sâmbătă

20 aprilie, 2024

14 martie, 2022

Deficitul comercial al României, respectiv diferența dintre exporturi și importuri, s-a ridicat la peste 2,1 miliarde de euro în ianuarie, de aproape două ori mai mult decât în ianuarie 2021, în condițiile în care ritmul de creștere al importurilor a fost cu zece puncte procentuale peste cel al exporturilor, reiese din datele publicate luni de Institutul Național de Statistică (INS).

Gradul de acoperire al importurilor cu exporturi a scăzut astfel în ianuarie la 76%.

”În luna ianuarie 2022, exporturile fob au însumat 6.755,9 milioane euro, iar importurile CIF au însumat 8.881,9 milioane euro”, transmite INS.


Deficitul balanței comerciale pe ianuarie s-a ridicat așadar la 2,12 miliarde de euro, mai mare cu 944,9 milioane de euro decât cel din ianuarie 2021.

Exporturile din ianuarie au fost cu 24,9% mai mari decât cele din prima lună a anului trecut, în vreme ce importurile au fost cu 34,8% mai mari.

Structura schimburilor comerciale

Exporturile au înregistrat o creștere semnificativă în ianuarie, anumite categorii de produse ieșind în evidență.

Spre exemplu, exporturile de mărfuri manufacturate clasificate în principal după materia primă a consemnat o creștere de 43,7%, la 1,3 miliarde de euro, această categorie având a doua cea mai mare pondere în totalul mărfurilor exportate de România în prima lună a anului, după exporturile industriei auto.


O creștere importantă, de 54,5%, a fost raportată și în cazul exporturilor de alimente, care au urcat la 563,8 milioane de euro în ianuarie.

Exporturile de carburanți au crescut cu peste 130% (la fel și importurile), ajungând la 374,4 milioane de euro. O creștere importantă, de 323,4% s-a înregistrat și în cazul exporturilor de uleiuri, grăsimi și ceruri de origine animală și vegetală, acestea ridicându-se la peste 400 de milioane de euro în prima lună a anului.

Exporturile de mașini și echipamente pentru transport au fost de 2,8 miliarde de euro, în creștere cu 6,5% față de ianuarie 2021.

Industria auto trece iar pe minus

Urmărind structura deficitului balanței comerciale în prima lună a anului se observă o revenire pe minus a industriei auto, care a raportat un rezultat de -9,2 milioane de euro în ianuarie, după o creștere de 15,4% a importurilor. Industria auto a început să genereze deficit comercial anul trecut, dar reușise să se redrese în noiembrie.

De altfel, șase dintre cele zece categorii de produse au înregistrat deficite comerciale, industria chimică adjudecându-și în continuare prima poziție, deficitul său reprezentând peste jumătate din deficitul total din prima lună.

Combustibili minerali, lubrifianți și materiale derivate s-au clasat pe locul al doilea, cu un deficit de 548,1 milioane de euro, iar mărfurile manufacturate clasificate în principal după materia primă au completat ”podiumul”, cu un minus de 395 de milioane de euro.

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Acest text se adresează în primul rând tinerilor, adică celor

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: