, Monica Zipiș

21 noiembrie, 2024

Regimul sancțiunilor aplicabile pentru nerespectarea obligațiilor de raportare aferente sistemului RO e-Transport a fost modificat începând cu 21 noiembrie 2024, astfel încât să existe o corelare între severitatea sancțiunilor și frecvența abaterilor. Principala noutate, introdusă de guvern prin Ordonanța de Urgență nr. 129/2024 (OUG 129), constă înaplicarea graduală a sancțiunilor în funcție de numărul contravențiilor săvârșite de un contribuabil într-un termen de 12 luni.

Decizia autorităților are la bază numeroasele solicitări primite de la mediul de afaceri, care au evidențiat dificultățile tehnice și de conformare întâmpinate în procesul de implementare a noilor reglementări. Principala preocupare exprimată în cadrul consultărilor a fost legată de disproporționalitatea sancțiunilor aplicate pentru nerespectarea obligațiilor de raportare, inclusiv măsura severă a confiscării în proporție de 100% a contravalorii bunurilor nedeclarate, de la prima abatere. În acest context, mediul de afaceri a pledat pentru aplicarea unor penalități mai echilibrate, care să nu împovăreze nejustificat contribuabilii și, astfel, să nu le afecteze grav stabilitatea financiară.

Modificările aduse de noua ordonanță

Reglementarea vizează, așadar, contravențiile pentru încălcarea anumitor obligații, de exemplu, nedeclararea datelor referitoare la transporturile de bunuri cu risc fiscal ridicat/transporturile internaționale de bunuri, declararea în sistemul RO e-Transport a unor cantități diferite de cele care fac obiectul transportului de bunuri etc.


Începând cu 21 noiembrie 2024, sancțiunile se vor aplica gradual, în funcție de erorile de raportare ale contribuabilului pe parcursul a 12 luni, astfel: la prima abatere, sancțiunea nu mai include confiscarea contravalorii bunurilor nedeclarate, la a doua abatere, se confiscă doar 15% din contravaloarea bunurilor nedeclarate, la a treia abatere, se confiscă 50% din această sumă, iar de la a patra abatere, se confiscă 100% din contravaloarea bunurilor nedeclarate.

Amenda, în schimb, rămâne aceeași în toate cazurile: de la 10.000 de lei la 50.000 de lei în cazul persoanelor fizice sau de la 20.000 de lei la 100.000 de lei pentru persoanele juridice.

O altă modificare de impact adusă de noua ordonanță permite operatorilor economici să modifice datele despre bunurile transportate (denumire, caracteristici, cantități și valoare) după expirarea termenului de valabilitate a codului UIT (codul unic generat de sistemul RO e-Transport), până la data de 25 a lunii următoare finalizării transportului.

Cu toate acestea, contribuabilii trebuie să încerce să raporteze de la început datele în mod corect și să evite pe cât posibil modificarea informațiilor declarate inițial, dat fiind că orice corecție ulterioară poate influența profilul de risc specific al contribuabilului, utilizat în activitatea de administrare fiscală.


În plus, noua reglementare prevede instituirea unui registru electronic centralizat pentru monitorizarea sancțiunilor, necesar pentru aplicarea graduală și corectă a acestora, având în vedere că există mai multe autorități implicate în procesul de monitorizare și aplicare a sancțiunilor.

Pe de altă parte, se menține excepția aplicării sancțiunii complementare de confiscare valorică a bunurilor pentru cazurile în care verificarea are loc ulterior încheierii transportului de bunuri (nu pe traseu), dacă tranzacțiile respective au fost înregistrate corect în contabilitatea și în documentele justificative ale contribuabililor (chiar dacă transportul nu a fost înregistrat în RO e-Transport).

În plus, până la 31 martie 2025, se suspendă sancțiunile pentru neconformarea privind transferul datelor de poziționare a vehiculelor în sistemul RO e-Transport.

În concluzie, modificările aduse de OUG 129 sunt binevenite, dat fiind că, pe de o parte, asigură o mai bună proporționalitate a sancțiunilor în raport cu gravitatea faptei, iar pe de altă parte, oferă contribuabililor vizați posibilitatea de a corecta erorile involuntare din declarațiile inițiale fără să riște sancțiunile maxime prevăzute de lege de la primele abateri.

Aceste modificări sunt direct aplicabile tuturor contribuabililor, inclusiv celor care dețin statutul de Operator Economic Autorizat (Authorized Economic Operator), conform legislației vamale, pentru care aplicarea contravențiilor pentru nedeclararea în sistemul RO e-Transport a transporturilor internaționale rutiere de bunuri este amânată până la data de 1 ianuarie 2025.

*

Alexandru Stancu, Director, și Monica Zipiș, Manager, Impozitare Indirectă, Deloitte România

***

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: