Piața unică este unul dintre principiile fundamentale ale Uniunii Europene. Dar când vine vorba despre medicamente, fiecare țară luptă pentru sine.
Un medic din România așteaptă în medie doi ani pentru a prescrie același medicament de ultimă oră ca omologul său din Germania. Dacă cineva suferă de o boală care îi pune viața în pericol, cum ar fi cancerul, aceasta este diferența dintre viață și moarte.
(Citește și: ”Florentina Păncescu – ARPIM: Reducerea cu 10% a inactivității cauzate de boală ar aduce 2,8 mld. în economie”)
Factorii de decizie europeni sunt conștienți de această ”loterie“ și doresc să schimbe situația.
Comisarul UE pentru Sănătate: ”Este inacceptabil”
”Pacienții din statele membre occidentale, mai mari, au acces la 90% din medicamentele nou aprobate. În statele membre estice, mai mici, acest număr este de până la 10%”, a declarat comisarul pentru sănătate, Stella Kyriakides, într-un discurs din aprilie. „Acest lucru este cu adevărat inacceptabil.”
La momentul acestor declarații, înaltul oficial al UE prezenta propunerea Comisiei de reformare a pieței farmaceutice din Europa, al cărei scop principal este de a rezolva această problemă a accesului inegal.
Ideea este de a pedepsi companiile care nu își lansează produsul pe toate cele 27 de piețe ale UE în termen de maxim doi ani. Este un instrument contondent pentru ceea ce experții spun că este o problemă complicată.
Dar, pe măsură ce legiuitorii din Parlament încep îndelungate dispute cu privire la detaliile textului, o analiză Politico prezintă cele mai mari obstacole în calea unei piețe mai echitabile a medicamentelor.
Costul medicamentelor vs putere de cumpărare
Primul motiv este simplu: unele medicamente sunt cu adevărat scumpe. Și există diferențe economice mari în cele 27 de țări ale UE: PIB-ul Bulgariei pe cap de locuitor este de aproape cinci ori mai mic decât Țările de Jos, de exemplu.
Înseamnă că unele țări pot cheltui mai mult pentru îngrijirea sănătății – și medicamente – decât altele.
O analiză finanțată de industrie asupra pieței europene a medicamentelor împotriva cancerului, realizată de către Institutul Suedez pentru Economie a Sănătății (IHE) constată că cei mai buni ”cheltuitori” – Austria, Germania și Elveția – au plătit între 92 și 108 euro de persoană pentru medicamente pentru cancer, comparativ cu 13-16 euro cheltuiți de Republica Cehă, Letonia și Polonia.
(Citește și: ”Analiză / Marea problemă a cancerului tratabil din România: statistici, prognoze, comparația cu alte state, metode de combatere”)
Cheltuielile mai mici se traduc în mai puține medicamente prescrise. În cazul medicamentelor imuno-oncologice, de exemplu, utilizarea în țările mai sărace a fost între o zecime și o cincime din cea observată în țările mai bogate. „O mare parte a pacienților europeni cu cancer, în special în Europa de Est, nu pot avea acces la medicamente eficiente (și potențial rentabile) din motive legate de accesibilitate”, scriu cercetătorii.
Negocierile secrete guvern-companie
Un motiv mai complicat constă în modul opac în care sunt stabilite prețurile medicamentelor. De departe, cel mai obișnuit mod de a negocia prețurile în Europa este acela al discuțiilor directe între companii și guverne, discuții în care se negociază prețurile direct și în secret, astfel încât nicio țară nu știe cu adevărat ce plătește alta pentru un medicament.
„Ele (companiile farmaceutice) aleg să lanseze mai întâi medicamentele în țările în care se așteaptă să obțină prețuri mai mari, de obicei, țări cu venituri mai mari, care pot plăti mai mult”, a spus Sabine Vogler, care conduce departamentul de farmacoeconomie al Institutului de Sănătate Publică din Austria.
Guvernele acestor țări vor stabili un așa-numit preț de referință, care este disponibil publicului. Dar acest preț este negociat în scădere în discuții confidențiale. Procesul începe din nou cu următoarea țară, care folosește prețul public de referință ca punct de plecare.
(Citește și: ”Medicamentele noi – de ce există decalajul de disponibilitate și cum rezolvă ANM problema”)
Rezultatul este că negocierile se desfășoară în timp – iar țările cu piețele cele mai puțin atractive sunt ultimele în rând.
„În țările din sudul Europei, cum ar fi Portugalia și Grecia, și în cele din Europa de Est, medicamentele noi sunt propuse într-o etapă ulterioară… în doi sau trei ani”, mai spune Sabine Vogler.
O piedică neașteptată: birocrația
Pentru industria farmaceutică, un alt factor determinant este și cantitatea de documente care trebuie produse pentru a determina un guvern să plătească pentru un nou medicament
„Solicitarea pentru începerea negocierilor pentru accesul în piață al unui medicament mou este un proces care consumă timp”, se arată într-o analiză publicată de lobby-ul farmaceutic EFPIA asupra cauzelor fundamentale ale întârzierilor în lansarea medicamentelor.
„Fiecare țară cere un dosar personalizat, tradus în limba țării respective, și respectarea regulilor locale”, mai precizează analiza.
În teorie, Directiva UE privind transparența limitează la 180 de zile timpul pe care îl au țările pentru a ajunge la o decizie cu privire la cât vor plăti pentru un medicament. Dar, în practică, numărătoarea inversă se oprește atunci când autoritățile de reglementare și agențiile guvernamentale solicită companiilor mai multe date.
(Citește și: ”VIDEO: Alina Culcea, președinte, ARPIM: Piața de studii clinice din România ar putea valora de zece ori mai mult decât în prezent”)
O analiză din industrie a timpului mediu de acces pentru medicamentele personalizate împotriva cancerului în cinci țări a arătat că în Danemarca procesul durează puțin peste patru luni pentru a decide dacă statul plătește pentru un medicament nou. În Polonia, țara cu cele mai proaste performanțe, este nevoie de 30 de luni.
Cum se poare remedia situația
Câteva soluții sunt deja în lucru. Așa-numita Evaluare Comună a Tehnologiei Sănătății va produce o evaluare unică la nivelul UE a noilor medicamente. Ar rezulta un preț de referință valabil pentru toate statele UE, o alternativă mai viabilă decât sistemul actual, în care fiecare stat în parte negociază propriul preț de referință.
Prima evaluare comună este așteptată în 2025.
Grupuri regionale de țări, cum ar fi inițiativa Beneluxa (Belgia, Țările de Jos, Luxemburg – Austria – Irlanda, au început deja să se unească pentru a cumpăra medicamente în comun, simplificând negocierile cu producătorii de medicamente și întărind puterea de negociere a cumpărătorilor.
Dar propunerea de reformă farmaceutică a Comisiei Europene este cea mai ambițioasă soluție de până acum. Și, având în vedere că pachetul a văzut deja un puternic lobby al industriei împotriva mișcării de a forța lansările la nivel de bloc, e clar că legislativului european nu-i va fi ușor să finalizeze acest dosar.
***
