 noiembrie, 2019
Scăderea evidentă a numerului de dosare investigate de DNA se explică prin prăbușirea numărului de sesizări, a explicat marți procurorul-șef interimar al instituției, Călin Nistor, într-un interviu acordat Adevărul Live. „Un procuror nu stă pe stradă să tragă...
12 noiembrie, 2019

Percheziţii DNA la Regionala CF Bucureşti

Procurorii DNA fac marţi percheziţii la Regionala CF Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la patru  locuinţe ale unor persoane fizice, într-un dosar vizând

Percheziţii DNA la Regionala CF Bucureşti

Procurorii DNA fac marţi percheziţii la Regionala CF Bucureşti, la sediile unor societăţi comerciale şi la patru  locuinţe ale unor persoane fizice, într-un dosar vizând

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: