marți

23 aprilie, 2024

antonescu

Banca Națională a României a intrat recent în posesia unor documente din anul 1941, în care reprezentanți ai băncii din perioada respectivă au făcut un inventar pentru conducerea statului român din epocă în legătură cu situația Tezaurului pe...
8 martie, 2019
Liderii USL au căzut de acord pentru constituirea unei Comisii parlamentare speciale privind proiectul minier de la Roșia Montană, renunțând la procedura de urgență pentru votul asupra legii inițiate de Guvern. Astfel, USL revine asupra poziției exprimate anterior...
12 septembrie, 2013
Majoritatea USL din Parlament va respinge proiectul de lege inițiat de propriul Guvern privind demararea exploatării cu cianură de la Roșia Montană, a anunțat, luni, chiar premierul Victor Ponta, copreședintele social-democrat al Uniunii Social-Liberale. Anunțul liderului PSD vine...
9 septembrie, 2013
Deputatul liberal Nini Săpunaru, fost șef al Direcției Generale a Vămilor, a declarat, joi, că va fi propus de PNL pentru funcția de ministru al Transporturilor. „Am fost întrebat dacă aş accepta propunerea, din partea dânsului, pentru funcţia...
22 august, 2013
Tensiunile din USL escaladează în teritoriu, organizația PSD de Ilfov lansând acuzații de fals la adresa liderului PNL din județ, Marian Petrache, președintele Consiliului Județean. La mijloc pare să fie controlul asupra utilităților de apă din județ. Președinta...
9 august, 2013
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) a decis, joi, să amâne până pe 12 iulie pronunțarea în privința ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, trimis în judecată pentru presupuse fapte ce corupție în dosarul Transformatoru. Procurorii au cerut pedeapsa...
4 iulie, 2013
Partidul Conservator a anunțat, joi, că rămâne formațiune politică distinctă în cadrul USL, în condițiile în care nu funcționează protocolul Alianței de Centru-Dreapta (ACD), încheiat cu PNL. „Nu funcționează fizic protocolul ACD. Nu au prea fost întâlniri în...
20 iunie, 2013
Un nou conflict s-a iscat marți în USL, după ce PNL și PSD au votat diferit pentru avizul parlamentar asupra referendumului inițiat de preșeintele Traan Băsescu privind reducerea numărului de parlamentari la 300 și trecerea la Parlamentul unicameral....
18 iunie, 2013
Președintele Traian Băsescu a acuzat marți că USL ”defrișează” atribuțiile prezidențiale, în opinia sa, într-o înțelegere murdară în cadrul Uniunii, prin care Crin Antonescu să fie susținut de PSD pentru funcția de șef al statului, însă puterea să...
11 iunie, 2013
Criza din USL pe marginea refuzului PNL de a-l exclude pe senatorul Sorin Roșca Stănescu, la insistențele PSD, vine la capătul unui șir întreg de tensiuni acumulate la guvernare, în contextul în care miniștrii liberali s-au văzut cu...
20 mai, 2013
USL se confruntă cu cel mai mare risc de rupere de la înființare, după ce, joi, liderul PSD, Victor Ponta, a avertizat că uniunea nu ”poate merge mai departe” dacă senatorul liberal Sorin Roșca Stănescu nu va fi...
16 mai, 2013
Premierul Victor Ponta a invocat marți posibilitatea ca la rervizuirea Constituției să se prevadă și confiscarea automobilelor și motocicletelor folosite în cazul abaterilor grave de circulație. ”Mie nu mi s-ar părea excesiv în anumite situaţii şi vă spun...
7 mai, 2013
Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că ia în calcul convocarea unui nou referendum privind problema reducerii numărului de parlamentari la 300 și trecerea la legislativul unicameral, dacă USL nu va introduce în proiectul de revizuire a Constituției...
12 aprilie, 2013
Laura Kovesi, nominalizarea premierului Victor Ponta pentru funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție, susține, în proiectul său managerial, că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii împotriva membrilor Parlamentului și ai Executivului care vor face presiuni politice asupra...
10 aprilie, 2013
PNL se opune categoric intenției premierului social-democrat Victor Ponta de a introduce o taxă de solidaritate de 10% asupra salariilor bugetarilor de peste 1.000 de euro pe lună, a declarat liderul liberal, Crin Antonescu, marți, după ședința USL....
9 aprilie, 2013
Președintele social-democrat al USL, Victror Ponta, a susținut că ”nimeni nu câștigă prezidențialele fără PSD”, premierul dându-i astfel replica celuilalt copreședinte al Uniunii, liberalul Crin Antonescu. ”Dacă cumva – deocamdată, lucrurile arată că sunt un ajutor pentru domnul...
9 aprilie, 2013
Premierul Victor Ponta a confirmat marţi că îl va propune pe fostul procuror general Laura Codruţa Kovesi la şefia Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA). Plecând de la festivitățile prilejuite de Ziua Jandarmeriei, șeful Guvernului a fost întrebat de jurnaliști...
2 aprilie, 2013
Procesul de numire a șefilor Parchetului a creat disensiuni în USL, liberalul Crin Antonescu cerându-i social-democratului Victor Ponta să înceteze în a-i mai face președintelui Traian Băsescu concesii. Compromisurile premierului cu președintele și disensiunile din USL nu mai...
1 aprilie, 2013
Președintele Traian Băsescu le-a propus, luni, premierului Victor Ponta și liderilor Parlamentului, Crin Antonescu și Valeriu Zgonea, un plan de acțiune care prevede revocarea, până pe 30 aprilie, a miniștrilor aflați sub proceduri penale, precum și implementarea unui...
25 martie, 2013
Unul dintre candidaţii la şefia PDL, Elena Udrea, a declarat la alegerile prezidenţiale din 2014 partidul ar putea să sprijine drept candidat, printre alţii, pe liderul Forţei Civice, Mihai Răzvan Ungureanu, sau pe fostul ministru independent al Justiţiei,...
17 martie, 2013

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: