Croația își pune porturile la dispoziția Ucrainei, pentru transportul cerealelor
Zagreb și Kiev au ajuns la un acord privind folosirea porturilor croate de la Dunăre în vederea exportării cerealelor ucrainene, a anunțat luni ministrul de

Croația poate adera la zona euro de la 01 ianuarie 2023 – potrivit unui comunicat privind Raportul de Convergență publicat miercuri de Comisia Europeană și
Croația se poate alătura Spațiului Schengen, au decis joi guvernele Uniunii Europene. Această decizie a fost luată după ce Zagrebul a convins Bruxelles-ul că poate
Miniștrii Apărării din Franța și Croația au semnat joi acordul prin care autoritățile de la Zagreb achiziționează 12 aeronave de luptă Rafale, la un cost
Curtea Supremă de Justiţie din Croaţia i-a condamnat definitv la închisoare cu executare pe directorul general al grupului energetic ungar MOL, Zsolt Hernadi (foto), şi
Statele Unite au inclus Croaţia în Programul Visa Waiver, astfel încât cetăţenii acestei ţări vor putea intra fără viză pe teritoriul american, a anunţat marţi
Ambasada Statelor Unite în Croația a anunțat public că țara a fost oficial nominalizată pentru includerea în Programul Visa Waiver. În aceste condiții, doar trei
Adoptarea viitoare a euro în Bulgaria și Croația, în ciuda beneficiilor sale, poate crea vulnerabilități pentru cele două țări în ceea ce privește politica economică,
Bulgaria s-a alăturat joi în mod oficial Uniunii Bancare Europene, a anunţat Banca Centrală a Bulgariei (BNB). În felul acesta, Banca Centrală Europeană (BCE) va
Bulgaria și Croația au fost primite în anticamera zonei euro. Banca Centrală Europeană a anunțat că cele două țări candidate au fost acceptate în Mecanismul
Oficialii zonei euro sunt pregătiţi să lase Croaţia şi Bulgaria să intre în ERM-2 (mecanismul ratelor de schimb, n.r.), o perioadă de tranziţie obligatorie de
Parlamentul Croaţiei s-a autodizolvat luni, dând curs propunerii făcute săptămâna trecută de guvern, în vederea organizării de alegeri legislative până cel mai târziu în 12
Croaţia studiază posibilitatea de a aduce turişti străini în sezonul estival, în condițiile în care acest sector vital contribuie cu 20% la PIB-ul țării. Printre
Social-democratul Zoran Milanovic a câştigat duminică alegerile prezidenţiale în Croaţia, învingând-o pe preşedinta în exerciţiu, conservatoarea Kolinda Grabar-Kitarovic, conform sondajelor la ieşirea de la urne,
Extinderea Uniunii şi Brexitul sunt prioritățile celor şase luni de preşedinţie a Croației în fruntea UE, a declarat ministrul de externe croat, Goran Grlic Radman
O persoană se află în stare critică după ce poliția croată a deschis focul, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, asupra unui grup de
Croația a luat măsurile care se impuneau pentru a asigura îndeplinirea condițiilor necesare în vederea aplicării depline a normelor și a standardelor Schengen, menționează raportul
Croaţia a trimis scrisoarea de intenţie pentru a intra în ERM II (mecanismul ratelor de schimb – n. red.), anticamera pentru aderarea la moneda unică,
Cancelarul Angela Merkel a anunţat că sprijină intenţia Croației de a se alătura Zonei Euro și zonei de liberă circulaţie, Schengen, sugerând totuși că acest
Sute de jurnalişti croaţi au manifestat în centrul Zagreb, sâmbătă, împotriva înmulţirii proceselor care vizează reprezentanţi ai acestei bresle şi care în ochii acestora echivalează cu cenzura.