cursdeguvernare

duminică

13 octombrie, 2024

logo-conferinte-curs-de-guvernare

guvernul

Ministerul Finanţelor a anunţat luni că investiţiile guvernamentale (incluzând costurile de capital) au crescut în primul semestru comparativ cu anul 2010. Şi în privinţa absorbţiei fondurilor europene lucrurile "s-au corectat" - potrivit preşedintelui Băsescu, deşi în urmă cu...
26 iulie, 2011
Consiliul de Miniştri de la Madrid va lua în discuţie, vineri, propunerea Ministerului spaniol al Muncii şi Imigraţiei privind restricţionarea accesului românilor pe piaţa muncii, măsură care este prevăzută să intre în vigoare de la 1 august, relatează...
22 iulie, 2011
Guvernul a decis miercuri prelungirea cu cinci ani a perioadei de explorare în perimterul XIX Neptun pentru companiile OMV Petrom şi Exxon Mobil. Aprobarea ar putea să impulsioneze interesul cumpărătorilor pentru pachetul de 9,8% din acţiunile Petrom scos...
21 iulie, 2011
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală va întocmi o listă de persoane care deţin averi mari sau au efectuat cheltuieli de peste 50.000 de lei care nu se justifică prin veniturile declarate, potrivit unui proiect de hotărâre pe care...
10 iulie, 2011
Executivul a aprobat miercuri, normele metodologice de aplicare a ordonanţei de urgenţă privind aprobarea Programului Kogălniceanu pentru întreprinderi mici şi mijlocii, prin care statul îşi propune să ofere în anul 2011 garanţii de stat şi subvenţii la creditele...
7 iulie, 2011
Planul de austeritate cu care guvernul elen s-a prezentat în faţa parlamentului a reuşit să adune, cu emoţii, numărul de voturi necesar adoptării. 155 de parlamentari au votat pentru, 138 au fost împotrivă, 2 s-au abţinut iar 5...
29 iunie, 2011
Guvernul poate să iniţieze un proiect de lege referitor la confiscarea averilor ilicite fără să fie nevoie de revizuirea Constituţiei în acest sens, a declarat luni premierul Emil Boc. El şi-a exprimat speranţa că va fi reglementată şi...
27 iunie, 2011
Guvernul reduce până la 1 iulie 2012 nivelul accizei totale la ţigarete, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri. În perioada 1 ianuarie 2011 – 1 iulie 2012 nivelul accizei totale rămâne neschimbat la valoarea de 76,60 euro/1000 ţigarete, iar...
23 iunie, 2011
Executivul a alocat miercuri aproximativ 124,2 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară pentru unele unităţi administrativ-teritoriale. Banii vor fi folosiţi pentru plata unor arierate acumulate de către autorităţile locale, pentru cheltuieli curente şi de capital, precum...
23 iunie, 2011
Executivul României trimite un ajutor umanitar în Japonia constând în apă plată în valoare de până la 50.000 de lei, dar pentru cheltuielile cu transportul s-au alocat de peste 7 ori mai mulţi bani, potrivit unei hotărâri de...
16 iunie, 2011
Gazele naturale se vor scumpi, însă Guvernul susţine că vor fi afectaţ mai puţin consumatorii casnici, în următoarele 9 luni, datorită unei ordonanţe de urgenţă adoptate în şedinţa de joi a Executivului. Ordonanţa de Urgenţă adoptată de Guvern...
16 iunie, 2011
Guvernul a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care cei care comercializează produse etnobotanice cu efect psihotrop pot fi pedepsiţi cu până la 20 de ani de închisoare, dacă produsele vândute de ei cauzează moartea unui consumator....
2 iunie, 2011
Compania Naţională de Investiţii, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), nu a încetinit cadenţa cu care construieşte săli de sport prin ţară nici în perioada crizei economice. De reţinut: există comune cu un buget anual mai...
30 mai, 2011
România este interesată îm promovarea şi producerea vehiculului electric, un pas important putând fi constituit de atragerea fabricaţiei de componente pentru maşini electrice la centrul Renault de la Titu, în următorii 2 ani, se arată în Programul Naţional...
4 mai, 2011
Guvernul susţine că îşi menţine obiectivul de adoptare a monedei euro în anul 2015, însă fără să precizeze dacă va fi la 1 ianuarie sau la 31 decembrie. Conştienţi că amânarea aderării la zona euro ar echivala cu...
30 aprilie, 2011
Guvernul a decis, miercuri, extinderea schemelor de ajutoare de stat şi pentru companiile care preiau firme româneşti aflate în pericol de închidere, precum şi simplificarea contabilităţii pentru societăţile cu cifra de afaceri sub 35.000 de euro pe an....
14 aprilie, 2011
Premierul Emil Boc a cerut, miercuri, Consiliului Concurenţei şi Departamentului pentru Afaceri Europene să analizeze dacă statul poate să aplice o prevedere din Legea concurenţei, prin care să fie îngheţat timp de trei luni preţul carburanţilor. „Am invitat...
14 aprilie, 2011
Consiliul Fiscal susţine că fondul de salarii s-ar putea majora cu 5% în 2012, în cazul unei creşteri economice de 1,5% din PIB în 2011, în condiţiile în care premierul Emil Boc a anunţat că salariile din sectorul...
7 aprilie, 2011
Executivul se reuneşte joi în şedinţă extraordinară pentru a decide asumarea răspunderii pe Legea privind Codul Social şi pe Legea de plafonare a salariilor cadrelor didactice. ”Mâine (joi, n.r.), Guvernul se va reuni într-o şedinţă, în jur de...
7 aprilie, 2011
Proiectul de lege privind reorganizarea Ministerului Administraţiei şi Internelor (MAI), promovat de Guvern pentru disponibilizarea a circa 9.000 de salariaţi, nu a putut fi adoptat, luni, de Senat, pe fondul pierderii majorităţii în acest for de către arcul...
5 aprilie, 2011

Guvernul reduce acciza la ţigări

Guvernul reduce până la 1 iulie 2012 nivelul accizei totale la ţigarete, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri. În perioada 1 ianuarie 2011 – 1 iulie

Guvernarea veselă: după spaţii verzi în sate de munte, săli de sport pentru ţăranii fără apă curentă şi asfalt. În unele locuri, sălile costă mai mult decât bugetul anual al comunei

Compania Naţională de Investiţii, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), nu a încetinit cadenţa cu care construieşte săli de sport prin ţară nici în perioada crizei economice. De reţinut: există comune cu un buget anual mai mic decât costul sălii de sport construite de guvern. În acest moment, CNI are în execuţie 89 de săli de sport, într-un program pentru care este alocată suma de 120.000.000 lei de la bugetul de stat.

Guvernul reduce acciza la ţigări

Guvernul reduce până la 1 iulie 2012 nivelul accizei totale la ţigarete, potrivit unei hotărâri adoptate miercuri. În perioada 1 ianuarie 2011 – 1 iulie

Guvernarea veselă: după spaţii verzi în sate de munte, săli de sport pentru ţăranii fără apă curentă şi asfalt. În unele locuri, sălile costă mai mult decât bugetul anual al comunei

Compania Naţională de Investiţii, din subordinea Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), nu a încetinit cadenţa cu care construieşte săli de sport prin ţară nici în perioada crizei economice. De reţinut: există comune cu un buget anual mai mic decât costul sălii de sport construite de guvern. În acest moment, CNI are în execuţie 89 de săli de sport, într-un program pentru care este alocată suma de 120.000.000 lei de la bugetul de stat.

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: