Investitorii caută mai mult ca de obicei companiile mici pe Wall Street. Secretele noilor pariuri
Fondurile de investiții de pe piața de capital americană sunt tot mai atrase de companiile (relativ) mici, ale căror acțiuni au crescut pe bursele de

Investitorii financiari mici și mari și-au recâștigat încrederea și au făcut subscrieri nete de 1,15 miliarde de lei în fondurile mutuale românești, în primele trei
Fondurile deschise de investiții românești (mutuale) de obligațiuni au înregistrat subscrieri nete de peste 240 de milioane de lei în iunie 2019, faţă de 110,8
Fondurile private de investiţii susţinute de banii europeni, dar și de resurse private tind tot mai mult să acopere zona plasamentelor de capital mici în
Românii au un comportament contradictoriu, dacă nu neglijent de economisire și investiție a „banilor în plus” față de acoperirea nevoilor curente, potrivit unui studiu recent
Comisia Europeană (CE) și Fondul Euroopean de investiții (FEI) au lansat marți programul pan-european de fonduri de fonduri cu capital de risc (Pan-Euroopean Venture Capital
Investitorii financiari cu expunere globală deja disting între oportunităţile Uniunii Europene fără Marea Britanie (UE27) şi piaţa londoneză, pe măsură ce cresc perspectivele economiei comunitare,
Piața private equity și piața fuziunilor și preluărilor de companii (M&A) își vor consolida tendința ascendentă din 2016 valoarea tranzacțiilor fiind de nivelul miliardelor de euro în
În goana după banii necesari procesului de echilibrare bugetară, Guvernul Boc a redus cu 25% salariile bugetarilor, a majorat TVA de la 19% la 24%