miercuri

24 aprilie, 2024

datorii

Autoritatea Europeană a Valorilor Mobiliare și Piețelor financiare (ESMA) a emis un avertisment neobișnuit de sever privind riscurile care ar putea produce căderea burselor lumii.  Astfel, ESMA confirmă îngrijorările multor analiști ai pieţelor globale și investitori celebri, deşi evită să repete şi...
14 septembrie, 2017
În cazul radierii unei persoane fizice autorizate (PFA) care avea datorii fiscale, acestea vor fi preluate automat de persoana fizică ce lucra ca PFA, astfel încât să poată fi recuperate, scrie luni avocat.net, care citează un proiect de...
28 august, 2017
Ponderea angajamentelor financiare ale adimistraţiilor publice s-a plafonat din 2015 până în Trimestrul 1 din 2017, la 45,2% din PIB, potrivit celui mai recent Raport privind conturile financiare ale acestora emis de Banca Naţională a României (BNR). Pentru...
13 iulie, 2017
Diminuarea perspectivelor de creştere ale economiei Chinei complică problema datoriilor în creştere ale acesteia şi mai ales ale firmelor chineze. Complicațiile se agravează până într-atât încât marea putere asiatică ar putea exporta recesiune, potrivit lui Kenneth Rogoff, profesor...
7 iulie, 2017
„Dintr-un total de 608.246 de companii nefinanciare active, adică cele care au depus bilanţurile la Ministerul Finanţelor Publice, un număr de 68.088 au un credit bancar la sfârşitul anului 2016, respectiv 11,2%, din care 8% doar de la bănci...
24 mai, 2017
Valoarea facturilor restante din economia românească a crescut semnificativ în ultimii ani şi a depăşit nivelul de 56,7 miliarde de lei la finalul lui 2015, faţă de 53,4 miliarde lei în 2010, arată un studiu realizat de KeysFin,...
23 mai, 2017
Negocierile privind relațiile post-Brexit dintre UE și Marea Britanie nu vor începe până când Londra nu va achita datoriile curente faţă de blocul comunitar, relatează Reuters. Totalul acestor restanțe sunt estimate la 60 – 100 de miliarde de...
22 mai, 2017
Parlamentul elen a adoptat joi seara noile măsuri de austeritate care implică economisirea a 4,9 miliarde de euro din bugetele publice. Astfel încât creditorii vor debloca o tranşă de circa 7,5 de miliarde de euro, conform planului de asistenţă în...
19 mai, 2017
În primul trimestru din 2017 s-a înregistrat cel mai mic număr de insolvenţe din ultimii 10 ani, dar acestea au provocat mediului de afaceri cele mai mari pierderi financiare înregistrate vreodată, potrivit unei analize Coface. În primul trimestru...
25 aprilie, 2017
Compania Teamnet Internațional, care i-a aparținut fostului deputat Sebastian Ghiță, aflat acum în urmărire prin Europol, a depus la Tribunalul Prahova cererea de deschidere a procedurii insolvenței, scrie Pofit.ro „Societatea Teamnet International a depus astăzi, 20 martie 2017, cererea de deschidere a...
20 martie, 2017
Electrocentrale București (ELCEN) trebuie să plătească Transgaz suma de 7,87 milioane de lei pentru transportul gazelor naturale aferente lunii aprilie 2016, potrivit unei hotărâri publicate de Tribunalul București pe data de 5 octombrie. „Soluția pe scurt: Admite cererea....
9 octombrie, 2016
Intrarea în insolvență a RADET și ELCEN, este criticată de Engie (fosta GDF Suez), acționarul Distrigaz Sud Rețele, societatea care aprovizionează cu gaze naturale Electrocentrale Bucureşti. Engie consideră că pentru a nu exista probleme în furnizarea de apă caldă...
26 septembrie, 2016
Consiliul de Administrație al Electrocentrale Bucureşti (ELCEN) analizeză în ședința de joi oportunitatea intrării în insolvență, după ce o măsură similară a fost luată miercuri de consilierii locali al Municipiului București, în privința RADET. Dan Agrişan, membru al Consiliului de...
22 septembrie, 2016
Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, un proiectul de hotărâre prin care mandatează CA al RADET să ceară instanței intrarea în insolvență. RADET are datorii de peste 3,5 miliarde lei către Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), sumă...
21 septembrie, 2016
UPDATE: Directorul ELCEN Marcel Nicolăescu a fost chemat la sediul PSD pentru a avea o discuţie cu preşedintele partidului, Liviu Dragnea. UPDATE: ELCEN avertizează că mai are gaz pentru producerea agentului termic doar până vineri, astfel încât cei aproximativ...
7 septembrie, 2016
(Un text – un adevărat manifest – care ar trebui bătut în cuie pe ușa oricărui european. Dacă ar fi fost până acum, poate că nu am mai fi avut Brexit. Nu poate, ci sigur nu am mai...
28 iunie, 2016
Cele 17 milioane de franci elvețieni (CHF) pe care TVR le datorează Uniunii Europene de Radio și Televiziune (EBU) vor fi plătite de la buget, potrivit unui proiect de OUG care va reglementa cadrul legal de plată a...
7 iunie, 2016
Fostul ministru al Finanțelor Publice Eugen Teodorovici, dator la stat cu peste 73.000 de lei, a declarat că o să plătească în funcție de cum poate, eventual apelând la un împrumut pentru a-și achita penalitățile. ANAF a publicat...
29 mai, 2016
Tribunalul Vâlcea a aprobat luni cererea de intrare în insolvență depusă de conducerea CET Govora. Administrator judiciar a fost desemnată firma Euro Insol, condusă de Remus Borza. CET Govora este al doilea mare agent economic și cel mai...
9 mai, 2016
ANAF a publicat marți listele cu 2.672 contribuabili mari și mijlocii care au restanțe fiscale, anunță instituția.  Listele pot fi accesate și consultate AICI. Au fost amânate câteva zile listele cu persoane fizice care au venituri din activităţi...
3 mai, 2016

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: