sâmbătă

27 aprilie, 2024

1 mai, 2021

Armata Română, care începe pe 1 mai procesul de retragere a forţelor din Afganistan, a acumulat 19 ani de experienţă în urma misiunilor desfăşurate în cel mai dificil şi complex teatru de operaţii din lume, dând dovadă de profesionalism, a declarat, pentru Agerpres, ministrul Apărării Naţionale, Nicolae Ciucă.

„Experienţa acumulată în misiuni de luptă, într-un teatru de operaţii cu multiple ameninţări şi provocări permanente, aplicarea efectivă a procedurilor NATO, cu fiecare misiune îndeplinită, au adus cu siguranţă valoare nivelului de pregătire, de instruire, în întreaga armată. Sunt peste 19 ani de experienţă acumulată în Afganistan, în cel mai dificil şi mai complex teatru de operaţii nu doar pentru Armata României, ci şi pentru NATO”, a arătat Nicolae Ciucă.

Ministrul Apărării a subliniat că Armata Română şi-a îndeplinit toate misiunile şi „a dat dovadă de profesionalism, de dedicare, de disponibilitatea de a învăţa, de a se adapta, a dat dovadă de sentimente cât se poate de pozitive faţă de populaţia afgană, pentru că aceasta a reprezentat una dintre componentele misiunii pe care le-am desfăşurat, să venim în sprijinul autorităţilor şi populaţiei afgane”.


Miniştrii afacerilor externe şi ai apărării statelor membre ale Alianţei Nord-Atlantice (NATO) au adoptat, la 14 aprilie 2021, o Declaraţie Comună a Consiliului Nord-Atlantic (principalul for decizional al organizaţiei) prin care anunţă demararea procesului de retragere a forţelor aliate din Afganistan începând cu data de 1 mai 2021.

Procesul retragerii militare se va desfăşura până la 11 septembrie 2021. Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a menţionat, la finalul reuniunii ministeriale din 14 aprilie 2021, că retragerea se va desfăşura ”ordonat, coordonat şi atent”.

La 14 aprilie 2021, şi preşedintele american Joe Biden a anunţat că ”este timpul să se pună capăt războiului veşnic din Afganistan”, precizând asupra retragerii trupelor americane din această ţară.

Anunţul retragerii forţelor coaliţiei internaţionale din Afganistan, aflate sub egida NATO, vine ca urmare a înţelegerii semnate, la 29 februarie 2020, la Doha, de secretarul de stat american Mike Pompeo, prin emisarul american Zalmay Khalizad, şi liderul taliban Mullah Baradar, fiind pentru prima dată când un membru al administraţiei americane a semnat un acord cu un membru al insurgenţilor.


”Vom realiza o retragere ordonată din Afganistan, ceea ce înseamnă transferul bazelor şi echipamentelor către forţele de securitate afgane.”, a menţionat, la 25 aprilie 2021, cu prilejul unei conferinţe de presă cu jurnalişti afgani, la Kabul, comandantul misiunii Resolute Support, generalul american Austin Scott Miller.

Armata Română este implicată în misiunea Resolute Support din Afganistan cu un contingent de 642 de militari, potrivit mapn.ro. Această misiune, desfăşurată, de la 1 ianuarie 2015, sub egida Alianţei Nord-Atlantice, se derulează în continuarea misiunii Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (condusă în perioada 2003-2014 de NATO) şi însumează acţiuni de consiliere, pregătire şi sprijin a Forţelor de Securitate şi Apărare Naţionale Afgane, fiind vorba de o colaborare susţinută cu anumite structuri ale armatei, poliţiei şi forţelor aeriene afgane. În cadrul misiunii Resolute Support participă 36 de state aliate şi partenere NATO.

România a dislocat, în iulie 2002, în Afganistan, primul batalion de infanterie format din 405 militari provenind din Batalionul 26 infanterie ”Neagoe Basarab”, în cadrul Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF), aflată, la acel moment, sub egida Organizaţiei Naţiunilor Unite. Participarea României la misiunea ISAF a fost stabilită prin Hotărârea nr. 38 din 21 decembrie 2001 a Parlamentului României, care acorda Guvernului împuternicirea de a stabili forţele, mijloacele, finanţarea şi condiţiile acestei participări militare externe. În 2003, Alianţa Nord-Atlantică a preluat comanda ISAF, contingentul militar românesc acţionând din acel moment sub egida NATO.

„Împreună cu aliaţii din NATO, concomitent cu sprijinirea Procesului de Pace din regiune, este important să acordăm o atenţie deosebită măsurilor de asigurare a protecţiei forţelor NATO din Afganistan în timpul procesului de retragere a militarilor. Pentru Ministerul Apărării Naţionale, misiunea în Afganistan se va încheia numai atunci când toţi militarii români vor fi în siguranţă acasă”, a indicat, la 15 aprilie 2021, ministrul apărării naţionale Nicolae Ciucă. Fiind unul dintre „cele mai importante” state contributoare cu trupe la misiunea Resolute Support, cu peste 600 de militari dislocaţi, România „va acţiona în acord cu deciziile aliate referitoare la calendarul retragerii”, potrivit ministrului apărării naţionale.

Pe întreaga durată a prezenţei militare româneşti în Afganistan, 27 de militari români şi-au pierdut viaţa în timpul desfăşurării misiunilor.

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Retragerea doctorului Cîrstoiu din cursa pentru primăria Capitalei arată nu

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: