Americanii de la Intel promit o investiție de 80 de mld. euro în Europa pentru producţia de cipuri
Grupul american Intel Corp a anunţat marţi că ar putea investi până la 80 de miliarde de euro în Europa în următorul deceniu, pentru a

Primăria Sfântu Gheorghe va cumpăra fosta fabrică din localitate ce producea țigări, datând din 1900, și o va transforma într-un ”Palat al minunilor” similar celui
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a anunțat că Guvernul a aprobat în ședința de miercuri indicatorii tehnico-economici ai tronsonului autostrăzii A7 Ploiești – Buzău. Cătălin Drulă
Anul 2021, declarat de UE Anul transportului feroviar, dă startul în Europa unor investiții de amploare ce ar trebui să aibă ca efect transferarea, până
Apple a anunțat că va investi un miliard de euro în Germania, urmând să deschidă la Munchen un centru de design pentru semiconductori și pentru
Subscrierile în cele 83 de fonduri mutuale românești au fost mai mici cu peste 3,1 miliarde de lei decât retragerile, în anul 2020, potrivit datelor