sâmbătă

20 iulie, 2024

7 martie, 2023

Azi, martie 2023, suntem intrați în cea de-a doua mare tranziție economică pe care România o are de traversat de la căderea comunismului încoace.

Prima tranziție a economiei românești de la structura etatistă la economia de piață a fost una dură și nu s-a sfârșit așa cum și-ar fi dorit-o românii:

în ciuda spectaculoasei dezvoltări și a creșterii nivelului de viață, economia în care trăim azi NU e economia cu care putem intra în viitor:
ea se bazează pe consumul de import finanțat prin credite guvernamentale, s-a structurat în jurul unei calități slabe a locurilor de muncă – cu efect pe emigrarea a jumătate din forța de muncă – iar avantajele comparative (cum sunt resursele naturale, poziția geografică și relieful) nu au fost transformate în avantaje competitive care să o impună în regiune. O țară bogată care a pornit-o prost și șovăielnic la drum, care a pierdut primul deceniu fără să decidă dacă merge spre dezvoltarea economică după tipar vestic sau dacă băltește într-un ”comunism cu față umană”.


Azi, martie 2023, suntem deja intrați (cam de 2 ani, imediat după ieșirea din pandemie) în cea de-a doua mare tranziție, care nu mai e una românească sau estică:
toată lumea – și Uniunea Europeană odată cu ea – a intrat într-o nouă tranziție economică, iar de această dată România are toate instrumentele pentru a înțelege încotro se îndreaptă lucrurile:

”vechea globalizare” se destramă și face loc unor noi structuri ale lanțurilor de producție și aprovizionare, resursele naturale nu mai sunt lăsate doar în seama ”statelor lumii a treia” pentru prelucrările poluante, ci sunt aduse mai aproape, paradigma energetică globală se schimbă rapid – apar industrii noi, calate pe un nou model economic, în care valoarea adugată începe să însemne cu totul altceva decât ceea ce înțelegeam prin ea acum un deceniu. S-o recunoaștem: cine și-ar fi închipuit acum 2-3 ani că Europa, cu economia ei cu tot, se va descurca o iarnă consumând doar două treimi din gazul pe care-l consumase cu un an înainte – ca să dăm doar un exemplu.

Spre deosebire de vechea tranziție, cea din anii 90, statele din Europa Centrală și de Est au un avantaj: potențial mare de dezvoltare și economii flexibile și adaptabile: nu trebuie să închizi investiiile vechi înainte de-a se amortiza, noile ramuri și industrii se pot implementa de la zero, pe o bază în care sofisticarea economiilor a pregătit terenul. Și mai au un avantaj – pe care România s-ar putea plia foarte ușor: poziția geografică la granița cu Asia și Orientul Mijlociu – adică acolo de unde încă mai curg resursele și energia.

Spre deosebire de acum 25-30 de ani, când eram doar săraci și proști, azi avem oarece capital autohton, avem un grad destul de ridicat de sofisticare a economiei, am învățat pe pielea noastră de la alții ce poți face cu resursele naturale dacă le folosești în interesul economiei proprii și pui valoare adăugată pe ele aici, în țară, avem deja un ecosistem de afaceri și am făcut deja toate greșelile posibile și în administrație și în economie, astfel încât să citim, corect, liniile roșii de pe o hartă:


Nu avem voie să greșim și de data asta.

Cum ne vom petrece această a doua tranziție? Avem nevoie de un plan de țară simplu și orientat pe direcțiile principale de dezvoltare a noii economii mondiale:

Aceasta a fost tema conferinței ”(Re)Deșteptarea României: un plan de țară acum!”, pe care cursdeguvernare a organizat-o marți la BNR.

Cu speakeri aleși în funcție de direcțiile care ne impun viitorul traseu, am încercat să configurăm o listă scurtă de priorități și maniera de abordare a acestora, astfel încât să oferim o privire de ansamblu asupra hărții pe care o avem de parcurs în următorii 10-15 ani, cât ar putea dura acestă resetare a economiei:

Cum evităm erorile zecilor de strategii de țară făcute până acum (Valentin Lazea),
cu ce mentalitate abordăm transformarea către noua economie din perspectiva capitalului uman și a psihologiei sociale a acestuia (Daniel David),
cum facem din administrație o pârghie de dezvoltare și nu o frână a economiei inglodate în ineficiență și corupție (Ilie Bolojan),
Cum folosim politica externă pentru a ne așeza pe harta relevantă a viitoarei economii și geoeconomii (Cristian Diaconescu),
cum reparăm marile probleme structurale ale economiei rezultate din vechea tranziție, astfel încât ele să nu fie bolovanii de gâtul nostru în viitor (Ionuț Dumitru),
cum folosim avansul enorm în energia verde, astfel încât să devenim exportator regional din toate unctele de vedere (Răzvan Nicolescu);
cum asigurăm combustia mixului de avantaje comparative și competitive – de la resurse la adecvarea la economia tehnologică din jur (Florin Spătaru – ministrul Economiei),
de unde luăm îndrăzneala și organizarea internă de-a livra un brand mondial care să pună România pe hartă (Jean Valvis),
cum trecen înfloritoarea industrie IT la nivelul următor – de la servicii la produse tehnologice (Mihai Matei – ANIS),
care a nișa prin care ne putem strecura într-una din cele mai compleze industrii globale – cea a cip-urilor (Bogdan Costinescu – NXP)
cum creăm o generație de tineri orientați spre cariere înalt tehnologice (Andreea Paul – INACO),
cum am putea folosi și cum am reuși să nu ignorăm potențialul celor 6-7-8 milioane de români aflați în străinătate (Felic Pătrășcanu – Repatriot);
cum creăm o economie sofisticată, transparentă, cu valoare adăugată mare, angrenând investițiile și banii celor care cred în valoarea acestei economii (Radu Hanga – BVB)

*

 (Notă1: Conferința a fost transmisă live – LICI_LINK – iar în zilele următoare vom veni cu prezentările detaliate ale speakerilor, inclusiv în format video.

Notă2: Urgența unui plan de țară e, de fapt, tema care ocupă toată secțiunea 5 – din cele 10 ale revistei – din nr. 83 al CRONICILOR Curs de Guvernare: acest moment trebuie marcat, pentru că la el ne vom raporta în viitorul iminent ori de câte ori vom analiza pașii României în această a doua mare tranziție).

Cristian Grosu

Mai jos, principalele declarații ale speakerilor:

***

Valentin Lazea, economist șef al BNR: Cel mai bun program de țară e PNRR

Valentin Lazea, economist șef al BNR, consideră că există patru cauze profunde, de natură sociologică, culturală, pentru care programele elaborate de autoritățile române până în prezent au eșuat: lipsa de respect pentru autorități, lipsa de solidaritatea intra și inter instituțională, desconsiderarea stimulentelor non-materiale și viziuni prevalent pe termen scurt.

”Cel mai bun program de țară pe care îl avem este PNRR-ul, că ne place, că nu ne place, că e făcut de români, parțial sau în mică parte, cu multă ecologie, cu mult IT și așa mai departe. Ăla este, pe ăla în avem, e cu bani, e stabilit, e cea mai bună ocazie să îl implementăm și asta este, că ne place, că nu ne place…

Este singurul plan rotund de țară, care are și o secțiune fiscală, are toate aceste constrângeri macroeconomice făcute.”, a afirmat Valentin Lazea luni, la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Cele mai importante declarații ale lui Valentin Lazea:

  • Am o vastă experiență de a fi lucrat în multiple planuri de țară și strategii, o experiență tristă. Începând cu 1998 când s-a făcut planul de țară, prima tentativă a României să adere la OCDE, trecând prin 2016, Strategia România competitivă și 2018-2019, Planul național de adoptare al euro.
  • Aș vrea să definim ce înseamnă un plan de țară sau o strategie de țară pentru că nu e clar. Mulți zic, hai să alegem două-trei domenii, să băgăm bani în ele și ăla e planul nostru de țară. După mine, dacă e să dăm o definiție cum scrie la carte, o strategie de țară trebuie să îndeplinească cele șase puncte pe care le aveți aici:
  • să aibă în vedere toți cei trei factori care contribuie la PIB-ul potențial, respectiv capital, forță de muncă, productivitate;
  • să fie bugetate corespunzător toate măsurile cuprinse în acea strategie;
  • să nu afecteze echilibrele macroeconomice;
  • să presupună o îmbinare a celor trei politici: fiscală, monetară, de reforme structurale;
  • să depășească orizontul termenului scurt, mergând spre termen mediu și lung;
  • să implice un efort coordonat al tuturor ministerelor și agențiilor statului cu inițiativele sectorului privat.
  • Dacă vorbim de un plan de țară în adevăratul sens al cuvântului e o întreprindere nu ușor de făcut. Fiecare putem să avem idei, dar ele trebuie coagulate într-un întreg care să fie rotund și fiecare parte să aibă legătură cu toate celelalte.
  • De ce au eșuat programele de țară elaborate de autoritățile române? Primul motiv, măsuri nebugetate. În 2016, Banca Mondială a descoperit 365 de programe elaborate de autoritățile române zăcând prin diverse sertare, din care două treimi nu aveau prevăzut niciun buget. Dar există și o treime, o sută și ceva de programe, care aveau buget.
  • Un al doilea motiv este contextul electoral cvasi-permanent. Dau exemplu strategiei România competitivă, elaborată în anul 2016, sub egida Guvernului și a Academiei Române, cu măsuri clar identificate și bugetate, dar rapid abandonată din cauza contextului electoral al acelui an.
  • Mai mult decât atât, au existat și alte planuri de țară care pe lângă faptul că erau bugetate, nici măcar nu erau adoptate în context electoral, cum a fost Strategia națională de adoptare a monedei euro din 2018-2019, abandonată și ea foarte rapid.
  • Deci există probabil și alte cauze, mai profunde, de natură sociologică, culturală, pentru care programele elaborate de autoritățile române până în prezent au eșuat.
  • Cam care ar fi cauze mai profunde? Am listat patru cauze, probabil că ele sunt mai multe. O primă cauză ar fi lipsa de respect pentru autorități, lipsă generată și obiectiv și subiectiv. Obiectiv, să zicem pentru că publicul a văzut desele schimbări de priorități, imediat ce se schimbă guvernul se dau la o parte prioritățile vechi, apar altele noi sau chiar în același ciclu electoral, la prima remaniere se schimbă prioritățile. Ce e valabil azi, nu mai e valabil mâine. Asta nu poate să genereze încredere în autorități. Sau, cazul subiectiv, incompatibilitatea acestor idei sau proiecte avansate de autoritățile de la centru cu interesele locale, mai mult sau mai puțin oculte, care sunt deranjate sau au propria lor agendă și practic sabotează aceste idei venite de la centru.
  • Un alt motiv pentru care cred că au eșuat aceste programe de țară: lipsa de solidaritatea intra și inter instituțională. Aici avem o litanie întreagă de probleme pentru că un plan de țară presupune să ai empatie, empatie pentru instituții cu care nu vei mai niciodată de-a face, cu zone ale țării în care probabil nu vei ajunge, empatie între gulerele albe și gulerele albastre, între transilvăneni și olteni, între tineri și bătrâni și așa mai departe. Or noi în România am pierdut această noțiune de empatie și de solidaritate. România se caracterizează prin discrepanțe colosale la nivel teritorial, printr-un coeficient Gini foarte mare, care arată inegalitatea în societate, prin venituri fiscale de numai 27% din PIB, al doilea cel mai mic nivel din Europa, care arată ce? Că nu ești dispus să contribui la punga generală, că nu ești solidar cu restul națiunii.
  • Al treilea motiv foarte important, desconsiderarea stimulentelor non-materiale. Dacă un proiect nu vine cu punguța de bani atașată nu este interesant. Nimeni nu se gândește că făcându-și treaba bine și nu pentru bani face o economie de timp și de nervi pentru sine și pentru toți concetățenii săi. Occidentalii au ajuns de mult la concluzia asta, că făcându-ți tu treaba, îți economisești timpul și nervii tăi și și pe ai celorlalți care își fac treaba bine.
  • Al patrulea motiv, viziunea prevalentă pe termen scurt și foarte scurt, în sensul că întotdeauna dintr-un plan de țară se iau prima dată măsurile cele mai ușoare și mai populare, iar cele mai grele și cu efect pe termen lung sunt lăsate pentru mai târziu.
  • De ce au reușit parțial programele de țară elaborate pentru România de autorități străine, FMI, BM, Comisia Europeană? În primul rând, aceste autorități se bucură de mai mult respect decât autoritățile autohtone. În al doilea rând, îndeplinirea acestor programe vine la pachet cu stimulente de ordin material, vine cu punguța cu bani.
  • Chiar și aceste programe se lovesc în implementare de lipsa de solidaritate din societatea românească. De exemplu, privilegiile unora în materie de neplată a impozitelor și taxelor sau privilegiile altora în primi beneficii disproporționat de mari în raport cu contribuțiile. Știm discuțiile care au loc despre reforma pensiilor. Europa condiționează banii din PNRR de această reformă. Noi suntem dispuși să punem în pericol respectivii bani.
  • Și punctul patru, chiar și aceste programe făcute de instituții internaționale se lovesc de atitudinea orientată prevalent pe termen scurt în detrimentul termenului mediu și lung. Se selectează acele măsuri, ușor de făcut.
  • În concluzie, la ce putem, în mod realist spera vizavi de programul de țară? Cel mai bun program de țară pe care îl avem este PNRR-ul, că ne place, că nu ne placă, că e făcut de români, parțial sau în mică parte, cu multă ecologie, cu mult IT și așa mai departe. Ăla este, pe ăla în avem, e cu bani, e stabilit, e cea mai bună ocazie să îl implementăm și asta este, că ne place, că nu ne place.
  • Văd de asemeni posibile progrese punctuale, dar necoordonate făcute de unii întreprinzători români, fiecare pe nișa lui, însă fără să aibă o viziunea macroeconomică integratoare, fără să aibă neaparat viziunea impactului pe fiscalitate și pe politicile fiscale și monetare.
  • Pe termen lung și foarte lung, o reformă a sistemului educațional care să promoveze alte valori decât cele promovate în ultimii 30 de ani, punând accentul pe solidaritate, pe abordarea pe termen lung, pe respectul pentru autorități, pe stimulente non-materiale.
  • PNRR este singurul plan rotund de țară, care are și o secțiune fiscală, are toate aceste constrângeri macroeconomice făcute. Așa avem în fiecare lună două-trei conferințe care vorbesc fiecare despre plan de țară, dar fiecare vorbește despre un segment, un semi-segment, o activitate.
  • Banii și aprobarea se dau de la Bruxelles. Ei sunt în măsură să decidă dacă se sacrifică anumite obiective.
  • Cel puțin proiectul România competitivă și Strategia pentru adoptarea euro au fost cu girul Academiei făcute, rezultat în implementarea practică, zero. De ce? Din motivele de mai sus. Părerea mea este că societatea românească nu respectă astăzi autoritatea, nici a Academiei măcar și nu o respectă din cauza arătate. Cine poate să îndrepte asta pe termen lung? Sistemul educațional, dacă vrea.
  • Sub egida Academiei s-au mai făcut planuri, se vor mai face, publicul românesc, cei care sunt presupuși să implementeze, pe ei îi emoționează în vreun fel că e făcut de Academie? Părerea mea e că nu.
  • Empiric, legislația din România e făcută, din 90, începând cu amenzi destul de mici. Unele din ele nici măcar nu ar organ care să le urmărească și să le implementeze. Deci, din capul locului, costul de oportunitate pentru unul care încalcă legea este foarte mic. Penalitatea e mai mică decât câștigul pe care l-ar obține din încălcarea legii, pentru că legile sunt făcute cu amenzi foarte mici în România.
  • Nu, băncile naționale sunt o ramură a Guvernului care au în lumea asta o sarcină precisă, să nu lase inflația să crească. Atât și nimic mai mult. Noi nu stabilim politici fiscale, de reformă structurală, nici educaționale. Noi și nicio altă bancă centrală. Este o condiție a independenței băncilor centrale cărora li s-a dat acest mandat.

Prof. Dr. Daniel David, Rector, Universitatea Babeș-Bolyai: Românii – mentalitate și psihologie socială: ce blochează drumul României spre modernitate

”Modernitatea este definită prin indicatori psiho-culturali- trecerea de la colectivism la individ autonom, de la centralism la descentralizare. România se modernizează și se va moderniza. Un lucru bun, dar mai avem de lucru. Nu este ritmul chiar potrivit, dar panta este bună, nu știm însă când vom ajunge acolo….”, afirmă rectorul UBB, prof. dr. Daniel David.

”Problema noastră e legată de instituțiile slabe, care nu valorifică potențialul intelectual. Instituțiile apar ca slabe și din cauza faptului că ceea ce trebuie să preluăm noi din UE nu se potrivește cu profilul nostru”, a afirmat prof.dr. Daniel David luni, la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Soluții la îndemână, generale: ”Educația, evident, e fundamentală, dar astfel de intervenție se poate face pe termen mediu și lung, nu se poate face pe termen scurt. Legile educației- în chinurile facerii- trebuie să vină cu alte valori, alte instituții, să corecteze datele statistice. Abia atunci potențialul nostru va fi altul”, afirmă rectorul UBB.

Cele mai importante declarații ale lui Daniel David:

  • Proiectul România Educată e în chinurile facerii, să vedem ce va ieși. Sper să iasă mai bun decât cel din 2011, altfel nu are rost să ne gândim la el. Proiecte de țară, da, și eu am fost implicat, nu s-au implementat. De ce? Putem discuta..
  • Proiectul de țaă al președintelui Iohannis- s-a anunțat, nu s-a continuat. Deci, să vedem ce concluzii vom avea după această întâlnire….
  • Când vorbim despre capital uman, eu am să-l abordez din perspectivă psiho-socială. Sunt 3 modele pe care le-am pus într-o lucrare de psihologie care a generat multe discuții la nivelul românilor atunci când l-am publicat, în 2015… Cele 3 paradigme:
  • Prima. Pornim de la niște observații și vedem că în ceea ce privește competențele pe care noi le avem – fie că vorbim de competențe în zona preuniversitară, de competențe testate prin testele Pisa, fie că vorbim de competențele dobândite în zona Universităților, ne uităm la ranking, fie că vorbim de competențe ale adulților, în cazul învățării pe tot parcursul vieții – România se află, sistematic, la coada clasamentelor din UE.
  • Oricât ne dăm noi peste cap. Putem spune că nu-s bune testele, că nu-s adaptate nouă, ieșim pe ultimul loc sau, uneori, ne batem cu bulgarii pentru penultimul loc.
  • Automat, te întrebi: o fi ceva rău cu noi? Avem probleme legate de creativitate, avem probleme legate de competențele cognitive pe care le avem?
  • În lucrarea respectivă, eu am pornit de la aceste întrebări și am comparat aspecte legate de potențialul intelectual, inteligență, creativitate, între români și alte țări ale lumii. Nu este, evident, nicio diferență…
  • Atunci, concluzia lucrării a fost următoarea: deși potențialul nostru este bun, problema majoră pe care o avem, după mine, este legată de instituții. Noi nu avem instituții puternice, care să transforme acest potențial bun în  performanță.
  • Între aceste instituții, una, probabil că cea mai importantă în a transforma acest potențial în performanță este componenta de educație. Acesta a fost primul model discutat și pe care l-am fundamentat cu date empirice.
  • Nu intru în detalii, datele sunt cunoscute. Ne uităm la câțiva indicatori: stăm foarte prost în ceea ce privește educația timpurie. Avem prea puțini studenți raportat la populația României. Eu aud mereu discuții, oameni care spun în spațiul public: Domnule, terminați cu atâția studenți, Universitățile sunt fabrici de diplome. Studentul înseamnă altceva decât în urmă cu 20 de ani. Eu am făcut 5 ani psihologia, azi se face 3 ani. Specializarea se face la nivel de masterat și doctorat, licența este o introducere în domeniu, o creștere a nivelului cultural, e altceva licența. Noi stăm prost ca număr de studenți raportat la populația generală. Stăm prost la învățare pe parcursul vieții, stăm prost ca analfabetism funcțional… Nu insist, datele le știm..
  • Spun mereu: veriga care lipsește între potențialul bun și creativitate și performanțele noastre în competențe și inovație este legată de componente ale educației.
  • Este primul model ce trebuie luat în calcul dacă dorim să facem proiecte mai specifice.
  • Mai departe. Al doilea model se referă la profilul de țară. Spun de la început: un profil psiho-cultural nu este bun sau rău, nu este superior sau inferior altor profiluri care le au alte țări. Pur și simplu există.
  • Profilul de țară poate fi însă mai util sau mai puțin util, în funcție de spațiul geopolitic în care se proiectează o țară. Vorbeam cu negociatorul șef de la momentul integrării în UE și spuneam că au fost minunate acele dosare pe educație, pe economie, pe Justiție, dar a lipsit unul fundamental: dosarul de psihologie interculturală. Românii nu au fost pregătiți să intre în spațiul vestic din punct de vedere psihocultural. De exemplu: modelul cel mai cunoscut vorbește de faptul că diverse țări, diverse culturi, pot fi abordate printr-o serie de indicatori.
  • Sunt patru indicatori majori. Modul în care este puterea distribuită – România este încă o țară cu putere concentrată, asta înseamnă că cei din poziții de conducere sunt văzuți de ceilalți ca fiind șefi, nu reprezentanții lor, de aici poate și neîncrederea în autorități… În alte țări, alte culturi, puterea e distribuită pe zone, nimeni nu o poate concentra și se controlează unele pe altele. România, pe o scară de la 0 la 100 are unul dintre cele mai crescute scoruri de concentrare a puterii din UE, din 1990.
  • O altă dimensiune: evitarea incertitudinii. Unele țări, unele culturi, în momente de criză, de impredictibilitate, de nesiguranță adusă de viitor văd în aceste fenomene o oportunitate, aceea de a construi, de a stabili paradigme în termenii lor. Alte țări văd în aceste lucruri pericole, atunci rămân ancorate în prezent și așteaptă ca lucrurile să treacă. România are un scor foarte mare și aici- 90. Vem pericole și așteptăm să treacă, ceilalți construiesc.
  • Colectivism și individualism. România este încă o țară cu profil colectivist. Grupurile noastre sunt constituite, inclusiv în instituții, în logica unei familii extinse. În alte țări, grupurile se constituie cu indivizi care nu se cunosc între ei, nu au o logică de familie extinsă, ci oamenii descoperă că au valori comune, le pun împreună și constituie comunități puternice. Oricine ste binevenit în comunitate dacă are valorile comunițării. În comunități colectiviste trebuie să ai pe cineva, să cunoști pe cineva, altfel nu intri în grup. Este o diferență fundamentală, România are profil colectivist în timp ce țările vestice au alt profil.
  • Să înțelegeți diferența majoră de perspectivă: îmi amintesc un fost ministru întrebat de jurnaliști de ce și-a angajat fiica a răspuns că nu e treaba unui tată să aibe grije de fiica lui? Cam asta e societatea… Unele instituții publice, iar asta mie îmi dă fiori, se laudă că sunt ca o familie. O instituție privată poate acționa așa, dar o instituție publică nu are voie. Într-o familie, oamenii au grijă unii de alții, or o instituție publică trebuie să aibe grijă de cetățeni. Nu zic, e bine să avem admosferă pozițivă, dar nici ca o familie ….
  • Bun, mai vorbim de indulgență, de modul în care controlăm comportamentul social. Sunt societăți prin care acest comportament se controlează prin stimulente, în altele se controlează prin pedepse, prin vânarea greșelii. Așa este profilul României.
  • Ei, acesta este profilul nostru psiho-cultural. E bun sau rău? Depinde, dacă ne uităm spre Este e congruent cu ce se întâmplă acolo. Dar noi ne-am cerut în Vest, în NATO, în UE și trebuie să înțelegem 2 lucruri: UE e construită pe 2 valori fundamentale: descentralizarea puterii și individul autonom. Toate instituțiile au în background aceste valori. Noi suntem acum obligați să preluăm aceste instituții vestice, construite pe valori nu diferite, ci opuse valorilor noastre. Aceasta este una dintre marile probleme cu care ne confruntăm în acest moment.
  • Un alt model care arată modul în care arată azi România prin prisma altor 2 valori importante, de supraviețuire sau emancipare și valorile tradițional vs secular. România, dacă facem un proiect de țară, trebuie să înțelegem că este o țară cu profil tradițional care se mișcă spre emancipare.
  • E bun lucrul acesta, numai că pe noi ne prinde într-o manieră foarte complicată- atunci când apare emanciparea, aceasta este și a bunului simț și a celui fără bun simț, și a competențelor și a celor fără competențe. Instituțiile, spuneați, nu se respectă între ele. Așa este. Fiecare vrea să își facă vocea ascultată, toate sunt în fază de emancipare, dar nu știu să colaboreze…
  • A angajat președintele un proiect de țară, alte instituții au venit cu alt proiect. De ce? Fiecare a vrut să aibe vocea ascultată.
  • Anul trecut am încercat să înțelegem cum sunt distribuite aceste profiluri pe județe, pe regiuni… Profilul României este același și la nivelul regiunilor, și la nivel de județe. Cu culori mai intense sau mai puțin intense. Am făcut analize care arată că aceste nuanțe pot explica unele rezultate, de ce unele regiuni sunt mai dinamice ca altele, de ce apar disparități. Există această analiză.
  • Un alt model, al treilea, pornește de la neîncredere. Neîncrederea este elementul fundamental între oameni. Dacă avem încredere între noi cooperăm și construim instituții puternice. Dar noi avem un scor de țară foarte scăzut la acest indicator. Și sunt diferențe mari la nivel regional, care pot să explice lucruri… Cu fiecare generație, încrederea crește, e un lucru bun, dar nu crește suficient dacă ne comparăm cu alte state.
  • Modernitatea României, modernitate definită prin indicatori psiho-culturali- trecerea de la colectivism la individ autonom, de la centralism la descentralizare- România se modernizează și se va moderniza. Un lucru bun, mai avem de lucru. Nu e ritmul chiar potrivit, dar panta este bună, nu știm însă când vom ajunge acolo….
  • Concluzii: După mine, problema noastră e legată de instituțiile slabe, care nu valorifică potențialul intelectual. Instituțiile apar ca slabe și din cauza faptului că ceea ce trebuie să preluăm noi din UE nu se potrivește cu profilul nostru. Trebuie să înțelegem asta și să potrivim lucrurile. Nu ne ajută nici gradul scăzut de încredere, duce la cooperare scăzută.
  • Soluții la îndemână, generale: Educația, evident, e fundamentală, dar astfel de intervenție se poate face pe termen mediu și lung, nu se poate face pe termen scurt. Legile educației- în chinurile facerii- trebuie să vină cu alte valori, alte instituții, să corecteze datele statistice. Abia atunci potențialul nostru va fi altul.
  • Vrem ceva pe termen scurt? Se poate. Uitați-vă la modelul Cluj, uitațivă la Oradea… sunt și altele. Ce au făcut? Au luat în jurul lor tineri, unii care au terminat școli în străinătate, alții care au terminat în țară, dar toți cu profilul către care vrem să mergem. Au făcut echipe cu acești tineri, le-au dat putere, au aplicat pentru fonduri europene, fonduri structurale. Și lumea se schimbă în acest fel, se intră într-o buclă: dacă aduci bani într-o societate, banii ajută individul să se emancipeze. Dacă dezvolți, modernizează individul. Intrăm într-o buclă pozitivă. Chiar dacă la nivel local. Dar dacă se întâmplă în mai multe locuri, apar rețele care schimbă dinamica țării.
  • Asta se poate face pe termen scurt. Altfel, să facem legi bune ale educației pe termen mediu și lung.
  • Țara are nevoie și de Universități naționale, și de Universități regionale, și de Universități locale. Nu toate trebuie să fie Harvard… Problema noastră e că toți vrem ca universitatea noastră să fie de nivel național, de inspirație internațională. E greșit. Avem nevoie de Universități regionale care, în dialog cu autoritățile să formeze resursă umană. Nu avem nevoie de cercetare peste tot. Cercetarea să fie la Universitățile naționale, celelalte să formeze specialiști. În administrație, în economie, în business. Eu am foarte multe critici față de aceste legi, în universitar. Dar pentru prima dată văd un lucru bun în legile Educației: această diferențiere a universităților. Apar și mecanismele care să creeze această diferențiere. Cred că, dacă se va implementa, va funcționa bine. Sigur, sunt și lucruri periculoase, dar se pot discuta în Parlament…

Ilie Bolojan, președinte al Consiliului județean Bihor, fost primar al orașului Oradea pentru 3 mandate (2008-2020): Administrația trebuie să vadă ce-i lipsește economiei și să-i livreze

Președintele Consiliului Județean Bihor crede că lipsa de încredere în autorități este dată în principal de lipsa livrabilelor și de nerespectarea angajamentelor electorale. ”Oamenii nu mai au așteptări, nu mai cred în ceea ce spui că vei face, dar dacă respecți asta, am constatat că crește gradul de încredere și nu numai, crește inclusiv gradul de conformare și de activism civic”, afirmă Ilie Bolojan.

”Nu a existat o strategie națională pe care să o urmăm și care să fie un ghid de bună practică. Cele mai bune proiecte care au fost realizate în acești ani au fost prin preluarea de bune practici de la alte administrații din vestul Europei și aplicarea lor în condițiile noastre”, a declarat Ilie Bolojan luni, la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Principalele declarații ale lui Ilie Bolojan:

  • Cred că lipsa de încredere în autorități este dată în principal de lipsa livrabilelor și de nerespectarea angajamentelor electorale. Oamenii nu mai au așteptări, nu mai cred în ceea ce spui că vei face, dar dacă respecți asta, am constatat că crește gradul de încredere și nu numai, crește inclusiv gradul de conformare și de activism civic.
  • O schimbare de țară este o sumă de schimbare de comunități și eu vreau să vă spun câteva lucruri despre comunitatea locală unde am avut onoarea să fiu primar trei mandate și acum la nivel de județ. E adevărat, eram în vestul României, mai aproape de țările Uniunii Europene și asta înseamnă un avantaj geografic, dublat de lipsa de infrastructură a României, dar nu eram un județ bogat, nici acum nu suntem. O direcție importantă a fost să atragem capital pentru că nu aveam capital, nu aveam locuri de muncă, pe fondul dezindustrializării pe care am avut-o după anii 90. Un instrument important a fost crearea de parcuri industriale, într-o primă etapă în municipiul Oradea. Asta a însemnat aproximativ 300 de hectare puse la dispoziție, hectare care au fost preluate din terenurile statului. Avem zeci de hectare probabil la nivelul fiecărei reședințe de județ, abandonate, de care ministerele nu mai știu, care sunt pline de bălării și pe fonduri europene au fost introduse utilitățile, au fost date companiilor și suntem în situația ca de la 75 de mii de angajați în 2008, acum avem peste 95 de mii de angajați, deci a fost o creștere de peste 20 de mii de locuri de muncă, care a însemnat investiții străine, dar și investiții românești, companii românești care s-au extins și s-au dezvoltat.
  • Următoarea etapă este să extindem acest lucru în județ pentru că avem un grad de ocupare care încă ne permitem să creștem, dar de la peste 50 de km de Oradea, nu ai posibilitatea să faci navetă. Prin urmare, suntem în lucru cu al doilea val de parcuri industriale în așa fel încât forța de muncă disponibilă care este la 80-100 de km de Oradea, pentru a nu se depopula în totalitate zonele rurale, să aibă locuri de muncă cât mai aproape de casă. Oferim același sistem prin care am identificat amplasamentele, am preluat prin finanțări europene, prin credite, investim în utilitățile și în infrastructura conectivă a acestora, în așa fel încât să existe condiții pentru investiții și în aceste locații.
  • Asta a fost o direcție importantă și am ajuns la un șomaj destul de redus, dar suntem într-o zonă de capcană a venitului mediu și trebuie să vedem ce putem face atâta cât ni se permite nouă autorității, să ieșim din această zonă.
  • Am lucrat în acești ani foarte mult la infrastructură, o direcție foarte importantă pentru că investițiile private urmează infrastructura și s-a investit foarte mult prin parteneriate, prin credite, prin fonduri europene, am evitat conflictele, pentru că aveam parteneriate cu Ministerul Transporturilor care trebuiau să dureze mandate întregi și miniștrii de la transporturi se schimbă frecvent. Am trecut de toate. Unul din lucrurile importante pe care le-am făcut și care nu sună bine, am făcut exproprieri. La noi e o fugă de exproprieri, dar nu poți să faci infrastructură nouă și mare fără să expropriezi. Am trecut peste aceste lucruri chiar dacă nu erau populare, având majorități stabile de două-treimi și având multe mandate care ne-au permis să ieșim dintr-o logică ciclic-electorală.
  • O altă chestiunea importantă a fost partea de infrastructură care să susțină mediul de afaceri de la terminale intermodale, cargo. Aceste proiecte sunt în derulare în momentul de față și se lucrează la ele în așa fel încât această infrastructură să susțină zona de afaceri.
  • Un alt domeniu important a fost să ne punem în valoare lucrurile care ne diferențiază de alte orașe pentru că în cazul localităților mai mici, spre deosebire de Cluj de exemplu sau de București, care au niște mase critice mari, universități puternice, conectivitate mare, un mediu de afaceri puternic, acțiunile autorităților locale în celelalte comunități sunt foarte importante pentru a avea un rol activ în susținerea economiei locale.
  • Unul din elementele de identitate a unui oraș este partea de centru istoric, cele care îl mai au. O direcție importantă a fost să reabilităm clădirile din centrul istoric. Aici un pachet de măsuri, parte de stimulare, dar mai important partea coercitivă au dat rezultate. După cinci ani de stimuli, de facilități, de la scutiri de impozite, timp în care nu s-a întâmplat nimic, doar supraimpozitarea a avut efecte din păcate și abia după aceea rata de reabilitare a clădirilor a crescut foarte mult. Acest mix de măsuri a făcut ca astăzi o bună parte din centru să fie în reabilitare și să se ajungă la faza de contagiune, în care nu mai trebuie să îi stimulezi pe oameni, ci pur și simplu din dorința ca și casa lor să arate bine se reabilitează masiv. În felul acesta, un element de identitate, care atrage turiști, care creează o stare de bine, spații pietonale de bună calitate, au făcut ca să fim un oraș în care poți să faci un city break de bună calitate în România.
  • A trebuit să facem niște lucruri pe care mediul economic într-o primă etapă refuza să le facă pentru că nu păreau sustenabile. Nu eram un oraș în care părea sustenabil să faci o școală internațională. A trebuit să intrăm într-o cofinanțare și câțiva ani de zile am cofinanțat o școală internațională și abia acum, după 4-5 ani de zile, este pe picioarele ei și funcționează independent.
  • Am investit în Aqua Park ceea ce nu fac instituțiile publice, trebuie să facă privații, dar pentru că nimeni nu a avut curajul să facă acest lucru, pentru că nu ieșeau calculele bine, a trebuit să facem noi acest lucru și s-a dovedit că a fost un lucru corect pentru că a fost un embrion de la care și privații au primit confirmarea că se poate și acum avem investiții private în acest sens.
  • Am lucrat și lucrăm la potențarea zonei periurbane, a celei agricole, supraimpozitând cu 500% terenurile necultivate, îndemnând primarii să facă acest lucru, potențând turismul rural, susținând mici antreprenori locali care produc produse așa încât gradul de ocupare a forței de muncă în zona rurală să crească destul de mult.
  • Sunt aceste măsuri pe care le-am aplicat în acești ani și care cred că dacă sunt aplicate în multe locuri acolo unde este posibil, sunt convins că pot să dea rezultate.
  • Nu cred că vom putea evita disparitățile între regiuni. Nu cred că vom putea reduce enorm de mult disparitățile dintre marile orașe și localitățile mici care au tendința de depopulare, dar sigur, ceea ce poate să facă guvernul sau autoritățile locale este infrastructura mare, conectivă, care să scurteze distanțele între estul și vestul României. Cred că poate fi dusă o politică națională care să stimuleze performanța în administrație pentru a reduce disparitățile.
  • Noi suntem un județ cu cel mai mic număr de funcționari pe cap de locuitor pentru că am încercat în acești ani să stimulăm transferul dinspre sectorul public către sectorul privat. Cred că este important să stimulezi proiecte și să susții proiecte ca guvern cu cofinanțarea autorităților locale pentru că astăzi ne disipăm destul de puternic. Alocăm sume în foarte multe localități, dar din păcate eficiența acestor investiții nu este analizată și dacă s-ar impune o chestiune de cofinanțare, cu siguranță s-ar duce investițiile către zone care au capacitate de dezvoltare, zonele metropolitane într-o primă etapă și apoi celelalte regiuni.
  • Dacă Agenția de Plăți în Agricultură face plăți către persoane care nu își cultivă terenurile înseamnă că face o ilegalitate. Partea de stimuli în agricultură înseamnă atât susținerea integrării economiei rurale în zona de urban, adică valorificarea acestor produse și creșterea productivității în agricultură, dar pe de altă parte înseamnă și o parte de penalizare, pentru că altfel terenurile rămân pe mulți ani de zile nelucrate și intrarea lor în circuitul agricol este foarte greoaie.
  • Nu a existat o strategie națională pe care să o urmăm și care să fie un ghid de bună practică. Cele mai bune proiecte care au fost realizate în acești ani au fost prin preluarea de bune practici de la alte administrații din vestul Europei și aplicarea lor în condițiile noastre.

Cristian Diaconescu, fost ministru de externe: ”Trebuie să știi cum stai nu doar în raport cu marile puteri, ci și cu zonele în care ai expertiză”

Fost ministru de Externe, Cristian Diaconescu atrage atenția că lumea se resetează la nivel global. ”Vă garantez, o reașezare se va petrece. Cum, în ce fel, pe ce parametrii, e greu de precizat acum, dar trebuie să fii foarte atent și la acest subiect”, afirmă Cristian Diaconescu.

”În ceastă lume dură, care reașează parametri pentru perioade lungi, semnalele care vin din zona de taonare – pentru că nu există negociere – cuprind și elemente care țin de repoziționări. Acestă lume dură va însemna inclusiv schimbarea echilibrului de forțe. Și aici trebuie să te uiți cum stai. Nu doar în raport cu marile puteri, ci și în raport cu zonele în care ai expertiză sau interesele coincid. Este o chestiune de evaluare ce trebuia făcută ieri. Și o chestiune care presupune un demers politic profesionist”, a afirmat Cristian Diaconescu luni, la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Principalele declarații ale lui Cristian Diaconescu:

  • Pentru un proiect de țară care, din perspectiva relațiilor internaționale, să redeștepte România, menționez în primul rând necesitatea unui model. Un model de acțiune concretă. Eu sunt tehnocrat. Știu că există o expertiză ieșită din comun din pespectiva politicii externe- toată lumea se pricepe, știe să evalueze… Permiteți o perspectivă mai aplicată…
  • Un model. După 1990, după părerea mea, modelul de proiect de țară legat de politica externă a fost integrarea. Niciunul nu a mai fost atât de semnificativ, cu implicații majore care să conteze pentru fiecare dintre noi. Această integrare a presupus implementarea ideii: dați-mi o politică internă bună ca vsă vă dau o politică externă de succes.
  • O politică externă nu este numai atributul instituțional al celor care se ocupă zi de zi de subiect. Integrarea a arătat capacitatea de schimbare pe orizontală și de adaptare – convenabilă sau nu, se subsuma întregului demers. Așa cum arătau toate evaluările și discuțiile cu vecinii, românul vrea în vest, nu într-o zonă gri.
  • Atunci, deși s-a plecat mai târziu, cu defazaj de 2 ani față de Grupul Vișegrad, în acel moment s-a reușit să generăm acest moment semnificativ care acum pare ceva comun- a circula, a atrage fonduri europene, a fi apărat… e o banialitate …
  • Fără a sublinia un anume tip de frustrare, pot să spun că au fost momente când trebuia negociat o lună doar să te apropii de ușa încăperii în care se vorbea de România.
  • O precizare legată de model: ultimele capitole de integrare au fost, ce interesant, Justiția și Concurența. Au fost cele mai greu de digerat din punct de vedere al reperelor Occidentale… Agricultură, economie, mediu, politic – s-au dus între primele.. Refdorma sistemului judiciar și concurența au fost însă până la limită. Am crezut că face AVC Pușcaș în perioada aceea. Nu voia statul, era un soi de rezistență în a dopta niște criterii
  • Din această perspectivă, există un nou moment, o necesitate cât se poate de concretă privind realitatea de azi: PNRR. Atenție pentru viitorul proiect, negocierile înseamnă un referențial profesionist din partea celor care au mandat să negocieze și, așa cum arată Constituția și legile țării, în afară de Președinte, Prim-Ministru și Ministru de Externe, restul au mandat din partea Guvernelor.
  • De partea cealaltă, când vorbim de parteneri, discutăm despre birocrați, nu de instituții care fac concesii sau care intervin să medieze când te-ai încurcat cu Bâstroe, să spunem…
  • Mergând mai departe, pe scurt, repere importante pentru viitor: În primul rând, interesele fundamentale ale României sunt puse în discuție prin războiul din Ucraina. Ce a vrut Federația Rusă? Două teme esențiale din punctul lor de vedere: să neantizeze Ucraina și să transforme statele care au intrat în NATO după 90 în teritorii pe care, la un moment dat, Alianța își postează armament și scuturi antirachetă. Ideea că nu ești stat ci ești teritoriu este un mental în proximitatea estică pe care îl întâlnești în orice dialog, indiferent de nivel. Retragerea pe aliniamentul din 1997 a NATO, dacă mâine e oferită, probabil că războiul se oprește în Ucraina.
  • O să spuneți: Exclus! Da, și eu sunt de acord. În acest moment procesul este exclus, dar procesul trebuie urmărit cu foarte mare atenție.
  • În al doilea rând: ce se pune la îndoială în acest moment sunt valorile europene. Tot ce s-a construit în această țară, tot ce s-a prezentat ca fiind o realizare, s-a subsumat ideii de aderare la valorile europene. Da, de multe ori am primit un anume tip de răspuns, politic, modul în care vă promovați este în regulă, din punct de vedere al poprorului român însă aceste valori nu sunt foarte clare… Acesta era semnalul care venea din zona Occidentală.
  • Am avut și eu o satisfacție, poate meschină. Am sunat câțiva după ce i-au primit în frontieră românii pe refugiații ucraineni. Ei, singuri, până s-a dus și statul, cât s-a dus… Am spus: uite, să facem o comparație cu 2016, cu Coridorul balcanic, să comparăm ca atitudine și apetența de a te asocia cu valori și standarde….
  • În al doilea rând, sfere de influență. Se va reseta lumea la nivel global. Vă garantez, o reașezare se va petrece. Cum, în ce fel, pe ce parametrii, e greu de precizat acum, dar trebuie să fii foarte atent și la acest subiect.
  • Federația Rusă consideră că a veni la gurile Dunării este o chestiune naturală. Mi-a spus-o în față ministrul de Externe Lavrov. Nici-o problemă. Un război în Marea Neagră câștigat de Federația Rusă înseamnă nave militare pe Brațul Sulina, ca să știți cum stăm.. Nu vreau să fiu dramatic, dar trebuie să avem o perspectivă și în legătură cu actualitatea unui plan de țară.
  • Faptul că nu poate rămâne doar o dizertație academică așa cum, din păcate, mărefer la aspecte instituționale, se întâmplă în acest moment. Un ultim punct: să știți un lucru, nu doar din punct de vedere militar, dar și politic, diplomatic, Federația Rusă merge permanent pe două paliere. A avea inițiativa și a escalada pentru a dezescalada. Cum te raportezi la aceste subiecte, e problema ta. Din perspectiva NATO au fost teme care, probabil, cu o politică externă ceva mai aplicată, mai profesionistă, ar fi putut fi evitate.
  • Un singur exemplu: după intervenția din 2014 în Crimeea, Donbas, Lugansk, statele Occidentale, lumea liberă, au simțit nevoia să schimbe o decizie din 1997. În relația cu Federația Rusă, Alianța mergea pe 3 paliere: apărare, descurajare și dialog. În acel moment s-a simțit nevoia să se pună accent pe descurajare și apărare și să scadă dialogul.
  • Prima măsură, una dintre primele: crearea grupurilor de luptă. Au fost create în statele baltice și Polonia, zona de nord. NATO cu glonț pe țeavă, ca lucrurile să fie clare. În aceleași decizii ale NATO, s-a hotărât ca în legătură cu partea sudică, Marea Neagră, reacția avansată, rapidă, a Alianței va fi una adecvată. Ce fac eu dacă fac o analiză a solidarității și coeziunii pe această frontieră? Văd că de la mijloc spre nord sunt 4.000 de militari NATO, iar de la jumătate până la Marea Neagră- care din 1992 a găzduit toate conflictele din această zonă – reacția e alta. Interesant.
  • Repet, a fost o decizie luată în cadrul Alianței, iar deciziile au fost reanalizate la summit-ul de la Madrid, din 2022…
  • Practic, nu suntem obișnuiți cu conflictul, nu numai noi. În Europa am avut o lungă perioadă de pace, cu resetare de valori, de criterii de modernitate, de democrație… Cu o singură excepție, conflictul din Balcani.
  • Din acest punct de vedere, readaptarea pe un proiect de țară nu înseamnă acțiuni numai în afara țării. În egală măsură înseamnă și cu comunici în interior și e greu pe aceste subiecte. Noi, gererația mea, am avut șansa ca atâta vreme cât societatea a spus ”ăștia ne duc în Vest” nu s-au interesat în legătură cu detaliile: cum, care-i parcursul, când se greșește, când se acționează bine. Acum lucrurile s-au schimbat. Motivarea societății, mai ales în fața fricii, este una care trebuie să reprezinte un argument de management politic corespunzător al tuturor care fac politică externă.
  • Dacă te uiți la Bâstroe, fac politică instituții care nu au neapărat ceva în mandatul de activitate. Dacă te uiți la Schengen, dacă te uiți la securitatea României… Politica externă a devenit politică de securitate, iar miniștrii Apărări sunt azi miniștri de Externe în ce privește cooperarea cu Occidentul…
  • În ceastă lume dură, care reașează parametri pentru perioade lungi, semnalele care vin din zona de taonare – pentru că nu există negociere – cuprind și elemente care țin de repoziționări.
  • Speranța unui proces de pace nu poate fi decât una etapizată. Nu se poate termina nimic mâine. La masa discuției, la masa oricăror negocieri de principiu  trebuie să stabilim agenda, părțile, raportul de compromis și mecanismul de implementare. Eventuali garanți care să acopere un acord bilateral implementabil.
  • Acestă lume dură va însemna inclusiv schimbarea echilibrului de forțe. Și aici trebuie să te uiți cum stai. Nu doar în raport cu marile puteri, ci și în raport cu zonele în care ai expertiză sau interesele coincid. Este o chestiune de evaluare ce trebuia făcută ieri. Și o chestiune care presupune un demers politic profesionist.
  • Sigur, este cât se poate de important ca în timp real – pentru că nu mai există timp efectiv pentru evaluări – să ai reacție. Aici am o veste bună, plecând de la experiența trecută. Dacă în 2004, an electoral, Parlamentul nu adopta în iunie legile justiției – și le-a adoptat, transpartinic – nu puteam merge la Helsinki cu capitolul încheiat și ne puneau lângă Croația, care a intrat în UE după alți 8 ani, chiar dacă era Croația. Ei, atunci Parlamentul a putut, apropos de iminența unui gest…
  • Păstrarea solidatității democrațiilor. Deși pare simplu, este ceva complicat. Este în interesul nostru să păstrăm această solidaritate. E complicat pentru că în mentalul de la Vest de Viena politicianul depinde de opinia publică. În est, politicianul nu depinde de nimeni, nici de presă, nici de opoziție, na-re nimic împotriva sa, totul depinde de jocurile din bula sa. La vest însă, cetățeanul e preocupat de migrație. La est, în spațiul democratic, cetățeanul e speriat de amenințarea rusă.
  • Când se adună miniștii se adună în jurul mesei decid în legătură cu planuri, proiecte, strategii finanțabile. După care, dom ministru, politician, se întoarce acasă, la el în circumscripție, unde e întrebat: ce facem cu migrația, ce facem cu frontierele- iar asta poate fi subiect inclusiv în ceea ce privește prezența americană.
  • Solidaritatea nu mai poate fi considerată la București ca ceva împlinit. E nuanțată, dar atenție la nuanțe…
  • Anvergura unui personaj politic e dată de ceva simplu: câți lideri europeni au în agendă numărul său de telefon și îi răspund. Eu cunosc 10 din România.

Ionuț Dumitru, Chief Economist, Raiffeisen Bank: Avem o problemă – la prima vedere stăm bine, dar agențiile de rating nu ne cred

”Cu toții ne dorim ca un proiect de țară să aducă prosperitate în sens economic în primul rând. Pentru a ajunge la această prosperitate trebuie să avem o creștere economică sustenabilă”. Problema, identificată de economistul șef al Raiffeisen Bank: ”Ai spune că România a avut o poveste de succes din punct de vedere economic. Din păcate, avem o problemă că agențiile de rating nu ne cred, avem o problemă de percepție cumva. Nu știm să livrăm politici economice consistente în timp”, a declarat Ionuț Dumitru luni, la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

”Statul trebuie să facă un lucru pe care din fericire a început să-l facă, să dezvolte infrastructura mare. Dacă nu conectăm regiunile istorice între ele, Moldova în primul rând, să nu sperăm că vreodată județe ca Vaslui o să aibă mai mult de 46% din media națională, procent neschimbat în 19 ani”, afirmă Ionuț Dumitru.

Principalele declarații ale lui Ionuț Dumitru:

  • Trei direcții de acțiune pentru o creștere economică sustenabilă. Cu toții ne dorim ca acest proiect de țară să aducă prosperitate în sens economic în primul rând. Pentru a ajunge la această prosperitate trebuie să avem o creștere economică sustenabilă.
  • Noi am avut creștere economică în ultimii ani. Dacă ne uităm pe grafice, PIB-ul la paritatea puterii de cumpărare per capita, în prețuri comparabile, față de media UE, în România este 74,2% în momentul de față, respectiv în 2021. Ungaria era puțin peste noi, probabil că în 2022 i-am depășit. Suntem mai sus decât unele țări din zona euro, cum ar fi Letonia, Croația, Slovacia, Grecia. Iar de Bulgaria cu care ne comparam la coada clasamentului, ne-am detașat semnificativ și avem un decalaj de aproape 20 de puncte procentuale față de media UE.
  • Ai spune că România a avut o poveste de succes din punct de vedere economic. Din păcate, avem o problemă că agențiile de rating nu ne cred, avem o problemă de percepție cumva. Nu știm să livrăm politici economice consistente în timp pentru că altfel dacă faci pur și simplu poza economică, noi avem un PIB/capita care ar justifica probabil un rating de țară mai bun. Noi suntem în continuare la triplu B minus, prima treaptă din investment grade și asta pentru că piețele, agențiile de rating nu cred că știm să ținem linia dreaptă și să avem creștere economică pe termen lung.
  • Problema este că noi am avut o convergență foarte rapidă și suntem țara din UE cu convergența cea mai rapidă în ultimii 20 de ani, însă avem în același timp și decalaje foarte mari în interiorul țării. Noi avem în interiorul României mai multe Românii. Sunt diferențe destul de notabile și în materie de indicatori psihologici, dar și din punct de vedere economic sunt diferența destul de notabile între regiunile țării.
  • Dacă ne uităm la PIB/capita la paritatea puterii de cumpărare, o să vedem că față de media națională sunt doar opt județe care sunt peste medie. În același timp, avem județe foarte bogate, cum ar fi București care în 2019 era 263% față de media națională, dar avem și Vaslui care e la coada clasamentului, la 46%. Diferența dintre cel mai bogat și cel mai sărac județ este de 1 la 6. Avem un decalaj uriaș între nivelul de bogăție al celui mai bogat și celui mi sărac județ din România.
  • În termeni de convergență, și avem datele până în 2019, în ultimii zece ani, vedem că sunt 15 județe care au avut o dinamică mai rapidă decât media națională și 27 care au avut practic divergență față de media națională. Sunt 15 carea aleargă înainte și 27 care stau pe loc sau aleargă în spate. Câștigătorii sunt de departe București, Cluj, Timiș, Sibiu sau Sălaj, care au câștigat în termeni de PIB/capita în ultimii 20 de ani. Cei mai mari perdanți sunt Covasna, Harghita, Ilfov, Constanța, Galați, Bacău, Vrancea, care au pierdut masiv în termeni de convergență față de media națională.
  • Aici sunt semne mari de întrebare și vizavi de eficiența programelor de dezvoltare locală. Cât au făcut bine în termen de reducere a decalajelor între diverse regiuni ale țării.
  • Fără îndoială că nu poți să vorbi de plan de țară, de prosperitate economică, dacă nu e împărtășită de cât mai multe județe. Țesutul social economic nu poate fi păstrat dacă nu ai o prosperitate împărtășită de cât mai mulți.
  • Al doilea subiect pe care vreau să-l adresez este legat de echilibrele macro. Vrem prosperitate pe termen lung? Trebuie să respectăm condiția necesară, dar nu suficientă pentru a avea creștere economică sustenabilă și anume să avem echilibre macroeconomice, să păstrăm echilibrele macroeconomice.
  • Se vorbește în special de aceste deficite gemene, deficit bugetar, deficit de cont curent. România a avut în perioada pre-criză financiară, începând cu 2005, o expansiune puternică a sectorului privat dublată și de o creștere puternică a sectorului public, de creșterea deficitului în sectorul public și am ajuns în 2007-2008, când a izbucnit criza financiară, cu niște dezechilibre economice foarte mari. Deficitul de cont curent ajunsese la aproape 14% din PIB, care ulterior a necesitat o corecție care a fost destul de dureroasă pentru țesutul economic și social. Am mai experimentat o astfel de exuberanță în perioada 2015-2018-2019, în care, la fel, deficitul bugetar a crescut foarte mult și am ajuns în 2019 să avem un deficit bugetar de peste 4% din PIB, cel mai mare din Europa. Și în 2008, când am avut creștere economică foarte înaltă, am ieșit în evidență cu un deficit bugetar uriaș și as spune că pentru noi, economiștii, 2008 este exemplul clasic de așa nu din perspectiva politicilor economice, să faci deficite uriașe când economia creșterea foarte repede și era deja foarte dezechilibrată.
  • Acum suntem iarăși în situația în care avem deficite mari și de cont curent și bugetar. Să sperăm că această deteriorare din 2022 a deficitului de cont curent, până la 9 și ceva la sută din PIB, a fost generată în cea mai mare parte probabil de creșterea prețurilor la materii prime pe piețele internaționale din anul anterior, în special la energie și odată ce aceste prețuri s-au corectat, probabil că și deficitul de cont curent nu va mai crește sau se va corecta ușor.
  • Dar rămâne problema structurală. Deficitele comerciale sunt destul de mari în trei zone principale: în energie, unde putem deveni exportatori de energie, dar noi de ani de zile discutăm și facem destul de puțin în materie de exploatare a unor noi resurse naturale cum ar fi, spre exemplu, gazele din Marea Neagră. Putem deveni exportatori de energie, dar cu niște demersuri concrete în direcția aceasta și făcute ieri, nu astăzi. În același timp, mai avem zona de produse agroalimentare unde ca să ai deficite atât de mari cum are România și în același timp să ai un potențial agricol uriaș, fiind numărul 5 la nivel european ca suprafață agricolă și ca suprafață cultivată cu cereale, este o mare rușine națională pe care trebuie să ne-o asumăm. În al treilea rând, industria petrochimică, legată și de partea energetică, unde avem deficite foarte mari, importând vopsele, fertilizanți, absolut tot ce ține de această industrie.
  • Am intrat în criza pandemică, în 2020, cu cel mai mare deficit bugetar din Europa și ieșim în 2022 tot cu cel mai mare deficit bugetar din Europa. În alte țări europene, deficitul bugetar a scăzut mult mai rapid, ceea ce înseamnă că natura deficitului nostru este una structurală și nu a fost una conjuncturală.
  • Așa cum vedem în momentul de față, bugetul nostru este extrem de fragil. Dacă eliminăm partea de venituri excepționale din energie, veniturile conjuncturale pe care le-am înregistrat din sectorul de energie, nu prea mai rămâne mare lucru în termen de colectare. Dacă ne uităm la buget suntem cam pe unde eram și înainte, adică veniturile din taxe și impozite sunt undeva în jur de 27% din PIB, față de o medie europeană de 41%. Diferența este uriașă, între ce colectăm noi și media europeană, diferența fiind foarte mare și față de vecinii noștri sau țările din Europa Centrală și de Est și acest lucru ne vulnerabilizează în fața unor șocuri adverse. Resursele noastre bugetare, oricum te-ai uita la ele sunt mici, după orice standard.
  • Constrângerea suplimentară care ne apare în buget în anii următori este legată și de mediul acesta de dobânzi pe care îl întâmpinăm la nivel global. Cheltuielile cu dobânzile la datoria publică în România, chiar dacă datoria noastră publică este semnificativ mai mică decât mediile europene, cheltuielile cu dobânzile sunt deja mai mari decât mediile europene. Noi alocăm cam 2% din PIB pentru dobânzi la datoria publică. Alocam în 2018, 2019 circa 1% din PIB. Un punct procentual din PIB îl alocăm suplimentar pentru plata dobânzilor la datoria publică, ceea ce ne îngustează spațiul bugetar pe care îl avem. Constrângerea cea mai practică pentru expansiunea datoriei publice, că văd foarte multe voci care spun că datoria publică în România nu e chiar atât de mare, în termeni absoluți, la 48% din PIB, într-adevăr, față de standardele europene pare mică, însă trebuie privit și din perspectiva capacității de absorbție a piețelor financiare. Dacă ne uităm, principalul finanțator al datoriei publice este sectorul bancar, care au deja o expunere de aproape 23-24% din total active, cea mai mare din Europa. Avem o adâncime a sectorului financiar destul de mică, care nu permite o absorbție a unei datorii publice mult mai mari. Avem un sector care e cam de cinci ori mai mic decât media europeană, iar datoria publică e cam de două ori mai mică decât media europeană. În termeni proporționali, datoria noastră publică nu mai pare chiar atât de mică. Principala constrângere este că nu are cine să o cumpere, cine să o finanțeze, la nivelul nostru de dezvoltare din momentul de față.
  • În plus, avem și o structură pe monede care ne vulnerabilizează. 55-56% din datoria noastră publică este denominată în valută. Sunt două țări în Europa care mai au o pondere mai mare ca a noastră, Bulgaria și Croația, una are consiliu monetar, cealaltă a adoptat euro, nu mai au risc valutar. Ungaria și Polonia au o proporție mult mai mică 22 și ceva la sută datorie denominată în valută. Ne îndeamnă la o politică prudentă.
  • Noi plătim dobânzi destul de mari pentru că avem și un rating destul de slab. Doar Grecia are un rarting mai slab decât noi în Europa. Așa cum menționam, dacă te uiți pe cifre, pe partea de convergență reală, ai spune că România merită un rating mai bun. Din păcate avem o problemă de percepție și agențiile de rating, investitorii în general nu ne cred că suntem în stare să menținem această traiectorie și atunci ratingul nostru este în continuare destul de slab. După părerea mea, trebuie obligatoriu să îmbunătățim ratingul de țară pentru că ne va apăsa foarte mult cheltuiala cu dobânzile în ultimii ani.
  • Dacă ne uităm la structura populației noastre pe vârste o să vedem că populația în vârstă de 15-64 de ani reprezintă cam 65% din total populație. În ultimii zece ani am pierdut un milion de oameni, pierdere în sectorul populației active. Populația inactivă a rămas aceeași. A scăzut cu un milion populația, dar scăderea este din populația activă, cea care este activă în câmpul muncii. Dintre aceste persoane între 15 și 64 de ani, persoane în piața muncii avem doar 65% care ne diferențiază față de celelalte state. Media europeană e cu 10 puncte procentuale mai mare. Ne plângem foarte mult de lipsa forței de muncă, a forței de muncă calificată. Avem o participare mică la activitatea economică. În segmentul 55-64 de ani, doar 46% din populație este activă în piața muncii, mai puțin de una din două persoane muncesc și lucrul acesta ne diferențiază masiv față de țările din jurul nostru sau față de media europeană.
  • Aici avem diverse explicații, una dintre ele este legată fără îndoială de pensiile speciale. Ne plimbăm cu subiectul ăsta de colo-colo, dar nu-l adresăm așa cum trebuie. Statisticile arată că 90 și ceva la sută din acele persoane care nu muncesc în segmentul acela de muncă nu vor să muncească pentru că au probabil în primul rând alte forme de venit, pensii speciale probabil.
  • Din această populație activă în piața muncii, doar o proporție destul de mică față de mediile europene este populație activă sub formă salarială. La noi sunt puțini salariați și o parte din ei sunt neplătitori de taxe și impozite. Un milion și ceva de salariați muncesc la negru. 25% din cei care plătesc taxe și impozite sunt salariați în sectorul public. Cam asta e poza de ansamblu a pieței forței de muncă.
  • Activitate economică redusă, adică o participare redusă, puțini salariați, o parte semnificativă sunt în sectorul public. Problema nu e neaparat că sunt prea mulți în sectorul public ci că sunt prea puțini plătitori de taxe și impozite în sectorul privat. Problema este că avem mulți salariați în sectorul public raportat la sectorul privat. Problema nu este neaparat că sunt mulți în sectorul public, ci puțini în cel privat.
  • Durata vieții active este cea mai mică din Europa. Știm că media are multe puncte slabe, dar pe medie, în România se muncește 31,3 ani.
  • Soluțiile sunt mai multe. O să mă refer la două. Prima, după mine este omul sfințește locul. Și în avem pe domnul Bolojan aici care a avut rezultate la Oradea foarte bune. Dar este absolut clar că este și o problemă de management la nivel local. Resurse sunt puține, dar resurse sunt puține și pentru Oradea și pentru alte municipii din țară. Problema este cum găsești oameni iscusiți care să aducă acele resurse, să atragă acele fonduri europene și sunt exemple de succes și în alte localități din țară.
  • A doua chestiune care trebuie punctată este și rolul statului, rolul guvernului central. Statul trebuie să facă un lucru pe care din fericire a început să-l facă, să dezvolte infrastructura mare. Dacă nu conectăm regiunile istorice între ele, Moldova în primul rând, să nu sperăm că vreodată județe ca Vaslui o să aibă mai mult de 46% din media națională, procent neschimbat în 19 ani. Soluția, după mine, ține și de rolul statului în infrastructura mare. Investind în infrastructură, investitorii privați vor veni și ei. Când văd că statul s-a implicat văd o oportunitate de afaceri acolo și vor profita de ea.

Răzvan Nicolescu, președintele Asociației pentru Energie Curată şi Lupta Împotriva Schimbărilor Climatice și membru al Consiliului de Conducere al Institutului European de Inovare și Tehnologie (EIT): ”Percepția noastră în străinătate este mai proastă decât realitatea noastră de țară”

Fost ministru al Energiei, Răzvan Nicolescu consideră că, în momentul de față, România stă foarte bine la capitolul interconectări, ”dar suntem puțin în urmă cu investițiile”.

”Este ciudat și este rău că suntem în urmă cu investițiile pentru că stăm pe un morman de bani- aprope 15 miliarde euro fonduri europene la dispoziția sectorului energetic. Acest lucru înseamnă că, dacă acești bani se cheltuiesc inteligent, noi am mai putea atrage încă 30 de miliarde ușor”, a afirmat Răzvan Nicolescu luni la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Foarte important pentru Răzvan Nicolescu mai sunt procesul de întinerire a clasei decidente și executive din administrație și dialogul și relația cu medul privat.

”Aducerea unei noi generații este o necesitate. Dacă nu vom reuși acest lucru, putem să facem noi, cei din această sală, un proiect de țară în 2 săptămâni. Dar ce facem cu el dacă nu e implementat? Capacitatea noastră de implementare este chiar mai puțin performantă decât capacitatea noastră de a realiza strategia”, spune Răzvan Nicolescu.

Principalele declarații ale lui Răzvan Nicolescu:

  • Încep cu o veste bună: conform datelor Eurostat, în 2021, ultimul în care avem date, România a fost al doilea mare producător european de biciclete. S-au produs la nivel european vreo 13 milioane de biciclete, au produs polonezii vreo două milioane și ceva, noi aproape 2 milioane, după npoi italienii și francezii. Ați auzit pe cineva în România în vreo strategie, din multele care s-au prezentat, vorbind despre România ca mare producător de biciclete? Din câte cunosc, nu.
  • Dar cum am ajuns acolo? Păi, niște antreprenori, din mediul privat, s-au întâlnit, au discutat și au decis să facă niște fabrici de biciclete. Le-au făcut și ăsta-i rezultatul: suntem al doilea mare producător european de biciclete.
  • Din punctul meu de vedere, un proiect de țară trebuie să înceapă, trebuie să se bazeze pe ce avem. Un lucru foarte important pe care îl avem noi azi, ca țară, este un mediu privat foarte vibrant, foarte activ. Această creștere economică pe care o prezenta mai devreme Ionuț Dumitru, această creștere de putere de cumpărare, se datorează în mare măsură mediului privat.
  • Am promis că rămân în notă optimistă. Ce avem noi în energie bun? În primul rând, avem un trecut glorios, aș spune. Prima țară producătoare de petrol înregistrată oficial la nivel mondial. Timișoara, primul oraș din lume cu iluminat public centralizat. București, prima capitală din lume cu iluminat public centralizat. Incredibil. Un trecut absolut glorios care ne permite să ne construim un brand în acest domeniu.
  • Ce mai avem? Un prezent decent aș spune. Cu toate greșelile, cu toate nerealizările suntem pe locul doi, tot în date Eurostat, la cea mai mică dependență din UE de importurile de resurse. Avem acum 24% energie regenerabilă în mixul nostru energetic. Nimeni nu mai are așa ceva în Europa Centrală și de Est. Nimeni nu are în Europa un nivel atât de scăzut de emisii per capita ca România. Suntem locul 4 la nivel mondial la creștere economică versus creștere emisii. Deci, avem un prezent decent, aș spune, care ne permite să construim pentru viitor.
  • Ce trebuie să facem în acest domeniu în viitor? În primul rând, e nevoie de o decizie strategică, toată filosofia pe care s-a fundamentat sectorul energetic românesc a fost ”prin forțele noastre proprii”. Așa a fost gândit sectorul, ca noi să producem suficientă energie ca să ne acoperim nevoile, atâte cât or fi ele. Trebuie să ne gândim: mergem în continuare pe această filosofie sau schimbăm?
  • Dacă mergem pe aceeași filosofie trebuie să fim foarte atenți cu interconectările pentru că, interconectându-ne, practic nevoile- și avantajele- sunt puse la cumul cu ceilalți. Există și obligații ca țară UE de interconectare, nu vorbesc de îndeplinirea acestor obligații, vorbesc de depășirea acestor obligații. În momentul de față, stăm foarte bine la capitolul interconectări, suntem puțin în urmă cu investițiile.
  • Și este ciudat și este rău că suntem în urmă cu investițiile pentru că stăm pe un morman de bani- aprope 15 miliarde euro fonduri europene la dispoziția sectorului energetic. Acest lucru înseamnă că, dacă acești bani se cheltuiesc inteligent, noi am mai putea atrage încă 30 de miliarde ușor. Deci, un total de 45 de miliarde euro la dispoziția sectorului energetic. Păi, putem să instalăm mii de MW. Și în fotovoltaice, și în eoliene, și în nuclear și în ce vrem noi.
  • Dar trebuie să avem capacitatea să cheltuim acești bani, iar asta depinde doar de noi. Ce ne-ar trebui? Din punctul meu de vedere ne-ar trebui 100 – 150 de oameni. La conducerea companiilor de stat, la conducerea instituțiilor, oameni care să fie onești și care să facă treabă. M-aș bucura ca între acești 150 de oameni mai mult de jumătate să fie antreprenori, m-aș bucura iar, dacă se poate, mai mult de jumătate să fie femei- cred că femeile în România, cu toată părerea de rău pentru noi, bărbații, sunt mai eficiente și mai oneste decât bărbații. Și, mi-aș dori ca 30% dintre acești 150 de oameni să fie din generația lui, nu știu, David Popovici… generația 20-30 de ani, o generație cu altă mentalitate.
  • În lunile cât am fost la minister am încercat să fac asta, să aduc tineri. A fost cea mai plăcută surpriză, am adus vreo 20… Am desființat toate criteriile de vârstă la concursurile pentru ocuparea pozițiilor libere din minister. Au venit, spuneam vreo 20- unii au performat imediat, unii au început să performeze după câteva luni, alții probabil nu ar fi performat niciodată, dar s-a văzut o schimbare. La câteva luni după ce am plecat, au plecat și ei, majoritatea forțați să plece pentru că erau ”o pată de culoare”.
  • Aducerea unei noi generații este o necesitate. Dacă nu vom reuși acest lucru, putem să facem noi, cei din această sală, un proiect de țară în 2 săptămâni. Dar ce facem cu el dacă nu e implementat? Capacitatea noastră de implementare este chiar mai puțin performantă decât capacitatea noastră de a realiza strategia.
  • Revin, subliniez încă o dată, rolul sectorului privat în ultimii doi ani. Cel mai mare investitor în sectorul energetic românesc sunt așa-numiții prosumatori. Sute IMM-uri, sute de oameni care și-au pus panouri fotovoltaice pe hale, pe case, în curți. Au investit peste 350 de milione de euro în peste 350 de MW instalați deja în România.
  • Dialogul și relația cu medul privat, din punctul meu de vedere, sunt fundamentale. Altfel, avem o țară bogată- nu o să uit niciodată, 2014, în fața a zeci de companii, la Hilton, prentam că o să organizeze o licitație, o nouă rundă de acordare de licențe în România. Au trecut 8 ani, între timp gazul e limitat, petrolul e interzis, licitația nu s-a organizat, rezervele, dacă sunt acolo în continuare, neexploatate, taxe neplătite, locuri de muncă ne create. Lumea se schimbă, nu stă după noi. Noi trebuie să înțelegem această schimbare, ne punem pe val, sau nu. Este un lucru care ține de noi.
  • Repet, în energie, 3 mari provocări. Prețuri – aici aș spune că suntem în media europeană dar am putea să fim mai bine, cu o mai bună organizare, mai ales pe zona de companii de stat. Partea de verde, suntem cei mai buni din regiune, trebuie să începem să spunem lucrul acesta…
  • Olandezii, prietenii noștrii, au avut obiectiv în 2020 14% energie regenerabilă în mixul energetic. Au făcut 11%. Noi am avut 24%, am făcut 24%. Ei sunt țara curată, țara morilor de vânt, noi mai avem multe de făcut. Păi, realitatea, cifrele arată un pic altfel, ar așa sunt ei percepuți…
  • Aflându-mă la conducerea acestei Agenții europene care se ocupă de tehnologie și inovare, am șansa, vă spun asta cu multă durere, din păcate, percepția noastră în străinătate este mai proastă decât realitatea noastră de țară. O spun cu mare durere și aici văd un rol și al profesioniștilor din Ministerul de Externe – măcar să fim percepuți în realitate, așa cum suntem ca țară.
  • Avem un paradox: cred că avem, din Europa, dintr-un calcul pe care l-am făcut, cei mai mulți doctori în funcții publice. Nu doctori, doctori, aici avem un număr mic, dar numărul doctorilor în funcții publice este impresionant, dar și cel mai mic buget acordat inovării și cercetării. Pe de altă parte, să fim conștienți că cel mai mare start-up care s-a ridicat vreodată din Europa în domeniul tehnologiei digitale este din România. Sunt cei de la UiPath, cei mai mari. Potențial deci există. La UBB deja funcționează deja primul master din ECE în ciber security. Lucruri se întâmplă, adevărat, suntem în urma potențialului pe care îl avem.

Florin Spătaru, Ministrul Economiei: ”Suntem una din țările cu resurse importante la nivel european care duc la o varietate de abordări”

Ministrul Economiei anunță, în premieră, că guvernul urmează să aprobe o Strategie a resurselor minerale neenergetice.

”În maximum o săptămână veți vedea în guvern strategia pentru resurse minerale neenergetice. Un document care stătea de mulți ani ma Ministerul Economiei pe care l-am relansat cu ajutorul celor din universități, mediu de afaceri, institute de cercetare”, a afirmat Florin Spătaru luni la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

”Asta vrea să facă România: vrea să investească, vrea să devină hub industrial, vrea să devină pol de furnizare la nivel european. Pentru asta avem nevoie de un plan, de bani alocați acolo unde trebuie și are nevoie de comunicare între decidenți politici și mediul de afaceri”, mai precizează ministrul Economiei.

Principalele declarații ale lui Florin Spătaru:

  • Avem multe avantaje competitive: avem independență energetică, avem resurse minerale pe care le putem exploata și sper să o facem. În maximum o săptămână veți vedea în guvern strategia pentru resurse minerale neenergetice. Un document care stătea de mulți ani ma Ministerul Economiei pe care l-am relansat cu ajutorul celor din universități, mediu de afaceri, institute de cercetare.
  • Acest plan de țară e nai degrabă un plan dinamic. Nu mai vorbim de o strategie de sute de pagini și să pierdem oportunități. Un plan de țară trebuie implementat din momentul lansării. Toate programele care duc la transformarea economiei într-un context multi criză trebuie agregate în măsuri pe termen scurt. Avem timp să facem programe și strategii, am și făcut la minister, dar asta nu înseamnă că trebuie să finalizăm o strategie ca să luăm măsuri.
  • Ce am făcut? Schemă de minimis pentru economia circulară: 93 de companii care au aplicat cu proiecte pilot care vor fi finanțate prin ministerul Economiei și vom avea proiecte concrete de economie circulară.
  • Am mai adus și această schemă 959. Sunt surprins pentru că în momentul în care am lansat schema de ajutor de stat pentru industria prelucrătoare am crezut că va fi una care se adresează industriei și va fi bine primită… Sunt uimit să văd că mediul de afaceri spune că este, poate, una dintre cele mai bune pe care România le-a avut în ultimii 30 de ani. De ce? Ne adresăm zonelor în care a existat industrie și nu mai există, adresăm pentru prima oară deficitul de balanță comercială și ne ducem cu proiecte, cu bani, în zone în care avem nevoie.
  • Planul de țară este unul pe care va trebui să îl lucrăm, dar în același timp trebuie să acționăm. Acțiunea nu înseamnă doar măsuri pe care le luăm la nivelul țării dar și poziționare în context european și global.
  • La nivel european sunt foarte multe inițiative care vizează producție de energie, reziliență, creșterea independenței economiei UE. Poate România să absoarbă așa ceva? Da, dar dacă face ce trebuie. Dacă vine cu stabilitate politică, dacă arată că măsurile fiscale sunt transparente, predictibile și dau încredere.
  • 2022 a dat încredere investitorilor- vorbim de 11 miliarde euro investiții străine directe. Acest trend trebuie să continue pentru că România economică a anilor 2030-2050 este o Românie decarbonată, cu investiții în tehnologie, cu centre de tehnologie, dezvoltare, inovare și cu un capital uman care este folosit la maximum. Asta presupune lucru în echipă, ca membri guvernului, cei care sunt responsabili de aceste sectoare să stea la aceeași masă, să discute, să creeze direcții de acțiune.
  • Să facem întâi direcțiile după care să facem un plan consistent. La ministerul Economiei am adus un număr de consilieri cu care discutăm strategia de dezvoltare industrială a României. Acești oameni respectabili au venit și mi-au spus că a mai fost o asemenea strategie în România, facem alta? Am spus: Nu, luăm istoria și o actualizăm. Așa putem merge mai departe. Trebuie să avem principii pe care să le enunțăm către toți jucătorii.
  • Asta vrea să facă România: vrea să investească, vrea să devină hub industrial, vrea să devină pol de furnizare la nivel european. Pentru asta avem nevoie de un plan, de bani alocați acolo unde trebuie și are nevoie de comunicare. Între decidenți politici și mediul de afaceri.
  • Discutam cu AmCham cum putem atrage mai multe investiții americane, din alte țări, pentru a optimiza avantajele competitive. O parte dintre propuneri le-am notat, dar aștept propuneri în continuare, în discuții directe.
  • Consider că orice actualizare trebuie să țină cont de bază, care poate părea prozaică: baza de aprovizionare de la care pleacă tot. Această sursă de materii prime, materiale, servicii trebuie să fie indiscutabil pe agendă. Dar trebuie să ținem cont că suntem parte a unui context european, unde sunt alte produse, servicii solicitate. În funcție de avantajele pe care țara le are trebuie să dăm direcții clare.
  • Un exemplu de actualizare: Până acum câțiva ani nu se auzea de un ecosistem în domeniul semiconductorilor în România. Consideram că semiconductorii pot fi aprovizionați din China, Taiwan, noi îi folosim și, iată, avem industrie automotive. Nu mai poate fi folosit acest concept, deci am început să lucrăm în acest domeniu. Cum facem asta? Prin cercetare, dezvoltare, prin atragerea unui jucător major în România pentru crearea unui centru tehnologic- mă refer la iMac – și prin discuții cu companii mari care își definitivează strategii de investiții. Nu mai putem aștepta să vină investitorii, ci trebuie mers acolo să vedem ce au nevoie și cum putem acomoda sistemul românesc la investiții de asemenea anvergură.
  • Deficitul de balanță comercială e unul care se găsește în criteriile schemei 959. Bugetul nu este foarte mare, e un compromis pe care l-am acceptat, dar schema va fi multianuală și vom notifica la Comisie că vom avea un buget anual de 500 milioane euro.
  • Un raport de anul trecut spunea că România este a 19-a cea mai complexă economie mondială. Avem un mix de sectoare, dar va trebui să definim un brand al României. Personal, aș merge pe o abordare mai complexă și aș defini România ca pol de inovare în producția industrială. Asta înseamnă ca centrul tehnologic și producția să se îmbine. Este clar că suntem una din țările cu resurse importante la nivel european care duc la o varietate de abordări. Industria oțelului va rămâne definitorie din punctul meu de vedere, vom avea producție de oțel și aluminiu verde. Dar și producția de echipamente va avea un rol important.
  • Dorința de digitalizare există, important e să fie pusă în practică cu bugete aferente. Vrem registru electronic, vrem arhivare electronică, vrem o clădire emblematică pentru economia României.
  • Trebuie să ieșim din discuția investițiilor în țară și să vedem cum promovăm branduri românești în afara țării. Gerovital e un nume cunoscut, tractoarele românești sunt apreciate…. Pentru asta trebuie să facem un program de popularizare a acestor branduri, inclusiv pentru capitalizare.
  • Din punctul meu de vedere, salariile din sistemul public central al celor care dezvoltă politici publice sunt o problemă ce trebuie discutată la nivel național. Avem nevoie de specialiști care trebuie să fie bine plătiți.

Jean Valvis, fondator Aqua Carpatica & general manager Valvis Holding: ”Să spunem asta: Suntem, cu date, numărul 1 mondial în domeniul apelor minerale”

Când spunem ceas elvețian, brânză Feta grecească, mașina germană, toată lumea știe că sunt bune. Noi la ce suntem buni? La ape minerale, spune Jean Valvis, fondator al Holdingului Valvis.

”De ce? Avem 40% din rezerva europeană, avem 110.000 de km patrați care primesc apă pură și nu avem problemele de îngrășăminte pe care le au Franța, Germania, Polonia… Primim apă curată, o păstrăm curată. Noi suntem numărul 1 mondial în domeniul apelor minerale”, a argumentat Jean Valvis luni la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Dar nu avem un atlas al apelor minerale din România și asta a cerut guvernului să nfacă. În schimb, Jean Valvis a oferit gratuit statului conceptul promovat deja de compania sa: ”România, țara apelor minerale”.

Principalele declarații ale lui Jean Valvis:

  • Vă propun să facem distincție între termeni: planul de țară e un concept, brandul de țară e un alt concept, reputația țării e al treilea concept.
  • Problema asta e în mintea mea de 20 de ani. Era epoca unde fiind membru al Consiliului Investitorilor Străini, declarând public că sunt bucovinean de adopție – cred că nimeni nu contestă că toată viața mea profesională nu m-am luptat pentru a promova România la export, în 2006, la niște discuții, boardul FIC s-a adresat guvernului încercând să afle niște direcții. Care sunt domeniile cu avantaj competitiv, să mergem acolo unde avem ”mușchii”. Răspunsuri am primit de tipul: ce vrei să ne spui, să facem noi un plan de țară cum făceau comuniștii? Ata e economie de piață, piața ne va spune unde suntem puternici. Aceasta era mentalitatea predominantă la acel moment. Tremuram să fim în logica sistemului precedent.
  • Planul de țară e ceva care privește gospodăria internă, e ceva organic. Nuanța e diferită de brand de țară. Planul de țară e ce fac la mine în curte, ce schimbări aduc. Concluzia mea, de om care crede în România: cu cât noi toți, societate civilă, partide, instituții, nu realizăm necesitatea de a crea oameni de stat nu avem nicio șansă să vedem continuitate la un plan de țară.
  • Continuitatea este absolut necesară, cine garantează continuitate, un guvern care vine și schimbă strategii? Unde sunt oamenii de stat? Cristian Diaconescu spunea că știe 10. Eu vă spun că știu 5 oameni de stat. Am cunoscut vreme de 30 de ani 5 oameni jos pălăria, reprezentanți ai intereselor statului, nu ai unui buzunar sau unui compromis.
  • De ce nu generăm odată o strategie multipartinică, ca să depășim problemele politice, condusă de oameni de stat, bine plătiți, fără populisme, fără critică de opoziție.
  • Apoi, pentru un plan îmi trebuie infrastructură. Observați ce s-a întâmplat cu internetul. Când a ajuns în România foloseam la început linii de telefonie. Dar când am dezvoltat infrastructura a venit internet de generație a doua, cu servere controlate de cei care le construiesc. Acum vorbim de internet de generație a treia, cu baze de date care nu sunt controlate de operator. Fără infrastructură, internetul nu se dezvolta în România așa cum s-a dezvoltat.
  • Cât efort facem pentru infrastructură în agricultură? Fără infrastructură nu putem vorbi de economie și de plan de țară. Fără drumuri nu faci transport, turism, economie. Fără irigații- și asta e infrastructură – nu faci agricultură.
  • Ce mai lipsește, cred, e democrația în interiorul partidelor. Să ai oameni de stat și reprezentativitate, trebuie să ai democrație la interiorul partidelor. Pentru a avea continuitate, pentru ca oamenii de stat să aibă cu cine să vorbească.
  • Preiau un alt concept: brand de țară. Și cu asta m-am ocupat din 2010. Am prezentat primele mele idei despre unde are România un avantaj competitiv și comparativ. Spunem ceas elvețian și toată lumea știe că e bun. Spunem scotch wiskey, Feta din Grecia, mașina germană- toată lumea știe că e bun. Noi la ce suntem buni?
  • Când am ridicat acest subiect fiecare a început să se bată cu pumnii în piept: industria de turism, IT, industria alimentară și agricultura. Fiecare spunea că el este mai bun. Sunt absolut convins că viitorul de succes al României se va baza pe inițiativa privată a României. Personal, nu mă aștept ca statul să facă ceva. Dar ce trebuie să facă statul- de aceea am lansat conceptul pe care îl voi ceda gratuit statului dacă își dorește, am lansat campania ”România, patria apelor minerale”. De ce? Avem 40% din rezervă, avem 110.000 de km patrați care primesc apă pură și nu avem problemele de îngrășăminte pe care le au Franța, Germania, Polonia… Primim apă curată, o păstrăm curată. Noi suntem numărul 1 mondial în domeniul apelor minerale.
  • Am fost la 2-3 guverne, am auzit promisiuni. Fără oameni de stat care să înțeleagă – am și găsit miniștri care au înțeles, mașina din spatele lui nu trage. Au fost miniștri care au înțeles nevoile agriculturii, dar în spate nu era nicio structură care să implementeze deciziile.
  • Din 2006 am înființat grupul de lucru pentru agricultură la FIC. Cer din 2006 infrastructură de irigații, pentru agricultură modernă. Când se decide, în 2014, să fie dați bani pentru irigații, 250 milioane, s-a splitat în două: magistralele au rămas la stat, țevile secundare au mers la asocierea udătorilor și eu întreb: ce se va întâmpla dacă eu termin investiția țevilor secundare cu resurse proprii iar statul nu își face treaba? Până azi, la exploatarea pe care o dețin în Călărași, infrastructura e gata, dar magistrala așteaptă o pompă care să vină de la Galați.
  • Comasarea terenurilor, crearea de stimultente economice pentru depozite, unificarea ofertei. Este încă o opoziție față de cooperativă, și azi considerată ca colectivizare comunistă. Stimulente ca căpsuna mea, afinele mele, bio, să nu plece la procesare în Germania, ci să fie procesate aici.

Mihai Matei, președinte ANIS: Încă ne bazăm puțin pe inovare, iar modul în care se achiziționează software în România e coșmar

Industria IT, importantă pentru România, are nevoie să treacă la nivelul superior: de la export de muncă la crearea de valoare, de proprietate intelectuală. O spune Mihai Matei, președinte al patronatului industriei IT autohtone. Una dintre problemele industriei o reprezintă accesul greoi la finanțare.

”Piața, mă uit în principal la piața publică pentru că cred că în principal sectorul public poate să fie un factor de creștere pentru IT. Ce poate produce o schimbare majoră este să reformăm Legea achizițiilor publice. Modul în care se achiziționează software în România e coșmar. Trebuie să schimbăm această lege astfel încât sectorul public să poată face achiziții mai agil, mai dinamic, să se poată adapta pe parcurs. Dacă facem chestia asta, pentru IT sectorul public va deveni o piață. Sectorul public este acum o piață pentru puțini jucători”, a afirmat Mihai Matei luni la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Prncipalele declarații ale lui Mihai Matei:

  • Eu simt planurile de țară la firul ierbii, ca antreprenor. Le-am făcut de atâtea ori…. Sunt antreprenor IT, președinte al patronatului industriei software și vicepreședinte al Concordia. Vă prezint o radiografie a industriei. AINS reprezintă în acest moment cam 70% din cifra de afaceri a României în software, avem membri cam 180 de companii. Trei date importante din studiile noastre:
  • Industria IT contribuie la creșterea economică a României cu aproximativ o treime, deci este unul dintre pilonii importanți din dezvoltare, reprezentăm cam 10% din exporturile totale ale României și cam 25% din exporturile de servicii. Asta e imaginea industriei din studiile noastre. Industria asta are potențial și a livrat, a transformat potențialul în energie cinetică
  • În același timp, studiile ne mai arată că in industria asta încă nu e bazată pe inovare, ci este o industrie care exportă în principal muncă. Asta face industria acum- nu e rău și cumva este normal. Dar miza strategică a României este să facem tranziția către industrie IT bazată pe inovare.
  • Aici merită să ne uităm, de ce nu, la modelul chinezesc, turcesc, la diferite țări care au făcut această tranziție.
  • Pe mine mă ia cu teamă când aud de brand de țară pentru că văd că cel puțin în industria IT e ușor de rezolvat: putem să facem o frunză d-asta românească, o împachetăm într-un NFT- să aibă și aer digital – și am rezolvat problema. S-a mai făcut, știm să o facem, cu efecte zero. Bănuiesc că chestiunea de fond este cum facem ca în industria IT să construim echivalentul fabricilor de mașini, de semiconductoare. Cum construim asset-uri localizate pe teritoriul României care să producă creștere economică. Asta cred că e miza.
  • În IT răspunsul este foarte simplu: proprietate intelectuală, IP. Ca să facem trecerea de la industrie care exportă muncă la industrie care exportă valoare, că asta ne dorim, trebuie să construim IP în România, iar noi nu facem asta. Pentru toată lumea: asta înseamnă produse software, aplicații construite aici care să producă valoare aici.
  • Degeaba avem zeci, sute de mii de angajați în industria de IT dacă noi exportăm muncă. E normal în acest stadiu de dezvoltare, suntem o economie liberă tânără, să fim aici, dar trebuie să mai facem un pas, tranziția către inovare.
  • În momentul acesta, în stadiul actual, România ia praful de pe tobă din industria IT. Degeaba atâția angajați, ei produc valoare în altă parte. Trebuie să ne punem problema cum începem să luăm și noi crema.
  • Aș sintetiza așa: un business are nevoie de 3 lucruri pentru a prospera – capital, oameni, acces la resurse. Orice business mai are nevoie de un factor important pentru a prospera – piața. Industria IT are o particularitate: nu are nevoie de resurse. Este una dintre puținele industrii unde mix-ul de capital și de oameni în amestec potrivit poate produce minuni și marje de profit mult mai mari decât în orice altă industrie.
  • Despre capital. Starea de fapt în acest moment este că noi nu avem suficient capital astfel încât să câștigăm o cursă regională sau globală. Nu avem cum să ne batem, financiar, să construim aici un Microsoft sau un Google. Nu avem capital. Trebuie deci să găsim asimetrii, să găsim nișe – în industria IT – unde putem intra inteligent. În piețe insuficient consolidate sau mature.
  • Aici putem intra, dar pentru asta ar trebui să renunțăm la banii ăștia de tip elicopter- Start-up Nation și altele care aruncă bani care nu produc rezultate. Un exemplu personal. Am o investiție de câteva sute de mii de euro într-un start-up de tehnologie care cred că are potențial global. În 5 ani, dacă ne mișcăm cum trebuie, putem fi un jucător relevant la nivel global. Căutăm finanțare. Singura sursă de finanțare pentru un start-up, care produce acel IP, este capitalul privat, care este foarte mic. În condițiile astea, orice start-up e gâtuit, e într-o cursă de supraviețuire. E normal ca într-un start-up să fii într-un joc din acesta, dar, față de celelalte state, suntem mult în urmă.
  • Ce trebuie schimbat: în primul rând perspectiva sectorului public și a finanțatorilor din sectorul public vizavi de risc. Toate fondurile europene au între criterii de eligibilitate profitul celui care depune cerere de finanțare. Asta este incompatibil cu noțiunea de start-up. Un start-up va produce bani la un moment dat, dacă nu moare. Așa funcționează industria asta. Idee concretă: să ne uităm la fondurile europene și să le restructurăm, să le reformulăm astfel încât start-up-urile din tehnologie să poată accesa finanțări.
  • Piața, mă uit în principal la piața publică pentru că cred că în principal sectorul public poate să fie un factor de creștere pentru IT. În sectorul public avem o abordare monolitică, sunt proiecte uriașe. Deși avem o istorie de eșecuri noi le continuăm. Nu avem nicio legătură cu ce se întâmplă în business, adică să ne dezvoltăm agil..
  • Alt exemplu personal: am dezvoltat 2 platforme globale, una prin care s-au distribuit vaccinurile anti-covid la nivel global, alta prin care s-a monitorizat la nivel global situația Covid. Am mai dezvoltat, pentru un alt guvern, o soluție prin care s-au acordat 300 de miliarde, deci bugetul României într-un an de zile, sub formă de ajutoare de stat. În România nu cred că m-ar băga nimeni în seamă de la Ministerul de finanțe să discutăm cum arată sistemele astea. Sau, de la Ministerul Sănătății, nici nu se pune problema…
  • În România am un proiect la sistemul penitenciar, facem sistemul de evidență. Un sistem foarte complex care a fost bugetat, cred, acum 10 ani. Au avut cerințe realizate acum vreo cinci, o să îl terminăm peste vre-un an și deja va fi învechit din punctul de vedere al nevoii sistemului respectiv. Așa funcționează achizițiile.
  • O poveste amuzantă din proiectul ăsta: pe parcursul proiectului, colegii mei au constatat, împreună cu beneficiarul, că dezvoltă o funcționalitate de care beneficiarul nu are nevoie. Toată lumea știe că nu e nevoie, dar sunt alocate câteva mii, zeci de mii de euro pe funcționalitatea respectivă. Toată lumea de la masă știa că nu e nevoie de ea, cu toate astea am ales să mergem înainte pentru că așa scria în contract, nu puteam adapta contractul. Așa funcționează achizițiile publice în România, e un coșmar. Modul în care se achiziționează software în România e coșmar.
  • O altă măsură care cred că poate produce o schimbare majoră este să reformăm Legea achizițiilor publice. Are legătură cu ce spunea dl. David, cu încrederea socială. Trebuie să schimbăm această lege astfel încât sectorul public să poată face achiziții mai agil, mai dinamic, să se poată adapta pe parcurs. Dacă facem chestia asta, pentru IT sectorul public va deveni o piață. Sectorul public este acum o piață pentru puțini jucători.
  • Punctul legat de oameni. În final se rezumă la educație, iar aici cred că avem două probleme. Una cantitativă, avem undeva la 20-25% din populația cu vârstă de liceu nu este la liceu. Motivul e extrem de simplu: sărăcie. Aici pierdem potențial. Dacă pe oamenii aceștia îi aducem în câmpul muncii, peste 10-15 ani vom vedea rezultate economice. Dar nimeni din sectorul public nu își asumă să facă asta. Nici măcar în PNRR…
  • O măsură strudiată și implementată în multe țări este masa caldă. Aduci copii ăia îi aduci la școală dacă le oferi o masă caldă. În PNRR ar fi trebuit, cred că a trecut timpul, ca o parte din bani să se ducă pe a construi infrastructura scolară pentru masă caldă. Am fi convertit o bună parte din cei 20% și i-am fi văzut ca rezultat în economie peste 10-15 ani.
  • A doua problemă e calitativă. Un exemplu legat de digitalizare. Eu am copiii în sistemul public de învățământ, cred că la cea mai bună școală publică din București. Fata mea, care e clasa a 8-a, avea oră de TIC. Tema lor: să copieze din manual un tabel cu tastele și ce face fiecare tastă. Asta este lecția de TIC în cea mai bună școală din București. Pînă nu reformăm modul în care ne educăm copiii, asta e de importanță strategică pentru România.
  • Noi ne educăm copiii ca pe niște roboți și sistemul de educație e extrem de performant. Pentru secolul XVIII. Noi educăm roboți care vor pierde bătălia în prima secundă când văd tehnologiile noi.

Bogdan Costinescu, Director Software Engineering, Security and Operating Systems, NXP Semiconductors România: Cum putem avea succes în zona semiconductorilor

Cum putem să fim de succes în această zonă a semiconductoarelor? Ar fi cele trei lucruri: trebuie să știm ce vrem să facem, trebuie să putem să facem ceea ce vrem să facem, să avem capabilitățile necesare și trebuie să vrem să facem respectivele lucruri – Aceasta este rețeta de succes descrisă de Bogdan Costinescu, NXP Romania.

”cred că trebuie să continuăm în această direcție. Există experiență, există pe ce să construim, există capabilitățile, trebuie să fim atenți pe partea de educație. Ceea ce sugerez este atenție la unde vrem să jucăm în acest domeniu și să păstrăm dialogul deschis, să avem coerență și să avem încredere că acest sector se poate dezvolta în viitor. Nu este o singură investiție care se face în acest PNRR și cu asta basta, este o investiție de mulți ani de zile. Taiwanul este producătorul mondial numărul unu, dar Taiwan are politică în care industria de vârf, industria de semiconductoare este prioritate strategică din anii 1960. Deci este o investiție pe termen lung. Este important să avem încredere”, a declarat Bogdan Costinescu luni la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Principalele declarații ale lui Bogdan Costinescu:

  • Ce înseamnă această industrie a semiconductorilor de care am auzit de câteva ori chiar de la ministrul economiei? În mare, sunt trei faze importante și aici aș vrea să le menționez pentru că consider că România ar trebui să aleagă care este zona în care dorește să joace, în zona aceasta a semiconductorilor. Unde este nișa în care vrem să jucăm. Cele trei mari faze sunt o parte de design, se proiectează un cip, se gândește care este setul de funcționalități pe care cipul respectiv îl oferă, care este partea de software care va rula pe cipul respectiv și o activitate importantă care leagă cele două activități, partea de proiectare a cipurilor cu partea de scriere de software este partea de hardware-software codesign, gândirea a aplicației care urmează să ruleze pe cipul respectiv și stabilirea unei partiționări între ceea ce se implementează în cip și ceea ce se va scrie ulterior ca aplicație software. Aceasta este ultima fază, faza de design. Vorbim de faze mari.
  • Cea de-a doua fază este cea în care este implicată o fabrică. Din design, lucrurile se transformă într-un cip. Aici poate ați auzit de conceptul numit wafer, este ca un disc de siliciu pe care sunt imprimate cipurile. Aici vorbim de fabrici, de investiții de capital semnificative. Când vorbim de industria semiconductoarelor în sens restrâns în această zonă ne gândim, fabrici care să producă cipuri sau fabrici care să satisfacă faza a treia a producerii semiconductoarelor și anume partea de asamblare, punerea împreună din ceea ce s-a produs în siliciu, punerea împreună a ceea ce se pune până la urmă pe plăci, în telefoane, în toate dispozitivele pe care le avem. Deci design, manufacturing și asambly and test.
  • Fiecare din aceste faze este diferită din punct de vedere al capitalului necesar. Producerea de cipuri este foarte capital intesive, cere foarte multe investiții, este cea care necesită energie, este cea care necesită resurse, apă, substanțe chimice. Evident pentru a fi de succes într-o astfel de zonă trebuie să asigurăm toată partea de infrastructură și cum ați văzut, cel puțin pe partea de energie, pe partea de apă, România stă foarte bine.
  • Partea de R&D, de proiectare a cipurilor, costurile sunt cele mai mari, aici este partea de inovae cea mai mare, dar important e și faptul că în această zonă, în această fază, partea de valoare adăugată, contribuția în prețul final al cipului este de asemenea foarte mare, este peste 50% în această fază. Pe partea de software, vorbim de o zonă care este fără o necesitate mare de capital, este posibil ca aceasta să fie o direcție la fel de atrăgătoare pentru România ca si dezvoltarea unor fabrici.
  • În NXP noi ne ocupă de partea de hardware-software design, deci proiectarea integrată a ceea ce înseamnă aplicații și cipuri și facem acest lucru pentru că este din punctul nostru de vedere metoda prin care putem să asigurăm pe de o parte un consum foarte redus de putere în cipurile pe care le producem, care va duce la un consum redus de energie în dispozitivele pe care le folosim, că sunt telefoane, că sunt mașini, orice dispozitiv.
  • Pe de o parte vrem să punem lucruri în cip pentru a salva cât mai multă energie într-o fază ulterioară. Pe de altă parte, vrem să oferim flexibilitate astfel încât să avem o viață lungă a unui produs, să nu fie un produs folosit doar pentru o singură aplicație și să trebuiască să fie înnoit foarte des.
  • Poate să fie România un jucător pe piața de cipuri? Eu consider că prin ceea ce facem noi și alte firme în zona de semiconductoare România este deja prezentă. Ceea ce trebuie să facem este să creștem implicarea, rezultatele și faptul că avem în PNRR acel capitol dedicat microelectronicii este din punct de vedere strategic, din punctul nostru de vedere o direcție foarte bună.
  • Cum putem să fim de succes în această zonă a semiconductoarelor? Ar fi cele trei lucruri: trebuie să știm ce vrem să facem, trebuie să putem să facem ceea ce vrem să facem, să avem capabilitățile necesare și trebuie să vrem să facem respectivele lucruri.
  • Avem în continuare profesori care se ocupă în zona aceasta și pot crește în continuare generații de ingineri necesare pentru domeniu. Avem un grup de lucru la Academie care este cel care ghidează această direcție a semiconductoarelor în România.
  • Avem membri în diaspora care fie colaborează cu grupul de lucru al Academiei, fie sunt cei care se pot întoarce în țară și să conducă astfel de dezvoltare în domeniul electronicii. Avem companii care deja activează, cum ar fi NXP sau alte companii pe care le văd reprezentate în sală. A ști să facem aceste lucruri, zic că avem aceste cunoștințe.
  • În NXP am început de peste 20 de ani această direcție și împingem foarte mult crearea de proprietate intelectuală și suntem mândri să vă prezentăm peretele nostru cu patentele deja generate de inginerii din România. Se poate genera proprietate intelectuală într-un domeniu extrem de complex și faptul că noi am făcut acest lucru este o dovadă că o pot face și alte companii.
  • Pe zona de a putea, dacă avem capabilitățile, s-a vorbit de rezervele energetice, s-a vorbit de apă. Lucrurile există din punct de vedere mediu fizic, din punct de vedere al resursei umane lucrurile sunt puțin mai dificile. O fabrică, un institut de cercetare, un institut de proiectare în zona semiconductoarelor necesită experiență foarte bogată, atât la nivel universitar cât și la nivel de absolvent de liceu. Nu este un lucru simplu, sunt foarte mulți bani în joc și este o pregătire pe care noi încercăm să o complementăm, cea care vin din facultate, pe plan teoretic, să o complementăm pe plan practic. Dar trebuie să luăm în calcul și toată această dezvoltare a absolvenților cu studii medii care vor fi necesari pentru a o opera și a face o astfel de fabrică funcțională.
  • La capitolul a vrea, pe de o o parte avem începutul, avem banii din PNRR, suntem într-un proces de evaluare a proiectelor la ora actuală, acționăm cu ministerele, cu comunitatea europeană pe zona de competitivitate. Acesta este primul pas. Cred că trebuie continuată o comunicare deschisă, s-a menționat de câteva ori partea aceasta de comunicare și de stabilire de planuri comune între ministere și grupul de lucru al Academiei, companii private, universități, institute de cercetare pe cealaltă parte.
  • Al doilea capitol pe care l-aș remarca pe partea de a vrea este selectivitatea. Trebuie să stabilim unde vrem să jucăm. Faptul că am avea potențial pentru toate cele trei direcții mari pe care le-am menționat nu înseamnă că trebuie să jucăm în toate trei direcțiile, ar trebui să ne stabilim unde vrem pentru că asta dă coerență în ceea ce este de făcut, coerență pentru sistemul educațional, să pregătească experții la nivel de ingineri, dar și de absolvenți de liceu, investiții locale care să sprijine astfel de dezvoltări.
  • Da, avem potențial, dar trebuie să fim selectivi acolo unde vrem să jucăm. În Germania, la Magdeburg a triplat necesarul de energie.
  • Dacă ne propunem o fabrică, sunt puțini producători de cipuri la ora actuală și da, trebuie vorbit cu ei direct, trebuie văzut ce anume tehnologie sunt dispuși să aducă în România, tehnologie de vârf, tehnologie care este matură în piață ș să vedem dacă într-adevăr consideră România ca o zonă avantajoasă din punct de vedere investițional.
  • Ultimul punct pe zona de a vrea, cred că este vorba despre o încredere care trebuie să se creeze față de acest sector. Este un sector tânăr, este un sector care combinat și asociat cu partea de software a demonstrat deja capabilități în contribuția în Produsul Intern Brut al României. A demonstrat că poate să rețină în România experți. Toată această industrie software și contribuția la microelectronică pe care o facem au dus la păstrarea experților în România. Sunt centre care au crescut și noi ne apropiem de o mie de angajați în România și planurile sunt de creștere în continuare, în special dacă proiectul propus pentru acest proiect european de importanță comună va fi materializat.
  • Eu cred că trebuie să continuăm în această direcție. Există experiență, există pe ce să construim, există capabilitățile, trebuie să fim atenți pe partea de educație. Ceea ce sugerez este atenție la unde vrem să jucăm în acest domeniu și să păstrăm dialogul deschis, să avem coerență și să avem încredere că acest sector se poate dezvolta în viitor. Nu este o singură investiție care se face în acest PNRR și cu asta basta, este o investiție de mulți ani de zile. Taiwanul este producătorul mondial numărul unu, dar Taiwan are politică în care industria de vârf, industria de semiconductoare este prioritate strategică din anii 1960. Deci este o investiție pe termen lung. Este important să avem încredere.
  • Am avut consultații cu domnul ministru și cu echipa dânsului. Majoritatea discuțiilor sunt cu echipa dânsului pentru că suntem în această fază de evaluare a propunerilor de proiecte. În zona fabricii, știu că domnul ministru are discuții avansate cu cei de la IMEC pentru a-i aduce să facă o investiție în România. Cu noi direct ca firmă nu a fost o discuție pentru a face o fabrică NXP în România. Noi am fi dispuși, da trebuie să reluăm dialogul. Evident, tot acest proiect din păcate s-a prelungit foarte mult și pe de o parte se scurtează timpul în care putem avea acces la bani, pe de altă parte planuri pe care le-am avut acum doi ani de zile nu mai sunt de actualitate.
  • Sunt două aspecte ale crizei (semiconductorilor, n.r.). Ce s-a întâmplat în perioada COVID și acolo putem să explicăm anumite lucruri și sunt tensiunile geopolitice din zona China-Taiwan care pun într-adevăr sub semnul întrebării ce s-ar întâmpla dacă acest furnizor de probabil jumătate din cipuri la nivel mondial nu va mai avea același regim pentru a-și onora contractele. Criza semiconductorilor din COVID este probabil undeva în spatele nostru. A fost generată de o creștere foarte mare de cipuri de tot felul de dispozitive, laptopuri, camere video, toate lucrurile care necesitau electronică. Odată cu mutarea și lucrul de acasă au trebuit cumpărate dispozitive.  Iar în industria auto a fost un stop, toată lumea a zis gata nu mai producem mașini, după care a fost o cerere extraordinar de mare. Companii cum am fost și noi ne-am redus cererile către fabrica care produce cipurile. Brusc, toți au vrut cipuri mai multe, nu era de unde, pentru că toată capacitatea fusese mutată de la o industrie la alta, de la automotive, la entertainment.
  • Criza următoare, dacă va fi una, aici măsurile sunt la nivel regional. Europa încearcă prin acest proiect de importanță comună europeană, încearcă să rezolve problema și să devină independentă din punct de vedere al proiectării și fabricării de cipuri. America încearcă la fel. Pare din exterior, America s-a mișcat mai repede, a învățat de la Europa care a început prima, dar nu s-a mișcat la fel de repede și astfel niște investiții ale TMSC se realizează mai curând în America decât în Europa. Vine și Europa, dar anumite chestii durează mai mult decât ar fi căzut și investiții deja prevăzute în Europa încep să se mute spre alte continente.

Andreea Paul, președinte INACO – Inițiativa pentru competitivitate: Pariul câștigător rămâne cel pe educație

Nu avem voie, ca țară, să ratăm acest moment, îndeamnă Andreea Paul, președinte INACO: ”Nu poți avansa tehnologic, nu poți, ca economie, să fi pregătit pentru impactul celei de-a cincea revoluții digitale fără să fi instruit. Trebuie însă să îți propui, să vrei, dar să și faci”.

”Să ne alfabetizăm rapid digital și tehnologic dacă vrem să ținem pasul. Să gândim anticipativ. Noi mereu dezamorsăm bombe ale prezentului care provin din trecut. Azi discutăm de irigații în agricultură, e posibil așa ceva? Dacă reușim să ne adaptăm, putem să compensăm din acest decalaj. Pentru asta, obligatoriu ne trebuie educație. De departe, pariul câștigător e pe educație”, a afirmat luni președintele INACO la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Principalele declarații ale Andreei Paul:

  • Întrebarea cheie a unui plan de țară: care e pasul următor care se pregătește să îl facă omenirea astfel încât orice ne-am pregăti să facem astăzi să răspundă anticipativ la noile provocări. Avem acest răspuns. Următoarea revoluție digitală este adusă de calculatoare cuantice, de lasere, nanotehnologii, blockchain și Internetul creierelor, așa-numitul brain net. Întrebarea este: noi suntem pregătiți pentru această nouă revoluție industrială?
  • În esență, dacă mă uit la ce s-a întâmplat în România în ultimele 3 decenii, noi am ratat constant momente critice. Am întârziat din multe puncte de vedere, inclusiv în ceea ce privește decizii strategice. Un exemplu: dl. ministru al Economiei vorbește despre strategia națională pentru competitivitate. Ce n-a specificat: este pentru perioada 2021-2027. Gândiți-vă în ce moment suntem acum: 2023, când încă dezbatem public această strategie.
  • Un alt exemplu de decalaj teribil- ceream în 2018 introducerea educației digitale în școli din clasa a doua în sus. Ce bine dacă făceam asta înainte de pandemie… Gândiți-vă ce a făcut Japonia, de exemplu. Ne comparăm cu cei mai tari din lume? Da, pentru că o sursă de acțiune este buna practică. În 2019, Japonia, care înțelege perspectivele economiei viitorului, decide să mărească de 90 de ori numărul de locuri pentru studenți care caută să își dezvolte competențe în Inteligență Artificială. Planul este să ajungă la 600.000 absolvenți cu competențe avansate în AI până în 2023.
  • Unde suntem noi? Numărați experții români în AI o să vedeți că avem un decalaj de 5 ani și că trebuie să acționăm.
  • Întotdeauna au dispărut meserii, întotdeauna a fost nevoie să schimbăm nomenclatorul de meserii, dar niciodată nu s-au petrecut lucrurile cu viteza de azi. Cu atât mai mult este justificată gândirea anticipativ în orice plan.
  • Noile tehnologii mai au un avantaj- comprimă istoria. Se resetează valori, paradigme de dezvoltare economică- noi încă ne raportăm la indicatorul de convergență al PIB per capita, dar lumea a avansat și o face altfel, se raportează la indicatori de viață și de bunăstare, dar asta e o altă temă…
  • Ce facem însă noi? Păi să ne alfabetizăm rapid digital și tehnologic dacă vrem să ținem pasul. Să gândim anticipativ. Noi mereu dezamorsăm bombe ale prezentului care provin din trecut. Azi discutăm de irigații în agricultură, e posibil așa ceva? Dacă reușim să ne adaptăm putem să compensăm din acest decalaj. Pentru asta, obligatoriu ne trebuie educație. De departe, pariul câștigător e pe educație.
  • Nu poți avansa tehnologic, nu poți, ca economie, să fi pregătit pentru impactul celei de-a cincea revoluții digitale fără să fi instruit. Trebuie însă să îți propui, să vrei, dar să și faci. Nu doar să spui că nu se poate…
  • Am încercat să schimb lucrurile din interiorul administrației publice. Am întâlnit neputința acesteia din interior, am văzut cum se pierd energii, inițiative din cauze politice. Dar am decis să ies din acest mediu și să fac ceea ce credeam foarte tare că e necesar să fac. Am creeat un ONG, INACO, care este de fapt un reflex civic la un proiect de lege care nu a primit votul majorității parlamentare. De aici a început acest periplu fantastic de a arăta că se poate și în România.
  • În 2017, m-am întors în boardul PNL și am arătat care sunt tendințele tehnologice care vor schimba radical modul în care va arăta economia și ce fel de decizii ar trebui pregătite. Vă rog să mă credeți că nimeni nu m-a înțeles, ce să mai vorbim de a lua decizii…
  • Eu nu trăiesc în Japonia, dar am ajuns să cunosc nemulțumirile școlii publice și am ales să fac ceva concret. Am creat primul laborator tehnologic integrat- Smart Lab. Fiecare proiect are nevoie de maturitate. Am avut nevoie de 5 ani pentru a aduce acest proiect la nivelul de azi, care ne-a adus un premiu în 2021 la cel mai mare târg educațional din lume, la Londra.
  • M-am ambiționat să fac ceea ce am făcut pentru școala copilului meu, după 23 de alte smart-lab construite doar cu efort civic și cu finanțe publice locale, cu edili locali, am reușit să convingem Ministerul Educației Naționale să îl introducă în PNRR. Și de la 23 de smart-lab-uri azi, com reuși să construim, cu bani europeni, nerambursabili, peste 1.100 de smart-lab-uri în țară.
  • Vă spun azi că nu e suficient. Un așa tip de laborator trebuie să existe în fiecare școală și nu mă voi lăsa pănă ce nu vom reuși să facem ca toți copiii din România să aibă acces la educație digitală inteligentă.
  • Am propus crearea unui grup de lucru pentru meseriile viitorului. Încă nu am reușit să convingem edilii, locali și centrali, să facem acest efort. Economia trece de la on-line la om-line. Trebuie să simțim nevoile oamenilor și să răspundem la aceste provocări. AI permite acest salt de a răspunde personalizat.
  • Suntem într-un moment de resetare economică totală, iar noi nu mai trebuie să întârziem. Țările, regiunile bogate, cu acces la noile tehnologii, vor fi și mai bogate, iar țările fără acces la aceste noi tehnologii vor fi și mai sărace. Discrepanțele se vor acutiza și mai mult.

Felix Pătrășcanu, Președinte și Fondator RePatriot: Dacă s-ar întoarce în țară măcar 10.000 de români antreprenori, PIB-ul ar crește cu 1,5%

Felix Pătrășcanu consideră că atragerea românilor stabiliți în străinătate ar fi un bun plan de țară.

”Sunt oameni care lucrează în administrația țărilor de adopție, sunt oameni care au fost aleși în funcții (primari etc.) și care cunosc buna practică de acolo. Pe lângă investițiile în bani, cu care acești oameni pot veni de acolo, cred în aceste bune practici pe care ei le pot aduce.

Acum șapte ani, când am demarat proiectul RePatriot, ne-am gândit ce ar fi aducem 10.000 de oameni care să deschidă bussiness-uri în străinătate. Dacă 10.000 s-ar întoarce în România și ar deschide bussiness-uri, PIB-ul României ar crește cu 1,5%”, a declarat Felix Pătrășcanu luni la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”.

Principalele declarații ale lui Felix Pătrășcanu:

  • Trebuie să vă spun că jumătate din forța de muncă a României este plecată afară. Și, ca o povestioară scurtă, am fost invitat de o firmă de cauciucuri să facem un drive test, undeva în Saariselkä. Nu știau unde-i localitatea, ea se află undeva la 200 de kilometri dincolo de Cercul Polar, în Finlanda. În ziua evenimentului am ieșit în fața hotelului și am fost surprins să aud o înjurătură neaoș românească. Suntem peste tot. Ceea ce nu-i rău, pe de o parte, dar nici foarte bine, pentru noi.
  • Suntem, din păcate, aproape șase milioane de cetățeni români care figurează acum cu domiciliul în străinătate. Majoritatea, emigranți la prima generație. Aici sunt două cifre: una, avansată de Ministerul Afacerilor Externe – de 5,7 milioane, și una a Departamentului pentru Românii de Pretutideni, de opt milioane de români plecați în străinătate. Aceste cifre nu sunt concurente. Departamentul pretinde că în cea de-a doua se regăsește o componentă a unei realități mai largi. Noi, în Repatriot, credem că suntem 10 milioane de români în afara granițelor țării, dacă ținem cont și de a doua generație.
  • De obicei, noi ne asemănăm foarte bine cu Portugalia și alte câteva țări, în ceea ce privește structura migrației. În mod tradițional, cei cu educație ridicată au o pondere mai mare în diaspora, în comparație cu rata înregistrată în țară. Dacă în 2009, 12,5% din diaspora avea studii superioare, față de 12,3% în rândul celor din țară, în 2019 diferența era în favoarea românilor rămași în țară: 15% era ponderea celor cu studii superioare în diaspora și 17,5% din populația nemobilă (din țară) avea studii terțiare. Această informație a fost calculată de ReThink România, think tank care dorește, împreună cu toată societatea, un plan de țară până în 2050.
  • Diaspora a dovedit un spirit antreprenorial foarte important, pentru că au plecat în necunoscut, nu știau ce-i așteaptă. Au plecat înainte de 2001, când cred că am început să primim vize, ca să nu mai spun de 2007, când am intrat în comunitatea europeană și au urmat acele valuri ale exodului românesc.
  • Contribuția diasporei la PIB-ul României este de peste 65 de miliarde de euro, în ultimii 15 ani. Este o cifră fabuloasă, care se bate umăr la umăr cu toate investițiile străine în România. Cred că ăsta este nivelul. În 2020, an marcat de pandemie și când Europa a fost în lockdown, românii au trimis acasă 3,4 miliarde de euro, reprezentând 3,1% din PIB-ul României, conform Eurostat.  Banii trimiși în țară au fost mai mulți în 2022, de peste cinci miliarde de euro, în primele 10 luni ale anului.
  • Acestea toate sunt contribuții la PIB-ul României. Și trebuie să nu uităm încă un lucru – luna august este luna vacanțelor acestor oameni. În târgul în care sunt născut, Panciu, Vrancea, știu că în acea lună explodează în bussiness. Toată manufactura, retailerii de acolo vând în disperare și am ajuns să fiu blocat pe străzile orașului Panciu, dacă vă puteți imagina, într-o zi te târg, pentru că erau foarte mulți români reveniți acasă, în vacanță.
  • Ar fi foarte de știut cu cât contribuie acești români la totalul colectat din taxe și la plus valoarea țărilor de adopție. Lucru acesta este foarte greu de văzut, dar cred că nu imposibil, și căutăm căi pentru afla și datele acestea, pentru a ne da seama, măcar într-o măsură redusă, cât a pierdut România prin plecarea acestor oameni.
  • Ceea ce trebuie să înțelegem aici este că ei văd situația din România mai rea decât este ea în realitate. Foarte mulți dintre ei au rămas ancorați cu ideea că România este coruptă, că nu se poate întâmpla nimic. Venim de fiecare dată, la toate conferințele, și am făcut câteva zeci de conferințe în Europa, ba chiar în SUA, și le-am explicat că lucrurile s-au schimbat, se schimbă zi de zi, credem în schimbarea asta. Le spunem repetat că România trăiește cei mai buni ani ai ei, că România face parte din Uniunea Europeană, dintr-un bloc militar, NATO, și că avem foarte foarte multe oportunități. La summit-urile pe care le facem anual aducem, la paritate, oameni de afaceri din România, oameni de afaceri români din diaspora, și încercăm să le arătăm care sunt realitățile din țară. E foarte greu, pentru că primul narativ al acestui proiect a fost „Haideți să aducem cât mai mulți români acasă” și a fost puțin probabil că vom reuși să facem lucrul ăsta și să le vorbim unor oameni despre revenire, în condițiile în care ei trăesc acolo de 10, 15, 20 de ani, unii dintre ei și-au deschis afaceri superbe în străinătate, și să vedem că acești oameni și-au luat și copiii în țările unde s-au stabilit. Atunci, ne-am schimbat narativul și le-am zis: “haideți să ne uităm un pic și către România, cu oportunitățile pe care le are în momentul de față”.
  • Pe mine mă interesează foarte mult investiția materială, în bani, dar, totodată, mă interesează mult mai mult importul de mentalitate și de bune practici cu care acești oameni vin de acolo și care ar putea schimba mentalitatea din România. Eu cred că acesta este un câștig foarte mare.
  • Ei își doresc foarte tare să ajute cu experiența lor și să vină cu idei despre cum ar trebui făcute lucrurile în administrație. 54% din ei vor să vină cu acest ajutor, sfaturi și idei referitoare la administrație, în timp ce peste 47% sunt dispuși să vină cu soluții concrete. Sunt oameni care lucrează în administrația țărilor de adopție, sunt oameni care au fost aleși în funcții (primari etc.) și care cunosc buna practică de acolo. Pe lângă investițiile în bani, cu care acești oameni pot veni de acolo, cred în aceste bune practici pe care ei le pot aduce.
  • Acum șapte ani, când am demarat proiectul RePatriot, ne-am gândit ce ar fi aducem 10.000 de oameni care să deschidă bussiness-uri în străinătate. Dacă 10.000 s-ar întoarce în România și ar deschide bussiness-uri, PIB-ul României ar crește cu 1,5%. Gândiți-vă la servicii, la angajați, consum și așa mai departe. Ce-ar fi dacă ne-am gândi ca acest procent să crească la 10 – 15%? Aici ar fi marea schimbare și eu cred că un plan de țară fără acești oameni plecați ar fi imposibil de făcut. Știm că Direcția pentru Românii de Pretutindeni lucrează la un plan pentru românii de pretutindeni, și cred că nu ar trebui să mai discutăm niciodată, în aceste capitole de interes, despre stat vs. privat, pentru că lucrurile astea nu fac bine. Încercăm să găsim împreună soluții.

Radu Hanga, Președintele Consiliului de Administrație, Bursa de Valori București: O treime din companiile listate în ultimii 2 ani vin din zona de tehnologie

Președintele CA al BVB, Radu Hanga, spune: Pot să mă uit la bursă și pot să spun cu o oarecare acuratețe care sunt domeniile în care noi suntem puternici. În primul rând, evoluăm. Avem 39 de listări în ultimii 5 ani, 34 s-au întâmplat în ultimii doi ani. Avem un trend ascendent accelerat, care acum se mai temperează, din cauza conflictului din Ucraina.

”Când ne uităm pe comerțul exterior al României, acolo o să găsim niște mesaje, o să găsim sectoarele unde avem deficit, unde suntem slabi și importăm lucruri, și sectoarele unde suntem puternici, sectoarele unde România exportă. Probabil că acestea sunt cele două zone pe care ar trebui să ne focusăm atunci când facem un plan de țară”, a afirmat Radu Hanga, președinte CA al BVB, la conferința CursDeGuvernare ”(Re)deșteptarea României: Un plan de țară, acum!”

Principalele declarații ale lui Radu Hanga:

  • Eram la Cracovia cu doi prieteni, un ceh, un polonez din zona de piață de capital. Polonezul i-a spus cehului, uite aici este universitatea din Cracovia, este a treia universitate din Europa de Est, a fost înființată la 1365, prima universitate e la voi în Praga, cu 20 de ani mai devreme, Viena e abia a doua, spune-le asta prietenilor tăi austrieci. Discuția era în contextul în care bursa de la Praga e deținută de bursa de la Viena.
  • Cel mai important lucru este să ne acceptăm noi pe noi, să acceptăm faptul că o cultură a unei companii, a unei națiuni se construiește în timp și că noi facem și noi parte din această construcție.
  • Cred că imaginea aceasta pe care o are Elveția ca fiind țara tehnologiei și a ceasurilor nu a pornit de la construcția unui brand de țară, cred că a pornit de la a face ceasuri, după care au valorificat ceea ce știau să facă. Cred că la fel și nemții nu au construit întâi un brand de țară pornind de la ideea facem cele mai bune mașini și după aceea au început să construiască mașini. Cred că întâi au început să construiască mașini, au văzut că știu să facă mașini, au văzut că sunt recunoscuți, după care au început sigur să construiască pe asta. Cred că acești 30 și de ani ne-au învățat și lucruri. Noi venim dintr-o economie ordonată, planificată, am ajuns în economia de piață în care lucrurile par că se mișcă liber. Lucrurile acestea care se mișcă liber, inclusiv afacerile arată zonele în care suntem puternici.
  • Din punctul acesta de vedere și aici revin la Bursa de Valori București și rolul pe care îl joacă în poza asta, pot să mă uit la bursă și pot să spun cu o oarecare acuratețe care sunt domeniile în care noi suntem puternici. În primul rând aș spune că evoluăm. Avem 39 de listări în ultimii 5 ani, 34 s-au întâmplat în ultimii doi ani. Avem un trend ascendent accelerat care acum se mai temperează, din cauza conflictului din Ucraina.
  • Dacă mă uit la structură o să văd că din cele 34 de companii care au venit în ultimii doi ani la bursă, 14 vin din zona de tehnologie, deci peste 30% sunt companii din zona de tehnologie. Apoi, nouă sunt din zona de construcții, real estate, materiale de construcții și al treilea sector important, sectorul de agribusiness. Economia liberă ne spune unde suntem puternici. Când ne uităm pe comerțul exterior al României și acolo o să găsim niște mesaje, o să găsim sectoarele unde avem deficit, unde suntem slabi și importăm lucruri, și sectoarele unde suntem puternici, sectoarele unde România exportă. Probabil că acestea sunt cele două zone pe care ar trebui să ne focusăm atunci când facem un plan de țară. Cum putem valorifica patria apelor minerale, dacă suntem puternici pe sectorul acesta și să vedem cum putem compensa dintre slăbiciunile pe care le avem în zonele unde avem deficite majore.
  • Reputația noastră. Reputația o construim noi toți. Trebuie să ne propunem să vorbim noi frumos despre noi. Probabil noi toți am fost în contexte externe în care am auzit oameni transmițând mesaje negative legate de mediul din care vin, legate de clasa politică din țările din care vin. Când vine cineva și îți spune comunitatea din care vin eu este foarte coruptă și tu nu ești de acolo, faci un pas în spate.
  • Eu nu simt că România este mai coruptă decât alte state, cred că există sigur spațiu pentru a face lucrurile mai bine, cred că suntem niște oameni ok și care evoluăm, învățăm și construim lucruri.
  • Piața de capital mă bucur să văd că evoluează odată cu societatea românească. Mă bucur că până la urmă este punctul de contact între economia privată și stat. Până la urmă, o companie listată la bursă nu întâmplător este numită companie publică, la fel cum este numită și o companie de stat. La bursă întâlnești companii de stat care sunt listate și care aduc niște beneficii foarte mari statului din perspectiva percepției. Bursa e despre guvernanță, despre transparență și atunci parteneriatul acesta cu statul și faptul că statul listează companiile este un mesaj pe care îl transmite către comunitatea locală, către noi, un mesaj de transparență și cred că este un pas pe care statul l-a făcut și pe care continuă să-l facă și cred că-l ajută.
  • În zona privată, un suport foarte important, toată lumea se gândește la acces la capital când se gândește la bursă, dar sigur, dincolo de acces la capital, bursa face multe lucruri. Un lucru pe care îl face foarte bine este acela că îți dă vizibilitate. Într-o lume în care devine tot mai fragmentată, probabil că o să vedem un trend de deglobalizare sau de reducere a vitezei globalizării pe care am văzut-o în ultimii 30-40 de ani, contează mesajul local. Contează să te vezi ca un jucător local, contează să te ancorezi în mediul local și bursa este o platformă, o scenă pe care te urci și poți să-ți transmiți mesajul legat de afacerea ta, legat de produsele tale. Este o platformă care transferă credibilitate pentru că toată lumea știe că bursa înseamnă transparență, înseamnă comunicare. O companie listată este o companie care e percepută ca fiind mai transparentă. Te ajută să te promovezi, să te asociezi cu nume mari care sunt deja pe piață.
  • Cred că progresul vine din construirea unui mediu cât mai divers în care oamenii să comunice, să lucreze împreună cât mai liber.
  • Sunt convins că mergem spre mai bine, sunt convins că lucrurile nu se schimbă mâine.
  • Vreau lichiditate la bursă.
  • Foarte mulți dintre banii din zona de venture capital, private equity vin de la statul român. Statul român a direcționat în ultimul an prin intermediul Fondului European de Investiții, bani care se găsesc în industria locală de venture capital. Vorbim despre câteva sute de milioane de euro la care noi ne uităm și vedem ca și cum ar fi bani privați, pentru că sunt administrat privați, dar sunt bani alocați de statul român.

Partenerii:

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Sâmbătă seară ne-a trecut tuturor – nu numai lui Donald

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: