8 octombrie, 2011

Participanții la Adunarea Parlamentară a Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (APNATO), care a început vineri la București, au dat din start semnale de calmare a Rusiei privind scutul american antirachetă care are elemente și în România.

Preşedintele AP NATO, germanul Karl Lamers, a afirmat că Rusia nu are motive să fie furioasă pentru montarea sistemului antibalistic, pentru că NATO comunică transparent.

”Nu cred că există motive pentru Rusia să fie supărată. Ceea ce se întâmplă este în spiritul transparenţei. Noi facem acum înţelegeri bilaterale: România-SUA, Polonia-SUA, poate Spania, poate Turcia, ceea ce înseamnă în acelaşi timp că oferim Rusiei posibilitatea cooperării pentru dezvoltarea sistemului antirachetă. Şi cred că tot ceea ce se întâmplă, fiecare pas este comunicat Rusiei”, a declarat preşedintele APNATO.

Trupele trebuie menținute în Kosovo


O altă temă de discuții a parlamentarilor din statele NATO este și retragerea treptată a trupelor din Kosovo, Lamers întrebându-se dacă nu cumva trebuie amânată plecarea forțelor de menținere a păcii.

”A construi o adevărată societate multietnică, a consolida regulile statului de drept şi a combate corupţia şi a consolida economia sunt elemente în interesul nostru. Am văzut probleme în acea zonă, aşa că trebuie să ne gândim la planurile noastre de a ne retrage tot mai mult. Poate că trebuie să stăm acolo mai mult timp pentru a putea contribui la stabilizare”, a mai afirmat Karl Lamers, membru al Uniunii Creștin-Democrate- CDU, aflat la guvernare în Germania.

Recent, Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) a decis retragerea jandarmilor și polițiștilor români din Kosovo, până la finalul anului.

Alte declarații la APNATO de la Palatul Parlamentului:

  • Kosovo. Karl Lamers, președintele APNATO: ”Ceea ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni trebuie să fie un motiv să gândim planurile noastre pentru a retrage trupele foarte rapid. A existat un plan concret, dar cred că mai important este să rămânem pentru a păstra stabilitatea în regiune. Trebuie să facem asta, chiar dacă înseamnă să păstrăm trupele mai mult în Kosovo”.
  • Rusia și scutul antirachetă. Karl Lamers: ”Ştim că există diferenţe între percepţia NATO şi percepţia Rusiei. NATO consideră că trebuie să existe două sisteme care să se coordoneze. Rusia consideră că este nevoie de un singur sistem. Acesta este şi rolul grupului de lucru din cadrul Consiliului NATO-Rusia de la Bruxelles să discute despre cum să se realizeze acest plan. Cum să se aplice decizia luată la Lisabona, la care preşedintele Medvedev a participat”.
  • Rusia și Afganistanul. Sever Voinerscu, șeful delegației României la APNATO: ”Cooperarea cu Rusia, care are şi ea un raport special cu acel teritoriu este foarte importantă. Rusia, după părerea mea, se limitează un pic în cooperarea cu noi în ceea ce priveşte Afganistanul. Ar putea fi mai generoasă. Pe de altă parte, mărturisesc că simt o oarecare duplicitate a Rusiei. Am senzaţia că ei se bucură că nouă nu ne merge bine acolo. Lucrul acesta ne deranjează” (AGERPRES).
  • Bugetul Armatei Române. Mircea Geoană, președintele Senatului: ”Se încearcă găsirea unei formule de optimizare a resurselor. Nu înseamnă că se abandonează ideea de a avea o ţintă bugetară de 2% din PIB. România va consuma şi va cheltui în 2011 pentru apărare 0,8% din PIB. Este evident o cifră mult sub nivelul minim necesar pentru înzestrarea armatei. 2% rămâne o ţintă. Când va fi atinsă rămâne o altă întrebare”.


Articole recomandate:

citește și

lasă un comentariu

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

toate comentariile

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

articole categorie

Citește și:

Victoria lui Donald Trump nu e doar cea pentru postul

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: