Rentabilitatea depunerii banilor la bancă pe termen scurt: Clișee, cazuri, lămuriri

Mai multe publicații au calculat efectul depunerii unei sume de bani la o bancă pe o durată de trei luni. Ele au aplicat comisioanele bancare și impozitele pe venit corespunzătoare, după care au sesizat că, pentru anumite bănci, depunătorilor le dă cu minus în privința sumelelor retrase în numerar la finele celor trei luni.

Este și motivul pentru care, potrivit agenției Mediafax, BNR a solicitat băncilor printr-o circulară să adopte măsuri dacă există situaţii în care, din cauza scăderii dobânzilor şi majorării comisioanelor, deponentul retrage din depozite la termen mai puţini bani decât a plasat la constituire, invocând riscul reputaţional şi mediatizarea fenomenului.

Până aici, toate bune, frumoase și conform clișeelor. Dar scăderea exagerată a dobânzilor oferite de bănci nu e străină de mediatizarea intensă a inflației anuale (ajunsă la 1,55% la finele lui 2013 și cota record de 1,06% în ianuarie 2014) și lipsa de explicații cu privire la inflația medie anuală, rămasă la 3,6% potrivit metodologiei naționale.

După cum, avem și comisioane bancare mai justificate decât s-ar părea la prima vedere. Ceea ce nu scuză instituțiile de credit în privința introducerii unor comisioane discrete dar și aproape total nejustificate. Cel mai bune exemple sunt comisionul de încasare a unor sume de bani de la altă bancă (caz în care poate depăși chiar comisionul de trimitere, ceea ce e absurd) sau chiar între conturile aceluiași client la aceeași bancă.

În acest context și fără a relua exemple de calcul în termeni nominali, ce abundă în presa cotidiană, lipsește abordarea din perspectiva utilității concrete a banilor pentru achiziționarea de bunuri și servicii, adică a puterii lor de cumpărare. Banii nu sunt un scop în sine ci un mijloc de satisfacere a unor trebuințe, motiv pentru care s-ar impune câteva precizări.

Banii nu se înmulțesc la bancă. Există alte plasamente pentru înmulțit sumele deținute de o persoană ( fonduri de investiții, piața de capital, titluri de stat etc.). Banii se păstrează temporar la bancă, în vederea unui consum amânat. Cu cât timpul este mai scurt, rezultatul net apare mai avantajos sau mai dezavantajos, indiferent dacă în termeni nominali suma retrasă este mai mare sau mai mică decât cea depusă inițial.

Exemple și explicații

Să luăm două exemple concrete, pentru a înțelege efectul real pe termen scurt al constituirii unui depozit bancar. Pentru a sesiza mai bine contrastul, am ales intervalul de trei luni iulie – august 2013 și ultima perioadă de trei luni pentru care avem deja date privind inflația, respectiv noiembrie 2013 – ianuarie 2014.

În primul caz, chiar dacă s-ar aplica un comision bancar de retragere de numerar de 0,5% ( cazul cel mai frecvent) plus comisioane de gestiune a unui cont curent, este evident că puterea de cumpărare a banilor depuși la 1 iulie 2013 și retrași la 1 septembrie 2013 a crescut, indiferent de dobânda practicată la depozitele pe trei luni de banca la care au fost depuși banii.

Tehnic, dar mai dificil de explicat populației, băncile puteau să ofere atunci chiar o dobândă negativă de circa -2% pe an, fără a afecta puterea de cumpărare a banilor depuși. În schimb, pe ultimele trei luni nu a existat nici o bancă în România care să ofere dobânda de 5,57% pe an la depozitele pe trei luni, necesară pentru a păstra puterea de cumpărare a banilor depuși, chiar și în absența oricărui comision de retragere sau de administrare de cont curent.

Evident, băncile nu pot să varieze dobânzile oferite în limite atât de largi și nici să ”coteze” inflațiile lunare viitoare, pentru a potrivi randamentele la depozite încât să asigure un câștig cert depunătorilor. Dar, ceea ce trebuie reținut este că retragerea unei sume nominale mai mari nu garantează un câștig real, după cum nici retragerea unei sume nominale mai mici nu înseamnă neapărat o pierdere reală.

Costurile invocate pentru depozite suportă și ele câteva discuții. De pildă, costul de gestiune al contului curent nu are o legătură strictă cu depozitul constituit. Prin același cont curent se pot derula și alte operațiuni, cum ar fi încasarea salariului, a alocațiilor pentru copii, plăți de facturi de utilități prin sistemul de direct debit etc. Operațiuni care să justifice taxa lunară pecepută de bancă.

Cel mai mare cost, relevant în cazul depozitelor pe trei luni deoarece are un cuantum fix indiferent de perioada de păstrare a banilor, este cel de retragere de 0,5% ( uzual). Doar că el se aplică numai în cazul retragerii de numerar și este justificat de costurile manipulării acestuia ( pază, transport, asigurare, casierie, tezaur etc.). În cazul transferului electronic sau al plăților efectuate direct din cont, suma percepută de bancă scade semnificativ în termeni procentuali.

Mai degrabă ar fi de analizat oportunitatea costului de impozitare a venitului rezultat din dobânzi. În majoritatea cazurilor și cel puțin într-o anumită măsură e vorba despre un așa-numit ”impozit pe inflație”. De altfel, trecerea la taxarea cu 16% a dobânzilor bancare a făcut parte din pachetul măsurilor luate la mijlocul lui 2010, ce a inclus majorarea cu cinci puncte procentuale a TVA ( păstrată) și diminuarea salariilor bugetarilor cu 25% (reversată).

Așadar, dincolo de satisfacția fără acoperire certă în puterea de cumpărare de a băga în buzunar mai multe bancnote de plastic decât s-au scos la constituirea unui depozit, ar trebui să luăm aminte la costurile reale implicate și la ceea ce putem cumpăra apoi cu banii economisiți. După cum, utilizarea mijloacelor bancare moderne ar putea face diferența de rentabilitate între depunerea la bancă, potențial benefică și garantată de stat, și păstrarea la saltea, sigur afectată de inflație și cu riscurile de furt aferente.