miercuri

17 aprilie, 2024

8 martie, 2014

Curtea Constituţională a României (CCR) a declarat inadmisibilă, sâmbătă, sesizarea PDL referitoare la votul acordat în Parlament Guvernului Ponta III astfel încât noul executiv, ai cărui miniştri au depus jurământul miercuri, este constituţional.

Sesizarea a fost respinsă cu majoritate de voturi – opt „pentru” respingere şi un vot „împotriva”, potrivit Agerpres.

CCR nu a analizat punctual cererile din sesizarea PDL, ca să spună dacă există sau nu temeiuri.


„S-a respins ca inadmisibilă, cu majoritate de voturi”, a declarat sâmbătă, preşedintele Curţii Constituţionale, Augustin Zegrean, la ieşirea din sediul CCR.

Judecătorii CCR n-au verificat dacă învestirea în Parlament a Guvernului Ponta III, despre care PDL spune că are o altă structură şi un alt program de guvernare, este sau nu constituţională.

Iniţial, unii judecători CCR declaraseră că, cel mai probabil, vor trebui să studieze programele de guvernare (pe cel al USL şi pe cel al PSD – PC – UNPR – UDMR), dar sâmbătă dimineaţa, Augustin Zegrean a declarat la intrarea în instituţie că nu s-a primit programul cabinetului Ponta III, ci doar o scrisoare a premierului în care se spunea că programul a fost trimis Parlamentului, pentru angajarea răspunderii, care va avea loc în săptămâna ce urmează.

Situaţia a fost una cu totul inedită, aşa cum a declarat preşedintele CCR: „Nu am mai găsit (un astfel de caz – n. red.). Lucrurile care se întâmplă la noi, în democraţiile consolidate nu se întâmplă”, a spus Augustin Zegrean, înainte de a intra la şedinţa de sâmbătă.


Concret, PDL a contestat doar constituţionalitatea hotărârii Parlamentului prin care a fost realizată schimbarea Guvernului, adică remanierea.

PDL susţine că, în situaţia schimbării sau completării Programului de guvernare, nu este vorba de o remaniere, aşa cum a susţinut premierul Victor Ponta, ci trebuie urmate fie procedurile de la art. 103 din Constituţie, care impune ca premierul să-şi dea demisia şi să fie reluaţi toţi paşii numirii unui executiv, cu vot cerut în Parlament pentru un nou program de guvernare, fie pe art. 114 din Constituţie, cu angajarea răspunderii pe „un nou program, inclusiv de guvernare, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege”.

Premierul spune însă că se aplică art. 85 din Constituţie referitor la remaniere.

Această situaţie nu a mai existat până acum. Într-o împrejurare asemănătoare s-a aflat România în 2007, când PDL a ieşit de la guvernare, însă atunci programul nu s-a schimbat şi nici nu a existat o altă coaliţie de guvernare, PNL reuşind să rămână la putere cu un guvern minoritar (doar 20% reprezentare în Parlament), dar cu o susţinere informală a PSD, în cele două camere.

De data aceasta, însă, PSD a semnat cu UDMR un Acord de guvernare, în care sunt enumerate o serie de prevederi care nu apar în programul USL, cel votat în Parlament în 2012.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seara, că „cea mai rapidă soluţie”, pe care i-a şi propus-o premierului Victor Ponta, este aceea a adoptării, miercuri, în Guvern, a noului program de guvernare, asupra căruia să fie angajată apoi răspunderea în Parlament.

Preşedintele a precizat că a discutat marţi cu premierul Victor Ponta. „Sper ca în perioada următoare să dea o soluţie, soluţia constituţională, a asumării răspunderii actualului guvern, repet, a actualului guvern, pe un nou program de guvernare, care să reflecte noile alianţe politice din Parlament”, a declarat Traian Băsescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: