De când Rusia și-a lansat războiul împotriva Ucrainei, țările europene au fost nevoite să-și regândească strategiile energetice și să asigure aprovizionarea cu gaze naturale și petrol din alte părți.
Efectele economice și geopolitice ale acestor schimbări sunt profunde și nu se limitează la Europa, arată o analiză a lui Edoardo Campanella de la Harvard Kennedy School (subtitlurile aparțin redacției).
Un război care a schimbat trasee energetice globale
Războiul din Ucraina transformă harta energetică a Europei. Având în vedere că europenii cumpără tot mai mult gaz natural lichefiat (GNL) din Norvegia, Qatar și Statele Unite, precum și gaze naturale de la producătorii din Africa de Nord și Asia Centrală, Rusia nu mai este furnizorul cheie.
Și compoziția importurilor europene de petrol se schimbă acum, când interdicțiile UE asupra țițeiului și produselor petroliere rusești sunt în vigoare, vizând aproximativ 2,5 milioane de barili pe zi.
Este probabil ca Orientul Mijlociu să beneficieze cel mai mult de pe urma acestor ajustări, permițându-i să-și recâștige poziția proeminentă pe piață pe care a pierdut-o parțial odată cu tranziția globală către surse de energie mai curate din ultimul deceniu.
Hărțile gazelor și petrolului: între teorie și practică
În teorie, redesenarea hărții petrolului este mai simplă decât redesenarea hărții gazului. Piața petrolului este integrată la nivel global și, în mare măsură, lipsită de bariere majore în calea fluxului internațional de transporturi de țiței.
(Citește și: ”Ce schimbări aduc în piața energiei embargoul și plafonarea prețului petrolului rusesc – analiză AEI”)
În schimb, piața gazelor naturale este mai fragmentată la nivel regional, deoarece gazul a fost transportat în mod tradițional prin conducte. O extindere globală și masivă a instalațiilor de lichefiere și regazificare ar fi necesară pentru a face piața GNL la fel de extinsă și eficientă ca și piața petrolului.
În practică, însă, lucrurile stau invers: calitățile diferite ale petrolului limiteze capacitatea de înlocuire.
Țițeiul și caracteristicile tehnice care influențează procesarea
Cele două calități principale care diferențiază un tip de țiței de altul sunt greutatea și „dulceața”.
Uleiul greu se evaporă lent și conține materiale folosite pentru fabricarea produselor industriale precum asfaltul. Uleiul ușor necesită mai puțină prelucrare și este folosit într-un procent mai mare decât țițeiul greu la producția de benzină și de motorină.
”Dulceața” se referă la conținutul de sulf al țițeiului. Companiile midstream și rafinăriile care transportă, depozitează și procesează petrol „acru” au nevoie de capacități suplimentare pentru a elimina sulful din produsul lor.
Urals crude, produsul rusesc emblematic care obișnuia să fie expediat în Europa, este un amestec ”dulce”, deosebit de potrivit pentru producerea de motorină și combustibil pentru avioane.
Printre cei mai mari producători din Orientul Mijlociu, petrolul din Arabia Saudită se apropie, calitativ, cel mai mult de Ural. Ca atare, o parte din cele 5,5 milioane barili/zi pe care Regatul le livrează în Asia ar putea fi acum redirecționate către Europa, în timp ce mai mult petrol rusesc va merge în China și India.
Miza UE: schimbarea petrolului rusesc cu cel din Orientul Mijlociu
Acest scenariu este în concordanță cu intențiile Uniunii Europene, care nu dorește să scoată țițeiul rusesc de pe piață (ar fi perturbator din punct de vedere economic), ci mai degrabă să limiteze Kremlin veniturile realizate din petrol.
(Citește și: ”Luna de miere” a profiturilor record din energie ale Rusiei s-a încheiat: Sancțiunile europene încep să pună presiune pe finanțele Moscovei”)
Sursa de petrol din Orientul Mijlociu, în loc de SUA, ar salva rafinăriile europene de costuri de schimbare a proceselor de producție, pentru că petrolul din SUA are alte calități decât cele ale țițeiului rusesc.
Există însă obstacole în calea schimbării fluxurilor de aprovizionare din Asia. În principal, e vorba de contractele pe termen lung care leagă clienții asiatici de producătorii din Orientul Mijlociu și de atractivitatea mai mare a pieței asiatice în Europa, datorită standardelor de mediu mai stricte ale UE.
Mai mult, pe măsură ce competiția globală pentru petrol din Orientul Mijlociu se intensifică, puterea OPEC de stabilire a prețurilor va crește.
UE a evitat o criză a motorinei
Rolul tot mai mare al Orientului Mijlociu în aprovizionarea cu petrol a Europei este deja vizibil.
Europa a fost un importator net de produse petroliere rusești, în special motorina folosită pentru alimentarea mașinilor, camioanelor, navelor, echipamentelor de construcții și multe altele. Prin urmare, până la începutul anului 2023, investitorii au fost destul de îngrijorați că Europa va experimenta o penurie de motorină odată ce interdicția UE asupra produselor rusești a intrat în vigoare, în februarie.
Până acum însă, strategia Europei de diversificare a ofertei s-a dovedit eficientă.
Rolul Turciei, interfața petrolului rusesc
Strategia este în continuă mișcare. De exemplu, anul trecut, Germania a semnat un contract cu Emiratele Arabe Unite pentru a primi motorină în cantități echivalente cu aproximativ două treimi din importurile sale anterioare din Rusia.
Dar, potrivit Energy Information Administration, cea mai mare creștere a importurilor de motorină în Europa a venit din Arabia Saudită. În februarie, transporturile au crescut la 202.000 barili/zi, în creștere de la o medie de 68.000 barili/zi între octombrie 2021 și septembrie 2022.
(Citește și: ”Vladimir Putin îi propune Turciei să devină un hub de gaze pentru Europa”)
Și rolul Turciei este probabil să crească. Deoarece nu este membru UE, Turcia poate să importe motorină rusească în cadrul unei limit de preț. Aceste importuri ar putea fi folosite pentru a satisface cererea internă, în timp ce motorina turcească este exportată în Europa.
Tranziția ecologică europeană avantajează Orientul Mijlociu în competiția cu SUA
În viitor, dacă tranziția ecologică va lua cu adevărat avânt și va conduce la o reducere a consumului global de petrol, cota de piață a producătorilor din Orientul Mijlociu și puterea de stabilire a prețurilor vor crește.
Deoarece costurile lor de producție sunt printre cele mai scăzute din lume, o scădere a cererii de petrol ar presupune că producătorii mai puțin eficienți din punct de vedere al costurilor, cum ar fi furnizorii din America de Nord, ar deveni necompetitivi.
Aceste modificări ale hărții de aprovizionare cu petrol a Europei marchează o schimbare geopolitică semnificativă. În anumite privințe, reprezintă o revenire la situația de acum patru decenii.
Riscurile unei dependențe de Orientul Mijlociu
Europa a devenit un consumator major de gaze naturale în anii 1980 tocmai pentru că dorea să-și reducă expunerea față de Orientul Mijlociu, în urma instabilității de la șocurile petroliere din anii 1970. De aceea, petrolul din Orientul Mijlociu reprezintă încă mai puțin de 20% din totalul importurilor de petrol din Europa.
În același mod, dependența crescută de petrolul din Orientul Mijlociu va face Europa mult mai vulnerabilă la tensiunile geopolitice din regiune. Pe lângă adoptarea unor strategii adecvate de acoperire – atât în ceea ce privește diversificarea ofertei, cât și angajamentul diplomatic – europenii trebuie, de asemenea, să se pregătească să facă față creșterii influenței chineze în regiune.
China își face loc la masa deciziilor din Orientul Mijlociu
China a intermediat o apropiere diplomatică între Iran și Arabia Saudită chiar luna trecută și, în calitate de importator major de petrol din Orientul Mijlociu, va încerca să își valorifice noul rol geopolitic pentru a orienta dinamica pieței în favoarea sa.
Mișcările energetice ale Europei vor avea astfel implicații globale. Când America și-a anunțat „pivotul strategic spre Asia” în 2011 și a devenit mai independentă energetic prin exploatarea petrolului și gazelor de șist, relevanța Orientului Mijlociu a fost mult redusă.
În timp ce OPEC a fost forțată să intre în incomoda alianță OPEC+ cu Rusia, preocupările climatice au forțat țările din Orientul Mijlociu să înceapă să-și regândească modelele economice, cu consecințe sociale și politice enorme.
Acum, este probabil ca regiunea să revină în centrul hărții energetice, cel puțin pe termen scurt și mediu. Rămâne de văzut dacă va folosi această oportunitate pentru a pune bazele stabilității pe termen lung.
***
