Petrolul s-a scumpit cu aproape 5% la sfârşitul acestei săptămâni
Preţul petrolului a crescut cu aproape 5% în ultima sesiune de tranzacţionare din această săptămână, datorită datelor economice publicate în Statele Unite, care au indicat

Guvernul a adoptat, miercuri, două memorandumuri prin care se stabilește intrarea combinatului Oltchim Râmnicu Vâlcea în administrare specială și vânzarea a 15% din acțiunile Transgaz.
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Martin Harris, îndeamnă autoritățile române să urmeze exemplul Poloniei în accesarea fondurilor europene, care reprezintă șansa dezvoltării infrastructurii, la care
Fondul Monetar Internaţional (FMI) se aşteaptă ca acordul cu România să continue după demisia premierului Emil Boc, a delcarat luni şeful misiunii FMI în România,
Executivul a aprobat, miercuri, vânzarea pe bursă a unor pachete de acţiuni de 10%, nou emise, rezultate ca urmare a majorării capitalului social Hidroelectrica și
Deputaţii au aprobat joi, cu 170 voturi „pentru” şi 63 de voturi „împotrivă”, proiectul legislativ pentru creşterea pragului maxim de deţinere la SIF-uri, de la
Guvernul estimează că va obţine între 20 milioane euro şi 60 milioane euro pentru pachetul de 20% din acţiunile companiei aviatice de stat TAROM, pe
Simpla anunţare referendumului, de către premierul grec Georgeos Papandreou, subliniază urgenţa stabilirii unui zid de protecţie credibil pentru a preveni extinderea crizei din Grecia către alte state.
Guvernul a demarat, miercuri, procedura de vânzare pe bursă a 20% din acţiunile Societăţii Naţionale Transporturi Aeriene Române „Tarom SA”. Conform Strategiei de privatizare a
Scădere puternică a cotaţiilor pentru băncile cu expunere pe datoriile ţărilor PIIGS (Portugalia-Italia-Irlanda-Grecia-Spania). Declinul cotaţiei Societe Generale a ajuns, miercuri chiar şi la 21%, scădere
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a avut luni o cădere de 7,41%, cel mai puternic declin din ultimele 15 luni, consemnând a doua zi de corecţii dure, în cazul unor acţiuni chiar cu peste 10%, sub presiunea scăderilor severe de pe pieţele externe, şi a atins minimul din mai 2010.
Indicii brusieri au scăzut ameninţător, joi, în Europa, Statele Unite şi Asia, fapt care îi face pe analiştii economici să se întrebe dacă nu este
China şi Japonia, doi dintre cei mai mari creditori ai Statelor Unite, au cerut vineri cooperare internaţională pentru contracararea crizei, după ce indicele Dow Jones
Băncile din Grecia au înregistrat miercuri cea mai puternică scădere la Bursa de la Atena, din ultimii 15 ani, transmite Reuters. Miercuri dimineaţă, acţiunile băncilor
Tranzacţionarea pachetului de 9,84 % din compania OMV Petrom a fost suspendată, vineri, la Bursa de Valori Bucureşti, statul nereuşind să adune subscripţii de cel
Pachetul deţinut de statul român, de 9,8% din Petrom, nu va fi vândut cu un preţ mai mic de 0,3708 lei pe acţiune, prin procedură
Guvernul României este conştient că preţul pachetului de 9,8% din Petrom scos la vânzare de stat, pe bursă, poate fi puternic scăzut de efectele crizei
Managerul de investiţii şi unicul administrator al Fondului Proprietatea, firma Franklin Templeton Investment Management Limited, susţine că listarea secundară a fondului la Bursa din Varşovia
Compania Romtelecom va fi listată la bursă în 12 luni, potrivit unui calendar stabilit de Ministerul Cominicaţiilor şi acţionarul majoritar, OTE, a declarat ministrul Valerian
Euro a suferit, luni, fluctuaţii mari, la zi de la arestarea directorului general al Fondului Monetar Internaţional (FMI), francezul Domnique Strauss-Kahn, dar şi pe fondul