joi

28 martie, 2024

17 octombrie, 2018

Programul Operaţional Regional (POR) pentru România a fost modificat pentru realocarea unor fonduri de este 220 de milioane de euro pentru competitivitatea IMM-urilor şi dezvoltarea infrastructurii de sănătate.

Modificarea POR pentru România a fost aprobată, miercuri, de către comisarul european pentru politica regională, Corina Creţu. Scopul este „adaptarea la contextul socio-economic actual şi răspund necesităţii de simplificare a programului”, a anunţat, miercuri, Reprezentanţa din România a Comisiei Europene.

„Schimbările pe care le-am aprobat vin tocmai ca răspuns la nevoia de a ne adapta la realităţile curente şi vor ajuta România să utilizeze într-o mai mare măsură fondurile pe care le are alocate. Acestea vor avea un efect benefic în special pentru mediul de afaceri, dar vor sprijini şi proiecte ce vizează îmbunătăţirea infrastructurii medicale din întreaga ţară”, a declarat Corina Creţu.


Conform deciziei, vechiul Program Operaţional „Iniţiativa pentru IMM-uri’ devine parte a Programului Operaţional Regional, beneficiind de o realocare de peste 150 milioane de euro. Astfel, noua axă prioritară 15 din cadrul POR, „Iniţiativa pentru IMM-uri’, va răspunde cererii tot mai crescute de instrumente financiare garantate de pe piaţă şi va contribui la creşterea competitivităţii IMM-urilor din România.

Totodată, 72,5 milioane de euro sunt realocate către axa prioritară 8 „Dezvoltarea infrastructurii de sănătate şi sociale”, pentru a finanţa achiziţia de ambulanţe şi echipamente medicale. „Aceste investiţii vor asigura pe viitor o mai bună gestionare a urgenţelor medicale, permiţând în acelaşi timp accesul egal al populaţiei la servicii de asistenţă medicală şi prim-ajutor”, se arată în comunicatul forului european.

În perioada 2014 – 2020, România beneficiază de un sprijin financiar din partea Uniunii Europene (UE) de peste 22 miliarde de euro prin politica de coeziune, din care 6,86 miliarde de euro sunt alocate pentru Programul Operaţional Regional.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: