joi

18 iulie, 2024

Stiri

Biroul Permanent Naţional al PDL a decis excluderea din partid a lui Silviu Bian, fostul şef al ANOFM arestat într-o cauză de corupţie anchetată de DNA, a anunţat luni deputatul Răzvan Mustea, şeful OTPDL, într-un briefing de presă,...
18 octombrie, 2011
Puterea nu a reuşit luni să supună votului Senatului legea asistenţei sociale, cu o săptămână înante de sosirea la Bucureşti a delegaţiei FMI, în condiţiile în care Guvernul s-a angajat în faţa Fondului să trecă prin Parlament proiectul...
18 octombrie, 2011
Peste 1.000 de primării sunt ajutate cu bani de la Guvern pentru plata datoriilor şi finanţarea unor cheltuieli curente, conform unei hotărâri publicate luni în Monitorul Oficial – potrivit Agerpres. „Fondurile au fost alocate de Guvern ca urmare...
18 octombrie, 2011
Premierul Emil Boc a declarat luni că Executivul a finalizat proiectul bugetului de stat pe 2012, însă, el va fi înaintat Parlamentului după ce Comisia Europeană va anunţa prognoza de creştere economică şi după ce va fi stabilit...
17 octombrie, 2011
Preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin, a susţinut luni că 15 milioane de oameni vor rămâne descoperiţi în privinţa accesului la serviciile medicale, dacă s-ar desfiinţa Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) pentru a fi înfiinţate...
17 octombrie, 2011
Autoritatea de Management (AM) pentru Programul Operaţional Sectorial Competitivitate Economică din subordinea Ministerului Economiei se află într-o situaţie „foarte complicată” în ceea ce priveşte riscul de pierdere a fondurilor europene începând cu sfârşitul anului 2012, a avertizat, duminică,...
17 octombrie, 2011
Președintele Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANOFM), democrat-liberalul Silviu Bian, a fost arestat, duminică, pentru 29 de zile, potrivit unei decizii a Tribunalului București, iar în aceeași zi premierul Emil Boc a semnat demisia acestuia. Secretarul...
16 octombrie, 2011
Miniştrii Finanţelor şi guvernatorii băncilor centrale din G20 cer liderilor Europei să prezinte, la summitul UE de duminica viitoare, un plan complet, decisiv de rezolvare a crizei datoriilor.
16 octombrie, 2011
Copreşedntele USL, social-democratul Victor Ponta, urmează să aibă, miercuri, la Madrid, o întrevedere cu premierul Spaniei, socialistul Jose Luis Rodriguez Zapatero, la discuţii fiind vizată şi tema permiselor de muncă pentru români, pe piaţa muncii din Spania. „Pe baza...
16 octombrie, 2011
Vasile Astărăstoae, rectorul Universităţii de Medicină „Grigore T.Popa” din Iaşi, a acuzat, duminică,  Direcţia Naţională Anticorupţie că a furnizat, pe surse, informaţii trunchiate din dosarul în care acesta este anchetat alături de alţi angajaţi ai instituţiei de învăţământ...
16 octombrie, 2011
„Nu sunt medic. Dar dacă cineva are o tumoare sau tumoră, ce soluţii ai? Să aplici ceea ce ne recomandă Ponta şi Antonescu, morfină în fiecare zi până când tumoarea devine inoperabilă şi omul moare sau să intervii...
16 octombrie, 2011
România va cumpăra gaze direct de la producătorul rus Gazprom, în condiţiile în care din anul 2012 vor expira contractele unora dintre intermediari, a declarat, vineri, la Sibiu, ministrul Economiei, Ion Ariton, citat de Agerpres. Ministrul a precizat...
14 octombrie, 2011
UDMR a propus în cadrul coaliţiei de guevrnare ca numărul senatorilor să fie redus la câte doi pentru fiecare judeţ şi câte unul pentru fiecare sector al Bucureştiului, a declarat, vineri, preşedintele Uniunii, Kelemen Hunor. Printr-o astfel de...
14 octombrie, 2011
Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hans Seidel au organizat vineri dezbaterea „Noua şcoală de gândire a dreptei” – eveniment prilejuit de lansarea cărţii „Noua şcoală de gândire a dreptei”, editate de Cristian Pătrăşconiu. „Calendarul electoral ne obligă...
14 octombrie, 2011
Controversatul om de afaceri şi sindicalist Liviu Luca – cunoscut ca administrator al PSV Company (fostă Petrom Service) şi pentru relaţiile asle apropiate cu S.O. Vântu, a fost numit în Consiliul Economis şi Social European (CESE).Mandatul său va...
14 octombrie, 2011
Circa 100.000 de cereri de restituire se află nerezolvate de către Autoritatea Naţională de Restituire a Proprietăţilor (ANRP) şi autorităţile locale. Guvernul ar trebui să crească personalul ANRP și să permită autorităților locale să facă angajări, pentru deblocarea...
14 octombrie, 2011
Colegiul de conducere a Înaltei Curți de Casație și Justiție îl chestionează pe procurorul-șef al Direcțeiie Naționale Anticorupție cu privire la modul cum a promovat în funcție și se declară indignat de afirmațiile lui Daniel Morar, care susținea...
14 octombrie, 2011
România riscă să piardă, începând din anul 2012, fonduri europene de 1,9 miliarde de euro, prin dezangajazare, din cauza deficienţelor sistemului de achiziţii publice constatate de Comisia Europeană, a declarat, joi, ministrul Afacerilor Europene, Leonard Orban. ”Riscul de...
13 octombrie, 2011
Guvernul a adoptat, miercuri, o ordonanţă de urgenţă prin care producătorii de energie regenerabilă primesc ajutor de stat sub forma certificatelor verzi, însă a redus cota prevăzută iniţial pentru anumite categorii astfel încât scumpirea curentului pentru populaţie în...
13 octombrie, 2011
Guvernul a hotărât miercuri comasarea unor producători de energie electrică de stat  în două mari compexuri energetice, Hunedoara S.A şi Oltenia S.A, fără să concedieze salariați din unităţile componente. ”În urma implementării acestui act normativ, prin crearea de...
13 octombrie, 2011

Dreapta se pregăteşte de anul electoral

Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hans Seidel au organizat vineri dezbaterea „Noua şcoală de gândire a dreptei” – eveniment prilejuit de lansarea cărţii „Noua

Dreapta se pregăteşte de anul electoral

Institutul de Studii Populare şi Fundaţia Hans Seidel au organizat vineri dezbaterea „Noua şcoală de gândire a dreptei” – eveniment prilejuit de lansarea cărţii „Noua

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: