Franța și-a rechemat ambasadorii din SUA și Australia, după încheierea pactului pentru securitate dintre aceste două țări și Marea Britanie. În urma încheierii alianţei AUKUS, Australia va cumpăra submarine americane cu propulsie nucleară şi va renunţa la achiziţia a 12 submarine convenţionale produse în Franţa şi contractate în anul 2016. Valoarea contractului este de 56 de miliarde de euro.
Evenimentul este unul istoric: nu doar că este pentru prima oară când se întâmplă, ci pune sub semnul întrebării inclusiv relațiile dintre statele considerate până acum aliate – care și-au rezolvat diferendele fără a apela la măsuri atât de radicale, precum rechemarea ambasadorilor.
Imediat după anunțul acordului trilateral, Parisul a criticat o „decizie regretabilă” şi „contrară literei şi spiritului cooperării care a prevalat între Franţa şi Australia”.
Decizia Australiei de a se dota cu submarine nucleare, tehnologie ce va fi furnizată de SUA şi Marea Britanie, arată puterea pe care o are marina chineză, din ce în ce mai presantă în Pacific. China are deja o flotă mai mare decât Statele Unite, iar ritmul în care construiește nave îl depășește pe al oricărei alte puteri maritime.
Australia, care dispune de şase submarine Collins cu propulsie diesel-electrică de concepţie suedeză, intrate în serviciu la mijlocul anilor 1990, urma să le înlocuiască cu 12 submarine convenţionale de concepţie franceză.
Declarații contradictorii
Washingtonul şi Parisul au avut contacte la nivel înalt înaintea anunţului despre încheierea noii alianţe ”AUKUS” ‘între SUA, Marea Britanie şi Australia, a declarat joi un responsabil al Casei Albe, citat de AFP, agenție preluată de Agerpres.
Franţa dezminte însă că ar fi ştiut ceva. ”Nu am fost informaţi despre acest proiect înaintea publicării primelor informaţii în presa americană şi australiană, care ele însele au precedat cu câteva ore anunţul oficial al lui Joe Biden”, a declarat pentru aceeaşi agenţie de presă purtătorul de cuvânt al ambasadei Franţei la Washington.
SUA promite că va coopera cu Franța în regiunea indo-pacifică
Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, a declarat vineri că SUA speră să poată discuta cu Franţa despre acest diferend săptămâna viitoare, la ONU.
„Am fost în contact strâns cu aliaţii noştri francezi” şi „sperăm să putem continua discuţia pe această temă la un nivel înalt în zilele următoare, inclusiv la Adunarea Generală a ONU săptămâna viitoare” la New York, a scris pe Twitter Ned Price.
El a adăugat că „înţelege poziţia” Franţei şi a luat act de decizia fără precedent a rechemării ambasadorului, conform Agerpres.
„Franţa este un partener vital şi cel mai vechi aliat al nostru şi credem că relaţia noastră este extrem de valoroasă”, a adăugat Ned Price.
„Alianţa transatlantică a promovat securitatea, stabilitatea şi prosperitatea în întreaga lume de mai bine de şapte decenii, iar angajamentul în favoarea acestei legături şi a colaborării noastre este neclintit”, a adăugat el, promiţând o „cooperare” cu Parisul „în mai multe dosare, inclusiv în regiunea indo-pacifică”.
Și Australia a anunţat sâmbătă că regretă decizia Franţei, dar apreciază relaţia cu Parisul şi va continua să colaboreze pe mai multe subiecte.
„Remarcăm cu regret decizia Franţei de a-şi rechema ambasadorul în Australia”, a afirmat, într-o declaraţie, un purtător de cuvânt al ministerului de externe australian.
„Australia apreciază relaţia pe care o are cu Franţa … Aşteptăm cu nerăbdare să ne implicăm din nou cu Franţa în multe subiecte de interes comun, bazate pe valori comune”, a adăugat oficialul australian.