Cum a ratat România deceniul banilor ieftini. Își începe marile proiecte în deceniul banilor (foarte) scumpi

Deceniul banilor ieftini (dobânzi mici sau foarte mici la creditele pe termen lung)pentru state  tocmai s-a încheiat . A fost (sau ar fi fost) o perioadă extrem de propice pentru investiții a căror productivitate să fi asigurat, pe viitor, rambursarea acestor datorii.

Nu s-a întâmplat așa, nici cu marile economii și, mai ales, nici cu economiile al căror deficit de dezvoltare reclama investiții basic și urgente.

Inflația globală / inflațiile locale pun presiune pe băncile centrale, a căror politică monetară este constrânsă la scumpirea creditării prin creșterea dobânzilor de referință, în funcție de evoluția prețurilor pe niște piețe bulversate de crize concomitente:

Intrăm într-un deceniu al banilor scumpi, iar România tocmai acum, după un deceniu de stagnare a dezvoltării, se apucă de marile investiții (mai scumpe):
infrastructura mare de transport, digitalizarea, tranziția la energia verde, adecvarea economiei la noua eră tehnologică – asta pe lângă constrângerile financiare produse de crize, cum ar fi gestiunea prețului energiei și a prejudiciilor din piețe produse de războiul din Ucraina.

(Citiți și: ”FT: Era banilor ieftinilor – un deceniu pierdut. Costurile mai mici de finanțare nu s-au tradus prin investiții mai mari”)

Și România a beneficiat de deceniul banilor ieftini, uneori incredibil de ieftini. Ce a făcut România în deceniul banilor ieftini – se vede în graficul de mai jos.

De menționat că în grafic, la indicatorul ”dobânzi”, vorbim de dobânda medie pe termen lung din , adică un randament mediu pe zece ani, calculat de Eurostat pe baza rezultatelor licitațiilor de titluri de stat derulate lunar de Ministerul Finanțelor Publice (MFP).

Dobânzile cerute de investitori au început să crească brusc începând din toamna lui 2021, depășind în cazuri punctuale mediile din grafic. Iar din 2022 a urmat schimbarea: zidul noii realități.

Trei observații pe evoluția României în deceniul banilor ieftini

Linia roșie (raportată la axa din dreapta) reprezintă dobânzile anuale ale creditelor loate de România, pe termen lung (peste 10 ani).

1, Investițiile (cheltuielile de capital ) linia verde, Nu au crescut ca pondere în PIB în funcție de creșterea gradului de îndatorare a statului (linia albastră).

Dacă acest lucru a fost explicabil între anii 2011-2014 (când încă eram în criza financiară precedentă, nu mai are o explicație logică după anul 2015.

Dobânzile au fost mici, sub 4%, cu două excepții, în care nu au ajuns nici atunci la 5%.

De menționat aici că, chiar si cu dobânzi de sub 4%, România a avut cea mai mare dobândă din  statele UE, de cele mai multe ori dublă față de Ungaria, care era pe penultimul loc.

2, Între 2015 si 2021, investițiile publice (linia verde) s-au situat între 2,5 și 3% din PIB, în timp ce datoria publică (linia albastră) a crescut de la 37% la 49% din PIB.

Din această cauză, în ciuda unor dobânzi de sub 4% pe an și a unei datorii care a crescut cu 22% din PIB, NU avem nici autostrăzile peste Carpați, nici digitalizarea administrației, nici reformarea instituțiilor, nici punerea în valoare a Portului Constanța, nici convergență internă între regiuni.

3, Ține pasul cu creșterea datoriei publice pe fondul scăderii dobânzilor un indicator (linia galbenă): cheltuielile cu salariile în sistemul public: care au urcat de la 7,3% din PIB în 2015 la 10,4% din PIB în 2021, urmând să scadă, în 2022, la circa 8,4%, pe fondul scumpirii finanțării statului, la dobânzi duble față de anul 2021.

De notat aici este că, pe parcursul anului 2021, dobânzile la care se finanțează România s-au dublat.

*

Alte trei mențiuni:

A, Chiar și în anii de dobânzi mici la creditele suverane, România s-a împrumutat cel mai scump din UE – din cauza dezechilibrelor date de deficitele gemene (deficitul bugetar și deficitul de cont curent): la finele lui 2019, România depășise deja deficitul bugetar de 3% (ajunsese la 4,2%) și numai pandemia ne-a ferit de procedura de deficit excesiv.

(Citiți și: ”Dobânda pe termen lung pentru România s-a dublat pe parcursul anului 2021”)

B, Creșterea bruscă a datoriei publice dintre 2018-2019 (anul electoral) nu se vede decât margial în investiții (0,02% din PIB): a fost PNDL-ul pentru primari.

C, Raportarea creșterii PIB la creșterea datoriei publice în contextul unor dobânzi mici și a stagnării investițiilor, pe fondul scăderii din ultimii 4 ani a industriei, arată un model economic bazat pe consum; asta în condițiile unei țări care are nevoie ca de aer de dezvoltare.

***

România a ratat deceniul dobânzilor mici: nu e singura țară – cu excepții notabile, politicienii au stimulat consumul general, ca și cum modelul ar fi mers la infinit. Odată cu creșterea inflației și eforturile financiare care se vor face pentru ținerea ei sub control, și odată cu creșterea prețurilor la energie,  scumpirea finanțării statelor  va complica problemele. Tocmai a venit factura.

Șansa României este să nu rateze niciun cent din PNRR și din fondurile europene, atât pe partea de granturi, cât și pe partea de credite ieftine. Pe o asemenea scumpete a banilor, măcar ce e gratis să nu ratăm.

NOTE:

Notă1: Pentru anul 2022, la cheltuielile de capital am presupus că acestea vor ajunge la 1,6% din PIB, dublu față de nivelul aferent execuției din S1, de 0,8% din PIB

Nota2:  La cheltuielile de personal am presupus că acestea vor ajunge la 9,4% din PIB, dublu față de nivelul aferent execuției din S1, de 4,2% din PIB

Notă3: Datele privind datoria publică sunt din aprilie 2022, iar dobânzile pe termen lung din 2022 se referă la media lunii iunie

Sursă: Eurostat, MFP

***