marți

16 iulie, 2024

afganistan

Amputările, lapidarea și executarea publică a celor acuzați de infracțiuni ar putea să devină din nou practici frecvente în Afganistan după revenirea la putere a talibanilor. Întrebat de posibilitatea reinstituirii pedepselor violente aplicate în baza legilor Sharia –...
16 august, 2021
Un număr de 60 de state, printre care și România, le solicită talibanilor, printr-o declaraţie comună, să mențină deschise aeroporturile și punctele de trecere a frontierei și să le permită cetăţenilor străini și afgani să părăsească Afganistanul. Aeroporturile...
16 august, 2021
Luptatorii talibani au intrat duminică în capitala Afganistanului, Kabul, după ce președintele Ashraf Ghani a fugit din țară, anunță BBC. Potrivit The Guardian, președintele afgan s-a refugiat în Tadjikistan. Rapoartele presei britanice spun că talibanii au ocupat palatul...
15 august, 2021
Statele Unite au cheltuit peste 88 de miliarde de dolari, adică aproape două treimi din totalul ajutorului pe care Washingtonul l-a acordat în lume în ultimii 10 ani, pentru instruirea și echiparea armatei și poliției din Afganistan. Cu...
15 august, 2021
Talibanii au intrat duminică în capitala Kabul, ultimul oraș important care rămăsese sub controlul forțelor guvernamentale afgane. Potrivit Associated Press, angajați panicați fugeau de la birourile guvernamentale și elicopterele au început să aterizeze și să plece în și...
15 august, 2021
Încă un oraș din Afganistan a căzut, sâmbătă, în mâinile talibanilor, fără luptă însă. Mazar-i-Sharif era ultimul oraș important din nordul țării aflat încă sub controlul guvernului. Și oraşul Jalalabad, din estul Afganistanului, a ajuns duminică sub control...
15 august, 2021
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează vineri că a fost reevaluat şi ridicat nivelul de alertă pentru Afganistan şi îndeamnă cetăţenii români să părăsească de urgenţă teritoriul acestui stat şi să evite orice deplasare în Afganistan. De asemenea, MAE avertizează într-un...
13 august, 2021
UPDATE. Ţările NATO vor continua să sprijine guvernul de la Kabul şi forţele de securitate afgane „pe cât posibil” şi îşi vor menţine în continuare personalul civil din ambasade în Afganistan, în ciuda amplei ofensive declanşate de către...
13 august, 2021
ONU a cerut vecinilor Afganistanului să-și păstreze granițele deschise, pe măsură ce crește numărul civililor care fug de atacurile talibanilor. Mulți au ajuns la Kabul, arată un reportaj realizat de BBC, văzând capitala drept ultimul lor refugiu sigur....
13 august, 2021
Guvernul Marii Britanii a anunțat joi că va desfășura trupe în Afganistan pentru a oferi sprijin cetățenilor britanici care părăsesc țara din cauza deteriorării situației de securitate. Departamentul de Stat al SUA a confirmat în mod similar, tot...
13 august, 2021
Talibanii au cucerit joi oraşul Ghazni, situat la 150 de kilometri sud-vest de Kabul, cea de a zecea capitală provincială pe care o cuceresc în decurs de o săptămână, anunță The Guardian. ”Pot să confirm că Ghazni a...
12 august, 2021
Ministrul interimar de finanțe al Afganistanului, Khalid Payenda (foto), și-a dat demisia și a fugit din țară în contextul ofensivei de neoprit a talibanilor care pare că va duce în curând la prăbușirea forțelor guvernamentale, scrie Bloomberg. Payenda...
11 august, 2021
Unități militare din Rusia și din Uzbekistan au început marți exerciții militare lângă frontiera cu Afganistan, pe fondul temerilor că deteriorarea stării de securitate din această țară poate produce efecte importante în Asia Centrală, anunță Euractiv. Agenția TASS...
3 august, 2021
Armata Română, care începe pe 1 mai procesul de retragere a forţelor din Afganistan, a acumulat 19 ani de experienţă în urma misiunilor desfăşurate în cel mai dificil şi complex teatru de operaţii din lume, dând dovadă de...
1 mai, 2021
O eventuală retragere a NATO din Afganistan va fi decisă la reuniunea din februarie a miniştrilor apărării din statele partenere, a declarat luni secretarul său general, Jens Stoltenberg. „Vom avea de făcut o alegere dificilă”, a spus fostul...
24 noiembrie, 2020
Noul secretar al Apărării, Christopher Miller, a anunțat miercuri seara retragerea a 2.000 de militari din Afganistan și a 500 de militari din Irak, până la 15 ianuarie, cu câteva înainte ca Donald Trump să își încheie mandatul,...
18 noiembrie, 2020
Şeful interimar al Pentagonului, Christopher Miller, a lăsat să se înţeleagă sâmbătă, în primul său mesaj către militari, că ar putea accelera retragerea soldaţilor americani din Afganistan şi Orientul Mijlociu, informează agenția France Presse, preluată de Agerpres. „Toate...
15 noiembrie, 2020
NATO se confruntă cu o dilemă în Afganistan şi trebuie să decidă dacă va părăsi ţara, riscând astfel ca aceasta să devină un rai al teroriştilor internaţionali, a declarat vineri secretarul general al alianţei, Jens Stoltenberg, în videoconferinţa...
25 octombrie, 2020
Președintele afgan Ashraf Ghani a respins duminică propunerea de eliberare a 5.000 de prizonieri talibani în schimbul eliberării a 1.000 de prizonieri capturați de gruparea religioasă. Schimbul de prizonieri este una dintre prevederile acordului istoric semnat sâmbătă de...
1 martie, 2020
Statele Unite şi talibanii afgani au semnat sâmbătă la Doha un acord istoric care deschide calea pentru o retragerea totală a soldaților americani din Afganistan şi pentru negocieri de pace interafgane după 18 ani de război, relatează presa...
1 martie, 2020

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: