joi

2 mai, 2024

ccr

Avocatul Poporului a decis că nu se impune sesizarea Curţii Constituţionale în legătură cu modificările aduse Legii educaţiei. “Având în vedere argumentele prezentate atât în petiţiile formulate, cât şi în susţinerile scrise şi orale ale partenerilor de consultări,...
21 septembrie, 2014
Numirea la Curtea de Conturi a consilierilor Marius Vorniceanu şi Constanţa Donovici este neconstituţională, pentru că ambii au mai deţinut această funcţie, au decis, joi, judecătorii de la Curtea Constituţională (CCR). Decizia de joi este a treia adoptată...
10 iulie, 2014
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, miercuri, cu unanimitate de voturi, că nu a existat conflict juridic de natură constituțională între Guvern și președinte legat de reprezentarea statului român la Consiliul European din luna iunie. Curtea Constituţională...
9 iulie, 2014
Curtea Constituţională a României a luat joi o decizie care blochează ceea ce s-ar putea numi în materie de incompatibilitate „efectul Mircea Diaconu”: un ales găsit incompatibil sau în conflict de interese de ANI pe o funcţie nu...
4 iulie, 2014
CCR a decis joi că hotărârea Parlamentului privind Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR) este neconstituţională, Curtea admiţând sesizarea PNL şi PDL, au declarat pentru Agerpres surse judiciare. Decizia de joi vine după ce miercuri,...
3 iulie, 2014
Confiscarea extinsă a averii se aplică doar bunurilor dobândite după intrarea în vigoarea a Legii nr. 63 din 17 aprilie 2012, a decis miercuri Curtea Constituţională a României. „În urma deliberărilor, cu majoritate de voturi, Curtea Constituţională a...
25 iunie, 2014
Premierul Victor Ponta a declarat miercuri că ANAF are de recuperat peste 40 de miliarde de lei din procesele de insolvenţă aflate pe rol, sumă ce ar permite acoperirea pe 8 ani a golurilor pe care le-a lăsat...
19 iunie, 2014
Curtea Constituţională i-a răspuns premierului, care a acuzat marţi că instituţia întârzie publicarea motivării Deciziei privind Codul insolvenţei, ceea ce face ca statul să piardă bani prin care s-ar putea acoperi golurile provocate de reducerea CAS. Premierul Ponta...
17 iunie, 2014
Premierul Victor Ponta cere Curţii Constituţionale (CCR) să decidă dacă ultimele apariţii cu tentă electorală ale preşedintele Traian Băsescu sunt conforme cu Constituţia. Preşedintele Traian Băsescu negă implicarea oficială în campanie şi a afirmat, marţi, că va susţine...
6 mai, 2014
Curtea Constituțională a României (CCR) a respins miercuri în unanimitate, ca neîntemeiată, sesizarea președintelui Traian Băsescu referitoare la legea de modificare a organizării şi funcţionării Societății Române de Radiodifuziune (SRR) și Societății Române de Televiziune (SRTv). Preşedintele Traian...
2 aprilie, 2014
Curtea Constituțională a României (CCR) a dat publicităţii, miercuri, Decizia privind proiectul de revizire a Constituţiei, proiect ce conţine 26 de articole şi alineate neconstituţionale. În Decizie se propun eliminarea unor prevederi în şi reformularea altora, pentru a...
26 martie, 2014
Curtea Constituţională a României a respins, miercuri, ca inadmisibilă, sesizarea preşedintelui Traian Băsescu referitoare la Legea de aprobare a ordonanţei 57 privind certificatele verzi, decizia fiind luată în unanimitate, potrivit preşedintelui CCR, Augustin Zegrean. Magistraţii CCR au fost...
19 martie, 2014
Judecătorul Horațius Dumbravă a propus joi, în şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii,  sesizarea Curţii Constituţionale cu un eventual conflict între puterea judecătorească și Parlament, deoarece legislativul se opune înfăptuirii justiției prin refuzul de a ridica imunitatea unor miniștri....
13 martie, 2014
La numirea Cabinetului Ponta III s-a schimbat “doar structura și compoziția politică a Guvernului României, nu și Programul de guvernare”, se arată într-un comunicat al Curţii Constituţionale a României (CCR) care arată de ce a fost declarată inadmisibilă...
10 martie, 2014
Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat inadmisibilă, sâmbătă, sesizarea PDL referitoare la votul acordat în Parlament Guvernului Ponta III astfel încât noul executiv, ai cărui miniştri au depus jurământul miercuri, este constituţional. Sesizarea a fost respinsă cu...
8 martie, 2014
Preşedintele Traian Băsescu a semnat, miercuri, decretul de numire a lui Gabriel Oprea în funcţia de ministru al Afacerilor Interne. Conform unui comunicat al Administraţiei prezidenţiale, preşedintele Traian Băsescu a semnat decretul prin care se ia act de...
5 martie, 2014
Curtea Constituţională (CCR) nu s-a mai confruntat cu o situaţie precum cea apărută după votarea noului Guvern în Parlament, aceasta fiind o problemă delicată, dar care trebuie rezolvată rapid, a declarat judecătorul CC Petre Lăzăroiu, miercuri dimineaţa, citat...
5 martie, 2014
Ioan Chelaru, vicepreședintele Comisiei de revizuire a Constituției, a declarat pentru cursdeguvernare.ro că vor fi eliminate cele 26 de prevederi declarate neconstituționale de către CCR, iar celelalte 63 de observații vor fi analizate și se va lua o...
17 februarie, 2014
Curtea Constituțională a României (CCR) a decis, într-un raport pe Proiectul de revizuire a Constituției, că 26 de articole și alineate din acestea nu sunt Constituționale – a anunțat duminică președintele CCR, Augustin Zegrean. Potrivit acestuia, raportul are...
16 februarie, 2014
Modificările aprobate de Camera Deputaților pe marginea Codului Penal sunt neconstituționale, au decis miercuri, în unanimitate, judecătorii Curții Constituționale. CCR a discutat miercuri sesizarea prin care peste 90 de judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție...
15 ianuarie, 2014

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: