Dacă ai economisit o sumă de bani și ai deschis un depozit la termen la o bancă, atunci este important să te documentezi cu privire la impozitarea veniturilor din dobânzi.
Cota de impozitare pentru veniturile din dobânzi
Cu unele excepții (ca de exemplu pensiile foarte mici), orice venit obținut în România se impozitează, inclusiv veniturile pe care cineva le obține din dobânzile pentru depozitele bancare.
Cota de impozitare pentru veniturile din dobânzi este de 10%. Înțelegem mai bine cum se aplică impozitarea veniturilor din dobânzi dintr-un exemplu.
Impozit venituri din dobânzi
Dacă o persoană a economisit 15.000 de lei și i-a pus într-un depozit la termen constituit pe 1 an, cu dobândă de 5% pe an, atunci la scadență va obține o dobândă brută de 750 de lei. Dobânda brută reprezintă valoarea dobânzii calculate de bancă, înainte de impozitare.
Dobânda netă, care reprezintă efectiv câștigul proprietarului depozitului, reprezintă diferența dintre dobânda brută și impozitul de 10% ce se aplică, potrivit legii, dobânzii brute.
În exemplul de mai sus dobânda netă obținută va fi de 675 de lei (deoarece din dobânda brută s-a scăzut impozitul de 10%, egal cu 75 de lei).
Impozitarea veniturilor din dobânzi – reținerea impozitului
În România, impozitul pentru veniturile din dobânzi se reține „la sursă”, ceea ce înseamnă că banca se ocupă de plata impozitului către stat. Proprietarul depozitului la termen nu trebuie să facă el efectiv plata impozitului la ANAF deoarece el va primi în cont, la scadența depozitului, o sumă diminuată cu 10%.
Iată un alt exemplu, oferit de specialiștii de la Banca Transilvania, pentru cum se calculează dobânda la depozite și cum se face impozitarea veniturilor din dobânzi.
Dobânda la depozitele bancare – exemplu de calcul
Dobânda depozitelor se calculează după următoarea formulă:
Dobânda brută = (Valoarea nominală x Numărul de zile efective x Rata dobânzii) / 360 x 100
Valoarea nominală reprezintă suma de constituire a depozitului. Dacă cineva își deschide un depozit de 5.000 de lei, valoarea nominală a acestuia va fi 5.000 de lei.
Numărul de zile efectiv reprezintă numărul de zile scurs de la data constituirii, până în ziua maturității / scadenței depozitului.
Deoarece dobânda cuvenită se raportează la anul calendaristic, întreaga ecuație se împarte la 360 (de zile) și se înmulțește cu 100.
Impozitarea veniturilor din dobânzi – exemplu
Astfel, pentru un depozit de 5.000 de lei constituit pe 3 luni (90 de zile), cu o dobândă de 2,5%, calculul dobânzii este următorul:
(5.000 x 90 x 2,5) / (360 x 100) = 31,25 de lei brut
Aceasta este dobânda brută, înainte de impozitare. După ce se aplică impozitul de 10%, dobânda netă va fi de 28,12 lei net.
Impozitarea veniturilor din dobânzi și plata contribuției la sănătate
În afară de impozitul pe venit de 10%, este important de știut că persoanele care obțin venituri din dobânzi trebuie să plătească și contribuția de asigurări sociale de sănătate dacă realizează venituri ce depășesc un anumit plafon.
La calculul acestui plafon se cumulează venituri din mai multe surse, nu doar din dobânzi. Astfel, potrivit Codului Fiscal, se iau în calcul și se cumulează:
- venitul şi/sau câştigul/câştigul net din investiţii (în cazul veniturilor din dobânzi se iau în calcul sumele plătite, diminuate cu impozitul reţinut, iar în cazul veniturilor din dividende se iau în calcul dividendele plătite, diminuate cu impozitul reţinut);
- venitul net din cedarea folosinței bunurilor (chirii);
- venitul net din drepturi de proprietate intelectuală;
- venitul net distribuit din asocieri cu persoane juridice;
- venitul net pentru veniturile din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură;
- venitul brut şi/sau venitul impozabil din alte surse, stabilit potrivit articolelor 114-116 din Codul Fiscal.
CASS pentru veniturile din dobânzi 2024
Așadar, persoanele fizice care realizează veniturile din una sau mai multe surse de venituri menționate mai sus datorează contribuţia de asigurări sociale de sănătate dacă estimează pentru anul curent venituri a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 6 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice.
În funcție de nivelul veniturilor obținute din dobânzi și / sau celelalte categorii de venituri menționate anterior, o persoană datorează contribuția la sănătate la nivelul a 6, 12 sau 24 de salarii minime brute pe țară în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice.
Impozitarea veniturilor din dobânzi și plata CASS
Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale de sănătate în cazul persoanelor care realizează venituri din cele prezentate mai sus o reprezintă:
a) nivelul a 6 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 6 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 12 salarii minime brute pe ţară;
b) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară;
c) nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cel puţin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.
Impozitarea veniturilor din dobânzi și plata CASS din 2024
Cota de contribuție de asigurări sociale de sănătate este de 10%.
La data de 1 ianuarie 2024, salariul minim brut pe țară este de 3.300 de lei pe lună. Prin urmare, pentru salariul minim brut pe economie, contribuția la sănătate este de 330 de lei pe lună.
Înțelegem mai bine cum se realizează impozitarea veniturilor din dobânzi și plata contribuției la sănătate pentru veniturile din dobânzi din câteva exemple.
CASS pentru veniturile din dobânzi – exemple
De pildă, dacă o persoană a realizat într-un an venituri egale cu 5 salarii minime brute pe țară, adică 16.500 de lei (3.300 x 5), nu va trebui să plătească nimic pentru CASS.
Dacă a avut venituri egale cu 11 salarii minime brute pe țară, adică 36.300 (3.300 x 11), va trebui să plătească CASS la nivelul a 6 salarii minime brute pe țară, adică 1.980 de lei (330 de lei x 6).
Dacă a realizat venituri egale cu 23 de salarii minime brute pe țară, adică 75.900 de lei (3.300 x 23), va trebui să plătească CASS la nivelul a 12 salarii minime brute pe țară, adică 3.960 de lei (330 de lei x 12).
Dacă a realizat venituri egale cu 30 de salarii minime brute pe țară, adică 99.000 de lei (3.300 x 30), atunci va trebui să plătească CASS la nivelul a 24 de salarii minime brute pe țară, adică 7.920 de lei (330 de lei x 24).
Foto: nattanan23 / Edar / pixabay.com
Dacă acest articol despre impozitarea veniturilor din dobânzi ți s-a părut util, te-ar putea interesa și:
Impozit pe venit din străinătate. Ghid cu explicațiile ANAF
Diferența dintre dividende și profit și cum se impozitează fiecare
Diferența dintre taxe și impozite. 4 deosebiri esențiale
Un răspuns
Citeva intrebari la care nici un articol nu raspunde:
1. CASS-ul se aplica la valoarea neta a venitului din dobinzi bancare sau la valoarea bruta?
2. Este normal ca banca sa iti impoziteze cu 10% venitul din dobinda si de abia dupa aceea sa platesti 10% CASS din ce ramine? De ce la salarii e invers? Acolo se aplica intii CASS + CAS la valoarea bruta si apoi 10% la ce ramine. De ce masuri diferite?