marți

23 aprilie, 2024

dobanda

Cursul euro ar putea fi de maximum 4,5 lei în anul 2013, ușor peste estimările Comisiei Naționale de Prognoză, apreciază analiștii financiar-bancari participanți la un sondaj făcut public luni. Conform sondajului efectuat de Asociaţia Analiştilor Financiar – Bancari...
12 august, 2013
La handbal eram mulți puști foarte buni, cu calitățile fizice și tehnica necesară. Dar, diferența o făcea, cum ne spunea nouă un anumit antrenor Popescu, faptul că reușeai să fii cu o fracțiune de secundă mai deștept decât...
6 august, 2013
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a sfătuit, luni, băncile comerciale să conlucreze mai mult cu clienții, inclusiv în privința creditelor ”cu probleme”, în condițiile în care creditele în lei au în prezent costuri apropiate de ale celor în valută....
5 august, 2013
Înainte de a emite o opinie referitoare la oportunitatea încheierii unui nou acord cu FMI, ar trebui, fie și într-o formă simplificată, să facem o listă cu lucrurile la care ne-ar folosi acest acord. Noțiunile-cheie în acest sens...
19 iulie, 2013
Unul dintre motivele pentru care BNR nu poate taia substantial din dobanda de politica monetara este asa numita problema a transferului. Prin problema transferului economistii inteleg efectele volatilitatii cursului de schimb induse de intrarile/iesirile de capital asupra stabilitatii...
4 iulie, 2013
Banca Centrală Europeană (BCE) şi-a redus estimările privind creşterea economică care va fi înregistrată în acest an de zona euro, dar le-a îmbunătăţit pe cele pentru 2014, potrivit cifrelor prezentate joi de preşedintele BCE, Mario Draghi (foto). BCE...
6 iunie, 2013
Guvernatorul Băncii Naționale, Mugur Isărescu, a dat un semnal, miercuri, băncilor comerciale să reducă dobânzile la creditare și să nu le scadă pe cele la depozite. ”Dăm un semnal băncilor cum să înceapă şi ele ciclul de reducere....
8 mai, 2013
Banca Bațională a României a decis joi menținerea dobânzii de politică monetară la 5,25%, în timp ce, la nivelul zonei euro, Banca Centrală Europeană a scăzut indicatorul de la 0,75% la 0,5%. ”Pentru adecvarea în continuare a politicii...
2 mai, 2013
Fiecare guvern, indiferent de culoarea politica, este nerebdator sa ne anunte de fiecare data cand se imprumuta pe pietele internationale. Bineinteles ca de fiecare data imprumuturile sunt un succes. Iar definitia succesului este aleasa de guvern: dobanda mai...
17 februarie, 2013
Dezbaterea contemporană privind rolul politicii monetare în combaterea şi depăşirea crizei economice şi financiare este puternic influenţată de lumea anglo-saxonă, care produce circa 90 la sută din literatura mondială pe această temă. Nu este de mirare că, în...
11 noiembrie, 2012
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, în şedinţa de joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an şi gestionarea adecvată a lichidităţii din sistemul bancar, informează BNR....
27 septembrie, 2012
Florin Georgescu, ministrul Finanțelor, a semnat, marți, cu Francois Rantrua, director de ţară, biroul Băncii Mondiale din România, Acordul de împrumut dintre România şi Banca Internaţională pentru Reconstrucţie si Dezvoltare, în valoare de un miliarde de euro. Împrumutul...
11 septembrie, 2012
România s-a împrumutat cu 750 de milioane de euro prin emiterea de obligațiuni cu maturitate până în 2018 – anunță Reuters, informația fiind confirmată și de vicepremierul și ministrul de Finanțe Florin Georgescu. Potrivit Reuters, la emisiune au...
4 septembrie, 2012
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât, joi, menţinerea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 5,25 la sută pe an, potrivit unui comunicat de presă. De asemenea, a decis gestionarea adecvată a lichidităţii...
2 august, 2012
Guvernul va aproba miercuri, în şedinţă, un acord prin care Banca Mondială pune la dispoziţie României o linie de creditare de un miliard de euro, a declarat marţi premierul Victor Ponta. „Mâine, în şedinţa de guvern, vom aproba...
15 mai, 2012
BNR a redus rata dobânzii de politică monetară cu un punct procentual în ultimele şase luni, de la nivelul 6,25% la 5,25%. Modificarea a fost făcută în patru trepte egale, de câte 0,25%, pe măsură ce indicele preţurilor...
4 aprilie, 2012
Banca Naţională aRomâniei a decis reducerea dobânzii de politică monetară de la 6% la 5,75% pe an, în urma şedinţei Consiliului de Administraţie de joi. Măsura intră în vigoare din data de 6 ianuarie. BNR a mai decis...
5 ianuarie, 2012
Banca Naţională a României ar mai fi trebuit să aştepte câteva luni pentru reducerea dobânzii de politică monetară de la 6,25% la 6%, pentru a confirma consolidarea inflaţiei la un nivel redus, a opinat, marţi, şeful delegaţiei FMI,...
8 noiembrie, 2011
BNR a ridicat ştacheta prudenţială prin cerinţa unui avans mai mare la creditele în euro faţă de cele în lei, pentru cei care obţin venituri în moneda naţională. Foarte concret, să vedem care sunt consecinţele adoptării unui avans...
3 noiembrie, 2011
Economia mondială și zona euro se confruntă cu incertitudine enormă și riscuri intensificate, a avertizat, joi, președintele Băncii Centrale Europene, Jean Claude Trichet, într-o conferință de presă. ”Există un enorm nivel de incertitudine în legătură cu economia mondială...
8 septembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: