vineri

19 aprilie, 2024

16 decembrie, 2019

”Domnu ziarist, să vă pun o întrebare: credeți dumneavoastră că eu, maiorul – sau căpitanul, că eram căpitan atuncea – căpitanul Cocan, am înarmat două companii cu muniție de război, le-am îmbarcat în camioane, am ieșit pe poarta unității, le-am aliniat pentru luptă și m-am apucat să împușc eu singur și de capul meu oameni la Fabrica de bere?”.

După întrebarea de mai sus a urmat un lung șir de procese împotriva mea – ca jurnalist care am încercat să ridic puțin plapuma colcăind de căpitani, colonei și generali făcuți la ”excepțional” după Revoluție, de pe criminalii cu epoleți care înecaseră în sânge revoluția de la Cluj-Napoca.

Cel care-mi pusese întrebarea fusese șeful dispozitivului de represiune de la fabrica de bere din oraș, unde armata (Armata!) deschisese focul după ce blocase strada și crease o adevărată ambuscadă împotriva civililor.

Pe mine încercarea de aflare a ”adevărului” despre revoluție m-a costat 16 ani de procese, căci multă lume m-a dat în judecată –  începând cu maiorul Cocan de mai sus (care, mai apoi, a și făcut pușcărie) și până la șefii care-i dăduseră ordinul ”să împuște oameni la fabrica de bere” – șefi care (atenție!) scăpaseră de închisoare: ei nu apăsaseră pe trăgaci, ca prostul de Cocan. Șefi care (atenție și mai mare!) și-au luat imediat gradele superioare, s-au pensionat și au devenit oameni de afaceri – un astfel de ins m-a dat în judecată după ce trecuse în rezervă, își făcuse firmă și devenise furnizorul de cartofi al câtorva zeci de unități militare… Am și scris la un moment dat: ”Generatia de ofițeri care a omorât oameni la Revoluție a ieșit la pensie. Specială. Că la afaceri cu Armata ieșiseră demult”.

”Până și Securitatea cu trupele ei se retrăsese pe o străduță și n-a tras niciun foc: ăia știau ce se întâmplă și probabil avuseseră ordin să-l părăsească în ultimul moment pe Ceaușescu” – îmi povestea, cu indignare, chiar șeful organizației de revoluționari din Cluj, om scăpat cu viață după ce suferise răni severe.

Am mai scris undeva despre asta – nu mai reiau aici pentru că probabil întâmplările de acest gen s-au transformat în clișeu: un vechi amic, care făcuse armata în Timișoara în zilele revoluției, îmi povestise cu lux de amănunte delirul și setea animalică de sânge a celor care ”apărau poporul” împușcând oameni: ”Revoluția văzută de un soldat care a tras”.

Căutarea așa numitului ”Adevăr despre Revoluție” s-a dovedit a fi o mascaradă și, aproape sigur, la fel va rămâne: eram un fraged student în Iași când, pe 14 decembrie 1989, unul dintre colegi venise la curs, alb la față, cu un manifest împotriva lui Ceaușescu, pe care-l găsise în buricul târgului, la Râpa Galbenă, și-l luase cu el printre picioarele milițenilor puși să le strângă după cine știe cine le aruncase acolo.
Ani mai târziu, când scormoneam ca ziarist după un fir logic care să mă ajute să înțeleg cum s-au petrecut atunci lucrurile, discuțiile mele cu cei care participaseră la fabricarea și răspândirea manifestelor mă aruncaseră în ceață: toți voiau libertate – ca noi toți, nu-i așa? – dar numai câțiva se apucaseră să scrijelească cu o lamă de ras în guma de șters cuvintele împotriva regimului comunist și să se și sincronizeze în acțiunea de răspândire a lor: și fiecare dintre ei refuza să răspundă la 2 întrebări când li le puneam.

Ei bine: gloanțele au fost ale Armatei și așa va și rămâne. Dar în spatele acelor oameni răi, proști și cu suflete mici, se desfășura vechiul război dintre Partid și Securitate, pe care economia de piață l-a transformat mai apoi în război economic și politic. De aia nici nu merita crezare Liviu Dragnea când vorbea de statul paralel (atenție: în ciuda exemplelor copleșitoare cu abuzurile reale din Justiție): el însuși făcea parte dintr-un stat paralel, care nu voia decât să ia în concesiune, măcar pentru un mandat, butoanele cu care să mitralieze celălalt stat paralel.

Azi, decembrie 2019, la 30 de ani de la Revoluție – când Partidul și Securitatea au pus mâna pe ruinele economiei lui Ceaușescu și au transformat-o fie în economie de piață (cazuri foarte rare – doar 26% din privatizări au fost reușite), fie în comisioane de zeci, sute și, însumate, chiar miliarde de dolari scoase din țară și ascunse în paradisuri fiscale – ”aflarea adevărului” se întoarce la zona strict politică:
adică spre inșii făcuți din acea combinație de prostie, orgoliu, aroganță și, uneori, de ghinion, care nu știau, atunci când deschideau gura, că vorbele lor devin decizii, ordine și morți și răniți. Adică puțin mai sus (adică tot foarte jos) de ceea ce trăim de vreo 10 ani de politicieni aflați sub nivelul mediu de inteligență și competență al poporului mediu:

și-ar putea cineva închipui ce decizie ar fi luat la Revoluție oricare din politicienii care ne inundă azi, decembrie 2019,  televizoarele?

Căci, dacă se voia cu adevărat aflarea adevărului, totul ar fi început, chiar din anii 90, cu o lege a lustrației: o normă care i-ar fi izolat de economie și de societate pe adevărații vinovați de crimele de la Revoluție și i-ar fi lăsat fără resursele financiare și decizionale cu care vreme de 30 de ani au blocat orice anchetă cât de cât corectă și imparțială.

Cum nu am avut legea lustrației, avem azi același război dintre Partid și Securitate (desigur, la nivelul ”capitalist” și ”democratic” al problemei), fiecare dezvoltându-și, pe direcția sa, politicile: cele economice și cele de cadre.

Iar adevărul despre Revoluție va rămâne în spatele marilor pași făcuți de România în UE și NATO, ca să fie decis de statele paralele – realmente paralele – în urma conflictelor păstrate intacte, cauzate de niște lucruri care și-au pierdut valabilitatea de mult.

Cât despre ”adevărații vinovați și responsabili”, dacă chiar vor fi găsiți vreodată, aceștia  vor fi, chiar la nivel politic, proștii din stirpea maiorului Cocan: n-au înarmat pe nimeni, n-au scos trupe pe poarta unității, nu le-au așezat în dispozitiv pentru ambuscadă: ei ”doar” au mâncat la popotă și au apăsat pe trăgaci.

Ceea ce unii dintre ei fac și azi.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

2 răspunsuri

  1. Mascarada ?
    Masluirea adevarului , depistaje (teroristi, agenti straini) , tragerea de timp , procese , alte procese , recursuri , pasari de dosare intre procuratura civila si cea militara pina cind inculpatii (cati au mai ramas) sa ajunga la cimitir. Eventual si cu onoruri militare .

    Ca toti erau ofiteri ai armatei romane.

    Luati cazul capitanului Carp Dando. Cel care a condus dispozitivul din centrul Clujului . A impuscat cu mana lui pe Calin Nemes care era dezarmat si in pieptul gol . Apasind tragaciul a urlat : “Împuşcaţi-i că nu-s oameni”.

    https://ro.wikipedia.org/wiki/Fi%C8%99ier:PozeRevolutia1989clujByRazvanRotta03.jpg

    Ajuns locotenent colonel cu pensia speciala aferenta . Mandria armatei romane ?
    Nimeni nu a indraznit macar sa il deie afara din armata ca criminal ordinar . Pensionat special .

    Sau luati „actiunea Trandafirul” de la Timisoara cu arderea cadavrelor .
    Pe o scara mai mica exact ce au facut nazistii la Birkenau. Doar ca dupa razboi , chiar daca au invocat „am executat ordidele” a fost stabilit ca un ofiter care alege meseria armelor voluntar , nu are nici o scuza in a executa ordine criminale . De ucidere a civililor neinarmati . Ca urmare au ajuns la streang sau plutonul de executie. (sint filmate pe youtube cu executia acestor animale cu fata umana)
    In RO nimeni si niciodata nu a platit pentru asa ceva (exterminare organizata si planificata cu distrugere de cadavre).
    Scuza „am executat ordinele ” e bauta si azi de magistratura independenta dar afona total de jurisprudenta internationala . (vezi cazul Ursu si cum vin achitati complicii in uniforma a calailor )
    Ce democratie poti construi cind criminalii si complicii vin avansati , recompensati cu pensi marete si nu in ultimul rind ,aia care cu chiu si vai au fost condamnati (dupa ani si ani de tragere de timp ) urgent gratiati prin decrete prezidentiale ?

  2. NU domnule Cristian Grosu,MASCARADĂ!!!!MĂSLUIRE… Cum explicaţi dvs.ELIMINAREA A ZECI DE SACI ÎN CARE SE AFLAU SUTE DE CARNETE DE PARTID ALE MEMBRILOR P.C.R. ŞI SUTE POATE MII DE CĂRŢI DE EVIDENŢĂ PERSONALĂ A MEMBRILOR P.C.R.!!! ELIMINAREA LOR FIIND ARDEREA ÎN FAŢA PRIMĂRIEI DIN TÂRGOVIŞTE ÎN DECEMBRIE 1989??? NU V-Ă MENŢIONEZ DATA PENTRU CĂ MI-AM ÎNTOCMIT O DECLARAŢIE-MĂRTURIE DE PARTICIPARE LA EVENIMENTELE DIN DECEMBRIE 1989 DIN TÂRGOVIŞTE PE DATA DE 29 DECEMBRIE 1989 ŞI NICI DUPĂ 30 DE ANI NU MI S-A RECUNOSCUT CERTIFICATUL DE REVOLUŢIONAR!!!–PENTRU CĂ LE STĂ ÎN GÂT ACELOR TERORIŞTI,DOMNULE Cristian Grosu CU DOVEZILE DE CINE AU TRAS ÎN CETĂŢENII AI MUNICIPIULUI TÂRGOVIŞTE DIN CLĂDIREA INSPECTORATULUI JUDEŢEAN DE MILIŢIE DIN DECEMBRIE 1989!!! AFLAREA ADEVĂRULUI NU LE CONVINE SECURITĂŢII,PE CARE COMUNIŞTII I-AU SĂLTAT ÎN GRAD!!!!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: