25 noiembrie, 2021

Președintele Macron și premierul croat Andrej Plenkovic

Miniștrii Apărării din Franța și Croația au semnat joi acordul prin care autoritățile de la Zagreb achiziționează 12 aeronave de luptă Rafale, la un cost de aproape un miliard de dolari. Acordul a fost unul dintre subiectele abordate în cadrul vizitei președintelui francez Emmanuel Macron în Croația pentru încheierea unui nou Parteneriat strategic între cele două state.

Acordul pentru noul parteneriat, semnat de șeful statului francez și premierul croat Andrej Plenkovic, îl aprofundează pe cel semnat în 2010 de foștii premieri Jadranka Kosor și François Fillon, arată comunicatele emise de guvernele cele două părți.

Documentul stabilește sprijinul Franței pentru aderarea Croației la euro și spațiul Schengen, precum și admiterea ei la OCDE.


Acordul va face ca Zagrebul să „devină un partener privilegiat al Franței în această parte a Europei”, a declarat pentru Euractiv o sursă din guvernul croat.

Emmanuel Macron a menționat în conferința de presă organizată la Zagreb, prezentând cooperarea celor două state în domeniul securității și migrației: „Aici este şi Schengen”.

Avioanele Rafale sunt produse de compania Dassault, iar plata celor 999 milioane de dolari ce urmează să fie achitate pentru achiziționarea a 12 bucăți va fi făcută în cinci tranşe, din 2022 până în 2026.

Aderarea la OECD, obiectiv strategic al politicii externe a României

Aderarea României la OECD este un obiectiv strategic al politicii externe române, inclus în ultimele programe de guvernare de la București.


România şi-a depus oficial candidatura în aprilie 2004, apoi în noiembrie 2012, iar în 2016 şi 2017 și-a reînnoit-o.

Aderarea este condiționată de mai multe criterii, printre care existența unei economii de piață și a unei democrații funcționale, dimensiunea și importanța economică a statului, dar și de considerații globale privind asigurarea echilibrului geografic între membrii organizației.

De asemenea, România are nevoie de consensul politic al membrilor OECD.

Intrarea României în Spațiul Schengen, așteptată de 10 ani

Un alt obiectiv ratat de România este aderarea Spaţiul Schengen, în condițiile în care țara noastră așteaptă de aproximativ 10 ani acceptarea în acest grup.

Clement Beaune, secretarul de stat francez pentru Afaceri Europene, declara în septembrie că România trebuie să devină membră Schengen, dar a evtat să ofere un orizont de timp:

„În ceea ce priveşte Schengen, ştiu că vorbim de un punct sensibil şi important pentru România, de mai mulţi ani, pentru că, de aproape de un deceniu, România aşteaptă aderarea la Schengen.

Trebuie să adere. Nu ştiu să vă spun exact când. (…)

Dacă o ţară e serioasă, iar România este serioasă în ceea ce priveşte apărarea frontierelor, este un atu al Schengen, pentru că astfel controlează mai bine frontierele Europei”.

Oficialul francez a promis că extinderea Spaţiului Schengen va fi una dintre priorităţile preşedinţei franceze a Consiliului Uniunii Europene care va începe în ianuarie 2022.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: