miercuri

17 iulie, 2024

fonduri europene

Arată, cel mai probabil, ca în imaginea de mai sus. Altfel nu se explică metoda prin care ratează absolut orice proiect mare. Desenul îi aparține caricaricaturistului băcăuan Victor Eugen Mihai – VEM
25 noiembrie, 2018
Autorităţile de la Bucureşti au eşuat în încercarea de a lămuri îngrijorările Comisiei Europene privind proiectul magistralei de metrou M6, până la Aeroportul Henri Condă din Otopeni şi nu va primi fonduri europene nerambursabile decât de jumătate din...
12 noiembrie, 2018
Până în 2021 va fi realizată doar documentația tehnică pentru primele trei spitale regionale (de la Iași, Cluj și Craiova), urmând ca ridicarea lor să aibă loc în următorul exercițiu financiar al UE, a anunțat marți seara ministrul Fondurilor...
7 noiembrie, 2018
Românii care lucrează în străinătate au trimis în ţară 2,695 de miliarde de euro în primele opt luni ale anului 2018, cât toate fondurile şi subvenţiile europene primite în primele șapte luni. Cele 2,695 de miliarde de euro...
31 octombrie, 2018
Organizația Romanian Business Leaders (RBL) a avertizat autoritățile că lipsa lor de preocupare pentru investițiile publice afectează nu numai încrederea antreprenorilor în economie, ci „erodează nivelul de trai al angajaţilor din companiile româneşti” şi nu numai. „Vidul de...
31 octombrie, 2018
Calitatea slabă a infrastructurii este resimțită de toți cetățenii României și limitează creșterea economică a țării, a afirmat luni Comisarul european pentru Politică regională, Corina Crețu. Prezentă la București la Conferința #EuroIMPACT, organizată de Institutul European din România...
29 octombrie, 2018
Efervescenţa guvernamentală cu care se pun la cale zeci de proiecte de parteneriat privat (PPP) ignoră disponibilitatea finanţării multora dintre ele prin fonduri europene nerambursabile de miliarde de euro. Exemplul autostrăzii Tg. Mureș – Iași a câştigat în notorietate, după ce Comisarul...
28 octombrie, 2018
Corina Creţu spune că preocuparea principală a autorităţilor române ar trebui să fie atragerea banilor europeni şi nu încheierea de parteneriate public-privat. Şi asta pentru ca prin aceste parteneriate se cheltuie bani de la buget. Guvernul, prin CNSP,...
19 octombrie, 2018
Programul Operaţional Regional (POR) pentru România a fost modificat pentru realocarea unor fonduri de este 220 de milioane de euro pentru competitivitatea IMM-urilor şi dezvoltarea infrastructurii de sănătate. Modificarea POR pentru România a fost aprobată, miercuri, de către...
17 octombrie, 2018
Doar Cluj – Napoca se numără printre cele 22 de orașe europene care vor primi finanțare prin Fondul european de dezvoltare regională (FEDR), pentru soluții inovatoare în ceea ce privește abordarea unor provocări urbane, potrivit datelor Comisiei Europene...
11 octombrie, 2018
Patru primari din vestul țării nu mai așteaptă după promisiunile că vor începe proiecte de infrastructură mare și au decis să acceseze singuri fonduri europene pentru construcția de autostrăzi și linii de cale ferată de mare viteze. Este vorba...
3 octombrie, 2018
Între Marea Adriatică şi Marea Neagră vor fi investiţi 150 de miliarde de euro, a declarat președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, marţi, în deschiderea sesiunii plenare din cadrul summitului Iniţiativei celor 3 Mări, de la Bucureşti. Comisarul european...
18 septembrie, 2018
În propunerea Comisiei Europene pentru perioada 2021-2027, fondurile de coeziune alocate României sunt cu 10%  faţă de cele prevăzute în actualul exercițiu bugetar, a declarat sâmbătă Corina Crețu, comisarul european pentru politică regională. Pentru a beneficia de acești...
16 septembrie, 2018
Epidemia de pestă porcină din România are un impact asupra statelor vecine, asupra comerțului cu porci al UE și asupra piețelor, a declarat comisarul european pentru Agricultură, Phil Hogan, aflat în vizită la București. Oficialul european a explicat...
13 septembrie, 2018
După aproape două decade de fonduri pre și post aderare, în locul unui aparat de gestionare a fondurilor europene matur, cu lecțiile greșelilor învățate și a experienței în palmares, ne confruntăm cu un aparat lipsit de vigoare, defensiv...
13 septembrie, 2018
Franța refuză să finanțeze Europa populistă, a declarat pe 29 august, la conferința anuală a ambasadorilor din subordine, ministrul de Externe Jean-Yves Le Drian, scrie Euractiv, care citează Gazeta Wyborcza, o celebră publicație poloneză. „Nu suntem gata să continuăm să...
5 septembrie, 2018
Guvernul s-a văzut nevoit să aprobe definitiv reducerea cu peste 96,4 milioane de euro a plăţii cheltuielilor din cadrul a patru programe sectoriale din perioada 2007 – 2013, finanţate prin fonduri europene, potrivit unui proiect de hotărâre aflat...
2 august, 2018
Nivelul ridicat de birocratizare legat de proiectele cu finanţare europeană presupune derobarea de responsabilitate şi duce la o absorbție redusă a fondurilor europene, potrivit oficialilor Freedom House România. România are o absorbţie foarte redusă a fondurilor europene, de...
21 iunie, 2018
Senatul, cu rol de cameră decizională în acest caz, urmează să discute în plen modificările aduse Legii 94/1992 privind funcționarea și organizarea Curții de Conturi. Dacă senatorii vor păstra amendamentele aprobate de deputați, România riscă înghețarea tuturor plăților pentru...
17 iunie, 2018
„Propunerile de schimbare a Codului Administrativ făcute în Parlamentul de la Bucureşti nu sunt în conformitate cu angajamentele agreate anterior de guvernul României”, a declarat  Christian Wigand, purtător de cuvânt al Comisiei Europene (CE) pentru statul de drept,...
13 iunie, 2018

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: