vineri

19 aprilie, 2024

12 aprilie, 2013

Președintele Traian Băsescu a declarat, joi, că ia în calcul convocarea unui nou referendum privind problema reducerii numărului de parlamentari la 300 și trecerea la legislativul unicameral, dacă USL nu va introduce în proiectul de revizuire a Constituției aceste prevederi, cerute prin referendumul din 2009.

”S-ar putea, să mai aibă loc referendumuri până-mi termin mandatul – spre exemplu, cu ocazia europarlamentarelor – pentru a lămuri eventual ceea ce nu respectă parlamentarii în revizuirea Constituţiei”, a spus șeful statului, la postul Digi 24.

În context, el a criticat comisia parlamentară de revizuire a Constituției, condusă de liberalul Crin Antonescu, pentru interzicerea accesului presei și a publicului la lucrări.

”Dezbatere nu este, din păcate, şi cred că s-a făcut o mare greşeală cu izolarea dezbaterii politice în grupul condus de domnul Crin Antonescu. E o mare greşeală, pentru că ermetizează dezbaterea exact de cei care ar trebui să vină la referendum în cunoştinţă de cauză. Iar faptul că dezbaterea este închisă, nu are acces publicul şi presa la ea, să comenteze fiecare articol, fiecare luare de poziţie, va face ca oamenii să nu vină la referendum pentru că nu ştiu ce vor vota”, a susținut șeful statului.

El și-a reluat și criticile la adresa partidelor politice: ”Va fi o competiţie a partidelor, care să mintă de ce să se voteze sau de ce să nu se voteze Constituţia şi cei mai mulţi vor miza pe mersul la televizor, păcălindu-i”, a declarat Băsescu.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Un răspuns

  1. 1.Lipsit de o cultura economica si politica corespunzatoare epocii actuale, Presedintele „da inainte” cu diminuarea numarului de parlamentari, de parca in cei 30 care sint in plus, sta esecul general al Romaniei!
    El nu intelege, ca un „program de dezvoltare economica si reindustrializare” are nevoie de parlamentari si Senat, care sa devina „camera tehnica” a Parlamentului, capabila se aseze in articole de lege – necesitatile concrete de reformare institutionala si economica, aduse din teren de deputati.
    Deputatii ar trebui sa aiba atributii si raspunderi concrete pentru dezvoltarea economica locala, judeteana si zonala, iar nu sa fie evaluati ca numar,strict „cantitativ”, cum face presedintele.
    Abia dupa promovarea unui program de „reconstructie economica si industriala”(care exista, dar a fost refuzat de Presedinte si Guvernul Boc in 2010 si 2011)se poate evalua si stabili structura (cantitativa) a Parlamentului, cit si realiza un proiect national realist si fezabil de regionalizare.
    Pina atunci, modificarea Constitutiei si Regionalizarea,ramin doar UTOPIILE unice si de (mare) durata, ale dezvoltarii economice si industriale, pentru Presedinte si (se pare ca si pentru)USL!

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

articole categorie

Citește și:

Cu câteva luni înaintea de alegerile europarlamentare, sondajele arată că

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: