Timp de aproape două decenii în care banii au fost mai ieftini ca niciodată, majoritatea economiilor avansate nu și-au construit un viitor mai prosper, ci au lâncezit într-o secetă investițională, scrie Financial Times.
Între 1970 și 1989, ponderea produsului intern brut dedicat investițiilor a variat, în rândul a șase dintre cele mai mari șapte economii ale lumii, între 22,6% în SUA și 24,8% în Germania. A șaptea, Japonia, a fost un outlier – cu un nivel de 35%.
Dintre statele G7, doar Canada a reușit să își mențină în ultimele decenii un nivelul de investiții similar cu cel din perioada 1970-1989, acesta fiind în de 22,5%, în ușoară scădere (de la 22,8%). Toate celelalte state au reușit să-și egaleze nivelurile de investiții de atunci în doar patru instanțe: SUA în anii de boom 2000 și 2005-2006 și Franța în 2021.
Ultimii 20 de ani au fost epoca unor costuri de finanțare mai mici ca oricând, întâi din cauza exuberanței pieței, apoi datorită politicii monetare ultra-laxe a băncilor centrale, punctează jurnaliștii străini.
Cu toate acestea, Franța și SUA au investit cu aproape două puncte procentuale din PIB mai puțin în acest secol decât au făcut-o în anii 1970 și 1980; Germania și Italia cu aproximativ 4,5 puncte mai puțin; Regatul Unit și Japonia cu 6 și, respectiv, 10 puncte procentuale mai puțin.
G7 generează 32% din PIB-ul global (la paritatea puterii de cumpărare). Revenirea la nivelurile anterioare de investiții ar fi suficientă pentru a acoperi jumătate din deficitul global anual de patru trilioane de dolari de care Agenția Internațională pentru Energie estimează că ar fi nevoie pentru investiții în energie curată pentru a atinge ținta de emisii zero până în 2050.
Investițiile publice reglează mai mult deficitul și mai puțin economia
Datele de mai sus se referă la investițiile totale, dar o situație similară se regăsește și la nivelul investițiilor finanțate exclusiv din fonduri publice. În SUA, investițiile nete guvernamentale (după luarea în considerare a deprecierii stocului de capital public existent) au scăzut cu aproape două treimi în deceniul până în 2014, până la 0,5% din PIB.
În zona euro, investițiile publice nete au trecut în teritoriul negativ în același an, din cauza austerității fiscale extreme la periferia zonei euro și a subinvestițiilor cronice din Germania.
Unele voci ar putea fi tentate să susțină că nu există motive de îngrijorare. Este normal să investești mai puțin pe măsură ce devii mai bogat- ar suna argumentul – pentru că adăugarea la un stoc de capital deja mare este din ce în ce mai inutilă. Costul bunurilor de capital a scăzut, așa că aceiași bani îți cumpără mai multe investiții reale – ar fi un alt argument.
”Astfel de asigurări, deși pornesc de la adevăruri, nu sunt de folos. Nimeni care se uită îndeaproape la infrastructura fizică din majoritatea țărilor occidentale nu poate susține că aceasta este în regulă – în special când scopurile pe care trebuie să le îndeplinească se extind pentru a include decarbonizarea industriilor și a sistemelor energetice și de transport”, scriu jurnaliștii străini.
În opinia lor, evoluția s-a produs pe fondul unui preț redus al energiei care nu a forțat investiții noi, în special în regenerabile, dar și din cauză că alocarea de bani la investiții ar fi redus alocările destinate consumului, o politică nepopulară.
Totodată, investițiile publice reprezintă peste tot o supapă ideală de reglare a deficitului bugetar, la final de an, când cheltuielile sociale se dovedesc a fi mai mari decât calculele inițiale.
***
