sâmbătă

20 aprilie, 2024

cluj

Protestatarii față de proiectul minier cu cianură de la Roșia Montană au ieșit și duminică în stradă, pentru a opta zi consecutiv, unul dintre cele ample mitinguri desfășurându-se la Cluj-Napoca, unde circa 5.000 de manifestanți s-au adunat în...
8 septembrie, 2013
Fostul primar al municipiului Cluj-Napoca Sorin Apostu a fost condamnat, joi, la 3 ani şi şase luni de închisoare cu executare pentru mai multe infracţiuni de corupţie, potrivit unei decizii a Curții de Apel Târgu Mureş, care poate...
25 iulie, 2013
Şeful Poliţiei Rutiere Cluj, Alexandru Mureşan, a fost suspendat din funcţie, după ca a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Curţii de Apel Cluj pentru că ar fi luat compensații de la stat poentru plata chriei, deși...
20 iunie, 2013
Circa 2.000 de poștași din București și Cluj au încetat marți lucrul, ca urmare a intențiilor conducerii Companiei Naționale Poșta Română de a reduce normele de lucru și implicit salariile. Preşedintele Sindicatului Poşta Română, Matei Brătianu, fost deputat...
14 mai, 2013
Noi opinii în contradictoriu apar în cadrul USL, după ce vicepreşedintele Comisiei pentru revizuirea Constituţiei, liberalul Tudor Chiuariu, a propus joi instituirea unor căi de atac asupra deciziilor Curții Constituționale, iar premierul social-democrat Victor Ponta a replicat că...
9 mai, 2013
România are slăbiciuni în folosirea sumelor puse la dispoziție de Comisia Europeană prin Fondul Social European, a declarat marți, la Cluj-Napoca, Laszlo Andor, comisarul european pentru ocuparea forței de muncă. ”Am discutat cu autorităţile de la Bucureşti şi...
23 aprilie, 2013
Comisarul European pentru ocuparea forței de muncă, afaceri sociale și incluziune, Laszlo Andor, face luni și marți o vizită în România, pentru a discuta cu reprezentanții Guvernului despre absorbția fondurilor europene din POSDRU și viitoarea perioadă de programare....
19 aprilie, 2013
Tribunalul Comercial Cluj a aprobat miercuri, cererea combinatului Mechel Câmpua Turzii de intrare în insolvență. Instanța a numit un administrator judiciar care va analiza dacă societatea se va reorganiza sau va intra în faliment. „Tribunalul Comercial Cluj a...
17 aprilie, 2013
Combinatul Mechel Câmpia Turzii a solicitat intrarea în insolvență, care se va judeca pe 17 aprilie, potrivit unui raport transmis vineri Bursei de Valori București și Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (CNVM). Producătorul de metale feroase, care a...
13 aprilie, 2013
Autoritățile române au soluționat în ultimii ani 27.000 de cereri de dosare de despăgubire a proprietarilor de drept ai imobilelor naționalizate, însă 200.000 de noi dosare așteaptă să fie soluționate, a declarat, vineri, premierul Victor Ponta. Din cele...
12 aprilie, 2013
Academia de Advocacy, Facultatea de Știinte Economice a Universității Babeș-Bolyai și Coaliția 52 inițiază, la Cluj-Napoca, pe 28 martie, audierea publică ,,Regionalizarea României – între pericole și oportunități”. Scopul audierii publice este de sprijini, intr-un mod participativ, fundamentarea...
21 martie, 2013
Candidatul PDL Cluj la Primăria Cluj-Napoca, Emil Boc,a câștiga alegerile – a relatat luni postul Antena 3, care citează date definitive obținute de la Biroul Electoral Municipal. Potrivit acestora, Boc a luat 40,3% dintre voturi, iar contracadnidatul său...
11 iunie, 2012
Având în vedere datele sondajelor de opinie voi face declaraţii după rezultatele oficiale. Aşteptăm să se facă o numărătoare corectă a voturilor date de clujeni şi vom respecta votul pe care clujenii l-au dat astăzi. Aşteptăm rezultatele finale....
10 iunie, 2012
Fostul premier Emil Boc a anunțat, sâmbătă, că va candida la Primăria Municipiului Cluj-Napoca și a negat posibilitatea demisiei sale din fruntea PDL în acest moment. ”M-am întors acasă pentru a continua proiectele pe care le-am început alături...
28 aprilie, 2012
Investițiile străine directe (ISD) noi au totalizat 455,3 milioane de euro în anul 2011, în toată țara, exceptând zona București-Ilfov, potrivit datelor Băncii Naționale a României, centralizate într-un raport întocmit de consilierul guvernamental Andreea Paul. Potrivit raportului, investițiile...
5 aprilie, 2012
Deputatul PNL Virgil Pop, ales în municipiul clujean Turda, are de executat cinci ani de închisoare pentru trafic de influenţă, completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) respingând, luni, recursul parlamentarului. Decizia completului...
26 martie, 2012
La manifestațiile antiprezidențiale și antiguvernamentale de marți, din București, au participat circa 1.000 de protestatari, din care 427 au fost legitimați de forțele de ordine, a susținut, miercuri, Jandarmeria. Per total, numărul protestatarilor a scăzut, potrivit cifrelor Jandarmeriei,...
18 ianuarie, 2012
Prim-ministrul Emil Boc a declarat, luni, că crede în nevinovăția primarului democrat-liberal al Clujului, Sorin Apostu, pe care îl cunoaște din anul 2000. „Cred în nevionovăţia lui şi sper să şi-o demonstreze în faţa instanţei de judecată, pentru...
13 decembrie, 2011
Procurorii DNA ar fi scos din stenograma înregistrărilor din dosarul de corupție de la Cluj un pasaj care sublinia că nu se putea interveni pe lângă premierul Emil Boc, nici când era primar la Cluj-Napoca, pentru a fi...
21 noiembrie, 2011
Omul de afaceri Călin Stoia, implicat în dosarul primarului Clujului, Sorin Apostu, se lăuda că poate interveni la o persoană influentă din Guvern pentru a direcționa bani suplimentari din Fondul de rezervă la dispoziția premierului, susțin procurorii DNA,...
16 noiembrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: