vineri

26 aprilie, 2024

10 decembrie, 2019

Dorel Căprar, fost președinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică şi siguranţă naţională  din Camera Deputaților (până în septembrie 2019)

DNA i-a pus marți sub urmărire penală pe cei trei parlamentari social-dmocrați acuzați că făceau parte din rețeau șpăgii plătite în vama Nădlac de către șoferii de TIR ce depășeau greutatea declarată a încărcăturii.

Deputatul Dorel Căprar, deputatul Florin Tripa și senatorul Ioan Narcis Chisăliță sunt acuzați că ar fi dispus angajări în instituții în schimbul unor sume de bani. Parte din sume au ajuns la casieria organizației Bihor a PSD.

Alte fonduri ajunse la partid proveneau din taxe de protecție percepute controlorilor de trafic de către funcționari cu poziții de conducere. Banii plătiți de controlorii de trafic proveneau, la rândul lor, din mita cerută și primită de la șoferii de TIR.


De asemenea, spun procurorii anticorupție, șefii din cadrul Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Timișoara sau în alte instituții locale sau regionale, susținute de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută.

Cei trei parlamentari puși sub urmărire penală în acest caz:

CĂPRAR DOREL GHEORGHE, deputat în Parlamentul României și președinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • 12 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • 2 infracțiuni de complicitate la luare de mită
  • 3 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • 3 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

TRIPA FLORIN, deputat în Parlamentul României și secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • 2 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • 2 infracțiuni de complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

CHISĂLIȚĂ IOAN NARCIS, senator în Parlamentul României și secretar executiv în cadrul Biroului Permanent al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit

Acuzațiile aduse, descrise într-un comunicat al DNA:

Cercetările s-au desfășurat pe două paliere, după cum urmează:

1. “protecția” oferită de persoanele cu funcții de conducere controlorilor de trafic, la locul de muncă, în schimbul unor sume de bani (între 100 – 500 euro lunar).

În cadrul unor agenții de control și încasare situate în punctele de trecere a frontierei ar fi existat obiceiul ca funcționarii care își desfășoară activitatea să încaseze de la transportatori, pe lângă taxele legale și sume de bani cu titlu de mită, pentru a nu constata și aplica anumite sancțiuni acestora.

Spre exemplu, pentru a oferi „protecție”, în perioada 2016 – noiembrie 2019, inculpata Miuțescu Elisabeta ar fi pretins și primit de la o persoană având funcția de controlor de trafic (martor în cauză) suma totală de 19.300 de euro.

2. modalitatea în care se făceau angajările în structurile locale ale Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (C.N.A.I.R.), respectiv pe linie de partid și cu remiterea unor sume de bani.

Astfel, în perioada iunie – noiembrie 2019, inculpații Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian și suspectul Căprar Dorel Gheorghe și-ar fi folosit influența conferită de calitățile lor de persoane cu funcție de conducere într-un partid politic pentru angajarea a cinci persoane pe funcțiile de controlor trafic în cadrul D.R.D.P. Timișoara, prin fraudarea concursului pentru ocuparea acelor posturi.

De menționat este faptul că posturile respective ar fi urmat să fie ocupate numai după ce s-ar fi analizat, la nivel de conducere a partidului, ofertele candidaților, urmând ca decizia finală să îi aparțină suspectului Căprar Dorel Gheorghe.

Existau și situații în care candidaților care aveau susținere politică să nu li se mai pretindă și remiterea unor sume de bani.

Distinct de folosirea influenței politice pentru ocuparea posturilor de controlor trafic, inculpatul Ispravnic Cristian ar fi acceptat ca cele cinci posturi să fie ocupate prin fraudarea concursului în schimbul unor sume de bani ce ar fi fost negociate între 5.000 și 10.000 de euro de persoană;

  • Horgea Cristian ar fi pretins ca patru din cele cinci posturi să se ocupe în schimbul unor sume cuprinse între 4.000 de euro și 10.000 de euro,
  • iar Lucaciu Mircea (numit între timp șef al Departamentului Venituri) ar fi acceptat ca unul dintre posturi să fie ocupat în schimbul sumei de 4.000 de euro.

În ceea ce-l privește pe suspectul Căprar Dorel Gheorghe, acesta ar fi pretins și acceptat ca două dintre posturi să fie ocupate în schimbul sumei de câte 5.000 de euro fiecare, pretinzând ca banii să fie remiși în mod direct la casieria organizației județene de partid.

De asemenea, cercetările au mai stabilit că șefii din cadrul D.R.D.P Timișoara sau în alte instituții locale sau regionale, susținute de partid în acele funcții, ar fi avut obligația de a plăti o taxă lunară la casieria organizației județene de partid, cuantumul taxei raportându-se la funcția deținută.

Distinct de aceste sume lunare, persoanele cu funcții de conducere susținute în acele funcții de partid ar fi avut obligația de a plăti și alte sume de bani, raportat la necesitățile de moment și solicitările persoanelor cu funcții de conducere din partid, identificându-se o asemenea situație când suspectul Căprar Dorel Gheorghe ar fi pretins și primit suma de 4.500 de lei de la inculpații Horgea Cristian, Lucaciu Mircea și suspectul Munteanu Bogdan (câte 1.500 lei fiecare) pentru plata cheltuielilor ocazionate de primirea unei delegații din Japonia.

Într-un context asemănător, inculpații Ispravnic Cristian Ilie, Horgea Cristian, Pascu Patriciu-Mirel și suspecții Căprar Dorel Gheorghe, Tripa Florin și Chisăliță Ioan Narcis și-ar fi folosit influența pentru numirea, cu încălcarea legii, în posturi de conducere (menționate mai sus) a inculpaților Lucaciu Mircea și Pascu Mirel și pentru angajarea inculpatului Băețan Alin.

De menționat, este faptul că inculpata Stoenescu Anca Patricia, în calitatea sa de inspector general al Inspectoratului Școlar Județean Arad, ar fi dispus, din considerente politice și cu încălcarea Legii educației naționale, eliberarea din funcție a unui inspector școlar pentru criticile aduse partidului.

La comiterea infracțiunilor descrise mai sus ar mai fi participat și celelalte persoane care nu au fost menționate în cuprinsul prezentului comunicat.

Înalți funcționarireținuți pentru a fi prezentați instanței cu cerere de arestare preventivă:

ISPRAVNIC CRISTIAN ILIE, director general regional al Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara și vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • 9 infracțiuni de folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • 5 infracțiuni de luare de mită
  • 5 infracțiuni de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit
  • complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite în formă continuată

HORGEA CRISTIAN, șef al Agenției de Control și Încasare Nădlac II și vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • 5 infracțiuni de luare de mită din care una în formă continuată
  • trafic de influență în formă continuată
  • folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite (8 infracțiuni)
  • complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit (4 infracțiuni)
  • complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite,

MIUŢESCU ELISABETA, angajată în cadrul Agenției de Control și Încasări Nădlac II, în sarcina căreia s-au reținut infracțiunile de:

  • 3 infracțiuni de trafic de influență din care una în formă continuată
  • complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • complicitate la luare de mită,

DIMA CRISTIAN, angajat în cadrul Agenției de Control și Încasare Nădlac II, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • 2 infracțiuni de complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • 2 infracțiuni complicitate la luare de mită,

LUCACIU MIRCEA ANDREI, șef la Departamentul Venituri din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • 8 infracțiuni complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • luare de mită
  • complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

PASCU PATRICIU-MIREL, șef la Departamentului Juridic din cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara și vicepreședinte al organizației județene a unui partid politic, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • folosire a influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

BĂEȚAN VASILE-ALIN, inginer în cadrul Direcției Regionale de Drumuri si Poduri (D.R.D.P.) Timișoara, în sarcina căruia s-au reținut infracțiunile de:

  • complicitate la folosirea influenței sau autorității de către persoana care ocupă o funcție de conducere în cadrul unui partid politic în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de foloase necuvenite
  • complicitate la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit,

STOENESCU ANCA-PATRICIA, la data faptei șef al Inspectoratului Școlar Județean Arad, în sarcina căreia s-a reținut s-a reținut infracțiunea de abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: