impozitarea veniturilor din obligațiuni

24 ianuarie, 2024

Dacă dispui de o sumă de bani pe care vrei să o investești în titluri de creanță, atunci este important să știi cum se realizează impozitarea veniturilor din obligațiuni.

Ce sunt veniturile din obligațiuni

Conform Codului fiscal din România, veniturile din obligațiuni sunt asimilate veniturilor din dobânzi. Astfel, în Capitolul V, Secțiunea 1, se stipulează că dobânzile obținute din obligațiuni sunt considerate venituri din dobânzi.

De asemenea, articolul 256 din Codul fiscal arată că termenul dobândă înseamnă venitul din creanțe de orice fel, însoțite sau nu de garanții ipotecare ori de o clauză de participare la profiturile debitorului și, în special, venitul din efecte publice, titluri de creanță sau obligațiuni, inclusiv primele și premiile legate de asemenea efecte, titluri de creanță sau obligațiuni.

Impozitarea veniturilor din obligațiuni – cota de impunere


Potrivit articolului 97 din Codul fiscal, dobânda (cuponul) obținută în urma deținerii de obligațiuni se impozitează cu 10%.

Veniturile sub forma dobânzilor plătite de societatea emitentă a valorilor mobiliare împrumutate, pe parcursul perioadei de împrumut înaintea restituirii acestora, se impun cu o cotă de 10% din suma acestora, impozitul fiind final, se arată în lege.

Impozitul se reține la sursă, societatea emitentă având obligația de a face plata către bugetul de stat. În acest sens, Codul fiscal prevede că calculul și reținerea impozitului se efectuează de plătitorul de venit la data la care acestea sunt plătite. Termenul de plată al impozitului este până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care au fost plătite contribuabilului îndreptățit.

Impozitarea veniturilor din obligațiuni transferate / vândute

În cazul în care o persoană cumpără obligațiuni la un anumit preț, iar apoi le vinde mai scump, realizând un câștig din diferența de preț, venitul este asimilat veniturilor obținute din transferul titlurilor de valoare.


Statul impozitează mai mult veniturile obținute din obligațiunile deținute pentru o perioadă mai scurtă de timp.

Astfel, veniturile obținute din obligațiunile care au fost dobândite și înstrăinate într-o perioadă mai mare de 365 de zile, inclusiv, de la data dobândirii, se impozitează cu 1%.

În schimb, câștigurile obținute din transferul obligațiunilor care au fost dobândite și înstrăinate într-o perioadă mai mică de 365 de zile de la data dobândirii, se impozitează cu 3%.

Impozitarea titlurilor de stat

În ceea ce privește veniturile obținute din obligațiuni emise de statul român, instrumente de datorie publică a statului în lei sau în valută (precum titlurile de stat Fidelis și Tezaur) sau din obligațiuni emise de autoritățile locale (de unitățile administrativ-teritoriale), acestea nu se impozitează.

Nu se impozitează nici dobânda obținută și nici veniturile realizate din transferul acestor instrumente financiare (articolul 93 din Codul fiscal).

impozitarea veniturilor din obligațiuni
Foto: stevepb / pixabay.com

Impozitarea veniturilor din obligațiuni și plata CASS

În afară de plata impozitului pe venit, persoana care realizează venituri din obligațiuni peste un anumit prag va trebui să plătească și contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS).

La calcularea plafonului se iau în considerare nu doar veniturile din obligațiuni, ci și venituri din alte investiții precum cele din transferul de acțiuni, dividendele, precum și câștigurile din chirii, din drepturi de proprietate intelectuală sau din agricultură.

Vor plăti CASS persoanele care realizează venituri din sursele menționate mai sus egale cu cel puțin 6 salarii minime brute pe ţară (19.800 de lei la ora actuală), în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice.

În funcție de cât de mari sunt veniturile realizate, o persoană trebuie să plătească CASS la nivelul a 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice.

Impozitarea veniturilor din obligațiuni – baza de calcul pentru CASS

Potrivit Codului fiscal, baza anuală de calcul pentru CASS e stabilită la:

a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 12 salarii minime brute pe ţară;

b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară;

c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cel puţin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.

Plata CASS pentru veniturile din obligațiuni

Cota de contribuție pentru CASS este 10%. Întrucât la data de 1 ianuarie 2024 salariul minim brut pe țară era de 3.300 de lei pe lună, rezultă că pentru salariul minim brut pe economie CASS este de 330 de lei pe lună.

Înțelegem mai bine cum se realizează impozitarea veniturilor din obligațiuni și ce contribuție se plătește la sănătate din câteva exemple.

1. De pildă, dacă o persoană a realizat într-un an venituri egale cu 2 salarii minime brute pe țară, adică 6.600 de lei (3.300 x 2), nu va avea nimic de plătit la sănătate.

2. Dacă a realizat venituri egale cu 8 salarii minime brute pe țară, adică 26.400 (3.300 x 8), va avea de plătit CASS la nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, adică 1.980 de lei (330 de lei x 6).

3. Dacă a obținut venituri egale cu 21 de salarii minime brute pe țară, adică 69.300 de lei (3.300 x 21), va trebui să plătească CASS la nivelul 12 salarii minime brute pe țară, adică 3.960 de lei (330 de lei x 12).

4. Dacă a realizat venituri egale cu 55 de salarii minime brute pe țară, adică 181.500 de lei (3.300 x 55), atunci va trebui să plătească CASS la nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară, adică 7.920 de lei (330 de lei x 24).

Foto: Flyfin / stevepb / pixabay.com

Dacă acest articol despre impozitarea veniturilor din obligațiuni ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:

Impozitarea veniturilor din transferul titlurilor de valoare. Ghid clar
Impozitarea veniturilor din investiții și plata CASS. Ghid cu exemple
Impozitarea veniturilor din dobânzi și plata CASS. Ghid cu exemple
Impozit pe venit din străinătate. Ghid cu explicațiile ANAF

Diferența dintre dividende și profit și cum se impozitează fiecare
Diferența dintre taxe și impozite. 4 deosebiri esențiale

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: