joi

18 iulie, 2024

Stiri

România şi Bulgaria nu vor adera la spaţiul Schengen din cauza opoziţiei ferme a Olandei şi Finlandei în Consiliul European, iar Guvernele de la Sofia şi Bucureşti s-au reunit în şedinţă comună, la Palatul Victoria, pentru a găsi...
12 octombrie, 2011
Camera Deputaţilor a adoptat miercuri proiectul de lege privind aprobarea OUG 71/2009 pentru plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, principalul amendament admis în comisiile de specialitate...
12 octombrie, 2011
Europa trebuie să acţioneze la unison „pentru a evita un dezastru” ca urmare a crizei datoriilor din eurozonă – a declarat marţi Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene. Potrivit oficialului, statele din zona euro nu mai au mult...
11 octombrie, 2011
România riscă o creştere economică „târâtoare”, de 1-3% pe an, pentru mult timp, în condiţiile în care evoluţia depinde foarte mult de exterior, iar statul nu mai beneficiază de intrările de capital din trecut, consideră Lucian Croitoru, consilier...
11 octombrie, 2011
România s-a apropiat la mai puţin de jumătate de procent de inflaţia medie a zonei euro. Reducerea de 0,21% a indicelui preţurilor de consum în septembrie faţă de august 2011 a dus poza preţurilor la un ademenitor record...
11 octombrie, 2011
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a declarat, luni, la TVR, că de curând a început să se folosească un nou mod de a se amâna judecarea dosarelor – contestarea interceptărilor de convorbiri. Şeful DNA a...
10 octombrie, 2011
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au început urmărirea penală față de judecătoarele de la Înalta Curte de Casație și Justiție Gabriela Bîrsan și Iuliana Pușoiu, pewrntru presupuse infracțiuni de corupție, a informat, luni, DNA. Cele două au negat învinuririle...
10 octombrie, 2011
„Studiile internationale au aratat ca, din punct de vedere al duratei, crizele economice se prelungesc timp de tot atitia ani cati ani au fost necesari pentru constituirea dezechilibrelor. De exemplu: daca boom-ul imobiliar a durat in Romania circa...
10 octombrie, 2011
Preşedintele Franţei, Nicolas Sarkozy, şi cancelarul german Angela Merkel au decis, duminică, la Berlin, să ia măsuri pentru recalitalizarea băncilor europene, francezul ridicând, însă, şi problema aplicării unor politici fiscale şi economice comune în zona euro. După o...
9 octombrie, 2011
Clasificarea universităţilor după criterii europene şi ierarhizarea programelor de studii au ca scop finanţarea acestora după performanţă. Unul dintre criteriile de performanţă este şi capacitatea universităţii de-a produce absolvenţi în conconrdanţă cu piaţa muncii – a declarat ministrul...
9 octombrie, 2011
Adunarea Parlamentară a NATO a solicitat aliaţilor sâmbătă, cu ocazia celei de-a 57-a sesiuni anuale ce are loc la Bucureşti, să nu reducă bugetul alocat apărării pentru a nu pune în pericol securitatea, transmite AFP. În cadrul unei...
9 octombrie, 2011
Parlamentarul francez socialist Jean Michel Boucheron a criticat, sâmbătă, la București, scutul american antirachetă, cu elemente la Deveselu, pe motiv că este ineficient iar o soluție ofensivă mai bună sunt capabilitățile nucleare. „Dacă ar exista riscul ca Iranul...
9 octombrie, 2011
Participanții la Adunarea Parlamentară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (APNATO), care a început vineri la București, au dat din start semnale de calmare a Rusiei privind scutul american antirachetă care are elemente și în România. Preşedintele AP...
8 octombrie, 2011
Premierul Emil Boc a afirmat că PDL și-a propus ca până pe 15 noiembrie să tranșeze cu UDMR reorganizarea administrativ-teritorială pe 12 regiuni, conform unor înregistrări audio prezentate de pressalert.ro ca fiind efectuate vineri la întâlnirea șefului democrat-liberal...
8 octombrie, 2011
Președinta Camerei de Comerț Americane din România (AmCham), Alexandra Gătej (foto), și Andreea Paul-Vass, consilier al premierului Emil Boc, au fost alese vineri copreședinţi ai Consiliului Național pentru Copetitivitate (CoNaCo), constituit de Guvern, investitorii străini căpătând astfel dreptul...
8 octombrie, 2011
Guvernul nu a solicitat Fondului monetar Internaţional creşterea ţintei de deficit pe anul 2012, de la 3% cât a este stabilită în prezent, a declarat, vineri, la Timişoara, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, la postul TVR Info, citat de...
7 octombrie, 2011
Procurorii Diecției Naționale Anticorupție au efectuat, joi noapte, percheziţii la locuința șefei Secţiei de contencios administrativ al a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Gabriela Bârsan, precum altei judecătoare, cele două fiind suspectate de corupție, au declarat, pentru...
7 octombrie, 2011
Guvernul va majora forndurile pentru dezvoltarea infrastructurii și va continua restructurarea aparatului bugetar prin restricționarea angajărilor în sistem, în anul 2012, a declarat, joi, la Caracal, premierul Emil Boc. ”Guvernul şi-a asumat programul de restructurare a aparatului bugetar...
6 octombrie, 2011
Primarul Sibiului, Klaus Iohannis, a acuzat, joi, compania Nokia că are comportament de ”lăcustă industrială”, prin plecarea acesteia de la Jucu, și i-a criticat pe oficialii statului care au negociat termenii investiției Nokia în anul 2007. „După părerea...
6 octombrie, 2011
UDMR respinge eventuala reorganizare administrativ-teritorială înainte de alegerile din anul 2012, a declarat, joi, la Arad, liderul Uniunii, Kelemen Hunor, care a sugerat ieșirea de la guvernare în cazul în care se face regionalizarea în această legislatură ”Regionalizarea...
6 octombrie, 2011

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: