marți

30 iulie, 2024

Stiri

Comisia Europeană a propus miercuri un pachet de măsuri ce au în vedere remedierea deficienţelor în materie de guvernanţă corporativă. Acestea se referă în principal la comportamentul societăţilor cotate la bursă precum şi la cerinţele privind crearea de...
10 aprilie, 2014
Procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis joi cererea şi referatul întocmit de procurori, în vederea sesizării ministrului Justiţiei, pentru a cere preşedintelui Senatului încuviințarea arestării preventive a senatorului Marius Isăilă (foto). Actual senator PSD, intrat în...
10 aprilie, 2014
Comisia Europeană a adoptat miercuri noile orientări privind ajutoarelor de stat acordate proiectelor energetice şi de mediu (EEAG), care limitează subvenţiile acordate energiei regenerabile. Noul ghid va fi valabil de la 1 iulie anul acesta şi până la...
10 aprilie, 2014
Primarul Radu Mazăre va fi cercetat în stare de libertate- aceasta este decizia luată miercuri seara de judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a analizat cererea procurorilor DNA referitoare la măsura arestării preventive în...
9 aprilie, 2014
Curtea de Apel Bucureşti (CAB), a decis miercuri, definitiv, că Mircea Diaconu şi Corneliu Vadim Tudor pot participa la alegerile pentru Parlamentul European. Instanţa CAB a mai admis definitiv contestaţiile lui Mircea Diaconu şi Corneliu Vadim Tudor, dar...
9 aprilie, 2014
SUA şi UE pregătesc un nou set de sancţiuni, mai dure, împotriva Rusiei. Pe de altă parte, măsuri similare au fost aplicate deja şi, chiar dacă ele par lipsite de forţă şi fără un mare impact, sunt un...
9 aprilie, 2014
Impactul creditării asupra creşterii economice este supraestimat, avansul PIB fiind posibil şi fără creditare bancară, spune Valentin Lazea (foto), economist şef al Băncii Naţionale a României, menţionând însă că băncile trebuie să se axeze pe împrumuturile acordate firmelor...
9 aprilie, 2014
România ar trebui să grăbească procesul de aderare la euro și, împreună cu Bulgaria să adere cât mai rapid la spațiul Schengen având în vedere situația instabilă din Ucraina, a declarat Daniel Dăianu miercuri, la o conferință organizată...
9 aprilie, 2014
Curtea Europeană de Justiţie a respins, marţi, directiva Uniunii Europene care permitea operatorilor telecom să stocheze până la 2 ani date despre comunicaţii private. Măsura, intrată în vigoare după atentatele de la Londra şi Madrid, din 2006, a...
9 aprilie, 2014
Guvernul a aprobat în şedinţa de miercuri, la o solicitare mai veche a CSAT, un proiect de lege privind regimul cartelelor telefonice pre-plătite, care prevede că achiziţia acestora se va face numai cu prezentarea unui act de identitate...
9 aprilie, 2014
Comisia Europeană a aprobat harta României privind acordarea ajutoarelor de stat pentru dezvoltarea regională în perioada 2014-2020. Noile reguli stabilesc condiţiile în care România, ca de altfel orice stat membru, poate acorda ajutoare de stat în scopul dezvoltării...
9 aprilie, 2014
SUA şi UE pregătesc o replică în cazul în care Rusia va invada estul Ucrainei. Aceasta ar consta în sancţiuni împotriva băncilor, companiilor energetice şi din domeniul minier, relatează presa internaţională. Comisia Europeană prezintă miercuri ambasadorilor statelor UE...
9 aprilie, 2014
În perioada 1.I-28.II 2014, comparativ cu perioada 1.I-28.II 2013, exporturile şi importurile au crescut cu 9,2% şi respectiv cu 9,4% Februarie 2014 În luna februarie 2014, conform estimărilor preliminare ale Institutului Naţional de Statistică, exporturile FOB au însumat...
9 aprilie, 2014
Volumul operaţiunilor de factoring derulate de UniCredit Ţiriac Bank în 2013 a atins 812 milioane euro, înregistrând o creştere de aproximativ 2% faţă de anul precedent. Conform datelor Asociaţiei Române de Factoring, piaţa locală de specific a înregistrat,...
9 aprilie, 2014
Primarul Constanţei, Radu Mazăre, a fost reţinut pentru 24 de ore de către procurorii anticorupţie, după audierea sa la sediul DNA Bucureşti. Radu Mazăre urmează să fie prezentat instanţei, care va decide dacă va aproba cererea procurorilor de...
8 aprilie, 2014
Guvernul trebuie să analizeze cine va plăti certificatele verzi de la achiziția cărora vor fi scutiți marii consumatori industriali, a declarat, marți, Bogdan Chirițoiu (foto), președintele Consiliului Concurenței, într-o conferință organizată cu ocazia prezentării raportului instituției pentru 2013....
8 aprilie, 2014
Fondul Monetar Internațional estimează că, în 2014, România va avea o creștere economică de 2,2%, menținând astfel prognoza anterioară din octombrie 2013 – potrivit unui raport făcut public marți. Pentru 2015 instituția internațională apreciază că vom avea o...
8 aprilie, 2014
PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali, de exemplu, pentru situaţia în care guvernul nu va reduce CAS şi nu va acorda scutirea de...
8 aprilie, 2014
Ministrul Dan Şova a prezentat marţi, la Palatul Parlamentului, noi planşe “orientative” ale Masterplanului pentru transporturi. Faţă de planurile proiectului “România 100”, prezentate în decembrie 2013, există câteva obiective noi: autostrada Buzău- Brăila/Galaţi, autostrada Focşani-Bacău şi autostrada Sibiu-Rm.Vâlcea,...
8 aprilie, 2014
Inflația și dobânzile la moneda națională se vor încadra, în vara acestui an, în limitele stabilite de criteriile de la Maastricht pentru adoptarea monedei unice europene, a declarat luni guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu, în cadrul...
8 aprilie, 2014

PNL a pierdut arma moţiunii de cenzură

PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali, de exemplu, pentru situaţia

PNL a pierdut arma moţiunii de cenzură

PNL nu mai are, începând de marţi, numărul de parlamentari necesar pentru iniţierea unei moţiuni de cenzură, demers anunţat de liberali, de exemplu, pentru situaţia

știri

Lucrăm momentan la conferința viitoare.

Îți trimitem cele mai noi evenimente pe e-mail pe măsură ce apar: