Consiliul Legislativ a emis aviz favorabil proiectului de lege privind demararea exploatării de la Roșia Montană, însă în adresa de avizare desființează practic, punct cu punct, textul de act normativ al Guvernului.
În obseravațiile sale, Consiliul enumeră 16 vicii sau defecte ale proiectului de lege inițiat de guvern și face recomandări pentru îndreptarea lor. Observații similare făcuse anterior și Ministerul Justiției, care, însă, a dat aviz negativ proiectului de lege al Guvernului.
Avizul Consiliului Legislativ are caracter consultativ, însă este obligatoriu să existe.
(Descarca de AICI avizul Consiliului Legislativ cu toate observațiile sale)
Principalele vicii descoperite de Consiliul Legislativ în proiectul de lege al Guvernului
- Exproprierile. Proiectul Guvernului nu conține dovezi potrivit cărora au fost realizate procedurile legale pentru efectuarea exproprierilor pentru cauze utilitate publică. Legea 33/1994 privind exproprierile stipulează că ”declararea utilității publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile și condiționat de înscrierea lucrării în planurile urbanistice și de amenajare a teritoriului”. ”Din documentele atașate proiectului de lege nu rezultă că aceste formalități au fost realizate”, obiectează Consiliul Legislativ.
- Prelungirea obligatorie a licenței RMGC. Proiectul de lege al Guvernului obligă Agenția Națională de Resurse MInerale să prelungească licența de exploatare pentru compania Roșia Montană Gold Corporation, care expiră în anul 2017, obligativitate care contravine Legii minelor 85/2003, care stipulează că licențele și prelungirile de licență se acordă prin negociere. Consiliul atrage atenția că elementele impuse prin proiectul Guvernului ”nu pot forma obiectul negocierii”, ceea ce aduce atingere Legii minelor. ”De asemenea, extinderea valabilității Licenței nu se poate face decât în condițiile Legii minelor,, potrivit căreia licența se acordă pentru maximum 20 de ani, cu drept de prelungire pe perioade succesive de câte 5 ani”, reține Consiliul Legislativ.
- Obligațiile de conservare a patrimoniului. Acordul negociat de guvern cu investitorii de la Gabriel Resources prevede obligația companiei de a investi 100 de milioane de dolari în conservarea patrimoniului cultural din zona afectată de exploatare, însă documentul nu prevede și un termen în care investitorul să trebuiască să-și respecte obșligația. ”Recomandăm să fie precizat un termen în care investitorul să realizeze investiția de 100 de milioane USD”, arată Consiliul Legislativ.
- Protecția patrimoniului înregistrat. Proiectul de lege al Guvernului intră în conflict și cu Legea 5/2000, privind amenajarea teritorului național. Această lege din anul 2000 protejează în mod explicit obiectivul de patrimoniu ”Piatra despicată”, de la Roșia Montană, acesta fiind cuprins aparte într-o anexă a legii, ca ”zonă naturală protejată de interes național și monument al naturii”. Or, Guvernul, prin proiectul său de lege, cere relocarea ”Pietrei Despicate” și scoaterea amplasamentului său natural de sub protecție. Aici, Consiliul Legislativ avertizează că ”încălcarea măsurilor specifice de conservare a zonelor protejate atrage, potrivit legii, răspunderea civilă, contravențională sau penală, după caz”, conform art. 9 al Legii 5/2000.
- Termenele exploatării. Acordul dintre investitor și statul român, aprobat prin proiectul de lege al Guvernului, prevede ca montarea instalațiilor să înceapă din iunie 2014, după ce va fi obținut 49 de avize și autorizații de la instituții centrale și locale, pentru ca din noiembrie 2016 să demareze extracția propriu-zisă de minereu de aur și argint. Consiliul Legislativ estimează, însă, că procesul de legiferare privind proiectul Guvernului nu se va încheia anul acesta, ceea ce implică prelungirea termenelor prevăzute de acord. Acest fapt ar conduce la aplicarea retroactivă a viitoarei legi privind exploatarea minieră, ceea ce contravine normelor de legiferare.
Un răspuns
Consiliul Legislativ este o adunatura de PAREREOLOGI care nu exceleaza in a ratiuna si in a dispune de logica.LEGISLATIA din Ro din orice domeniu este inaplicabila in totalitatea ei pt ca este un amalgam de interese imorale si meschine a impostorilor clasei politice submediocre.