ce este baza de calcul CAS

16 octombrie, 2024

În acest articol vom explica ce este baza de calcul CAS și ce sume trebuie să plătească la stat anumite categorii de contribuabili.

Diferența dintre CAS și CASS

CAS înseamnă „contribuția de asigurări sociale” și se referă la sumele de bani pe care contribuabilii le plătesc pentru a beneficia de pensie odată ce vor ieși din câmpul muncii. CAS nu trebuie confundată cu CASS („contribuția de asigurări sociale de sănătate”).

Cei mai mulți dintre contribuabili plătesc o contribuție de asigurări sociale egală cu 25% din salariul brut. Cu alte cuvinte, CAS-ul reprezintă un sfert din venitul brut al angajaților. În acest caz, baza lunară de calcul al contribuției de asigurări sociale o reprezintă câștigul brut realizat din salarii și venituri asimilate salariilor.


De exemplu, dacă un angajat are un salariu brut de 20.000 de lei, el va plăti lunar CAS de 5.000 de lei (baza de calcul este egală cu venitul brut de 20.000 de lei).

Cât este CAS pentru veniturile din salarii

Revenind la ce este baza de calcul CAS, trebuie menționat că nu toate persoanele care obțin venituri în România trebuie să plătească 25% din ele pentru CAS.

Dacă cei ce obțin venituri din salarii plătesc 25% din salariul brut pentru contribuția la pensie, românii care obțin venituri din activități independente și/sau din drepturi de proprietate intelectuală plătesc CAS numai dacă depășesc un anumit plafon.

Veniturile din activități independente cuprind veniturile din activități de producție, comerț, prestări de servicii și veniturile din profesii liberale, realizate în mod individual și/sau într-o formă de asociere, inclusiv din activități adiacente. Iar veniturile obținute din valorificarea sub orice formă a drepturilor de proprietate intelectuală provin din drepturi de autor și drepturi conexe dreptului de autor, inclusiv din crearea unor lucrări de artă, brevete de invenție, desene, modele, mărci etc.

Ce este baza de calcul CAS în cazul veniturilor din activități independente


Persoanele fizice care realizează venituri din astfel de activităţi datorează CAS numai dacă estimează pentru anul curent venituri nete a căror valoare cumulată este cel puţin egală cu 12 salarii minime brute pe ţară, în vigoare la termenul de depunere a declaraţiei unice. În prezent, salariul minim brut pe țară este de 3.700 de lei. Cu alte cuvinte, dacă nu depășesc plafonul de 44.400 de lei (3.700 x 12), persoanele fizice nu sunt obligate să plătească această contribuție la pensie.

Este important de menționat că încadrarea în plafonul anual de cel puţin 12 salarii minime brute pe ţară (sau de cel puţin 24 de salarii minime brute pe ţară, după cum vom vedea mai jos) se efectuează prin cumularea veniturilor din activităţi independente și a veniturilor nete din drepturi de proprietate intelectuală.

ce este baza de calcul CAS
Foto: AlexBarcley / pixabay.com

Ce este baza de calcul CAS și cum se stabilește

Baza anuală de calcul al contribuţiei de asigurări sociale, în cazul persoanelor care realizează veniturile menționate mai sus, o reprezintă venitul ales de contribuabil, care nu poate fi mai mic decât:

a) nivelul de 12 salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cuprinse între 12 salarii minime brute pe ţară inclusiv şi 24 de salarii minime brute pe ţară;

b) nivelul de 24 de salarii minime brute pe ţară, în cazul veniturilor realizate cel puţin egale cu 24 de salarii minime brute pe ţară.

Exemple de calcul pentru CAS

Înțelegem mai clar ce este baza de calcul CAS dacă folosim câteva exemple. Dacă o persoană a obținut într-un an venituri din activități independente și/sau din drepturi de autor de 40.700 de lei (egale cu 11 salarii minime brute pe țară), atunci nu trebuie să plătească CAS.

Baza de calcul este în acest caz 40.700 de lei, iar persoana respectivă nu are obligația de a plăti CAS. Însă, potrivit legii, poate opta să facă acest lucru și să contribuie dacă dorește să beneficieze de pensie. Însă suma minimă cu care poate contribui este de 11.100 de lei (CAS aferentă pentru 12 salarii minime brute pe țară).

Ce este baza de calcul CAS – exemple

Dacă o persoană a obținut într-un an venituri din sursele menționate anterior egale cu 55.500 de lei (3.700 x 15), așadar egale cu 15 salarii minime brute pe țară, atunci trebuie să plătească CAS, iar baza anuală de calcul este egală cu cel puțin 12 salarii minime brute pe țară.

Așadar, contribuabilul poate să plătească o contribuție CAS mai mare dacă dorește, însă aceasta nu poate fi mai mică decât CAS-ul aferent pentru 12 salarii minime brute (3.700 x 12 = 44.400 de lei). În exemplul nostru, dacă persoana vrea să plătească contribuția minimă impusă de lege, atunci va plăti CAS de 11.100 de lei (25% din 44.400 de lei).

Dacă persoana a obținut într-un an venituri de 111.000 de lei (3.700 x 30), adică egale cu 30 de salarii minime brute pe țară, înseamnă că a depășit plafonul de 24 de salarii minime brute pe țară și va trebui să plătească CAS la o bază anuală de calcul egală cu cel puțin 24 de salarii minime brute pe țară.

Contribuabilul poate să plătească o contribuție CAS mai mare dacă dorește, însă aceasta nu poate fi mai mică decât CAS-ul aferent pentru 24 salarii minime brute (3.700 x 24 = 88.800 de lei). În exemplul nostru, dacă persoana vrea să plătească contribuția minimă impusă de lege, atunci va plăti CAS de 22.200 de lei (25% din 88.800 de lei).

Foto: Bru-nO / AlexBarcley / pixabay.com

Dacă acest articol despre ce este baza de calcul CAS vi s-a părut util, v-ar putea interesa și:

Diferența dintre CAS și CASS. Ghid cu exemple ușor de înțeles
Plata CAS venituri din chirii. Ce obligații de plată ai
Plata CASS pentru drepturi de autor. Ghid simplu cu 4 exemple
Plata CASS pentru venituri din alte surse. Ghid cu 4 exemple
Impozitarea veniturilor din chirii 2024 și plata CASS. Exemple clare
Impozitarea veniturilor din investiții și plata CASS. Ghid cu exemple
Impozitarea veniturilor din dobânzi și plata CASS. Ghid cu exemple

Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: